Flacăra Film – 100 români celebri născuţi în Moldova: „Dimitrie Cantemir”

După difuzarea, în 2014, a filmului Eugen Doga, postăm astăzi pe site-ul www.flacaratv.md filmul Dimitrie Cantemir, realizat de Studioul Flacăra Film Chişinău în cadrul serialului 100 români celebri născuţi în Moldova. De fapt, acest documentar este chiar primul pe care l-am realizat în cadrul serialului (2012).
Ziua de astăzi, 24 aprilie, este semnificativă şi prin faptul că Domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir şi ţarul Rusiei, Petru I, au semnat, în 1711, la Luck (Luţk), un Tratat de alianţă creştină contra Imperiului Otoman, document pe care îl veţi vedea în film, precum veţi vedea şi modul în care tov. Petru l-a tras în piept, l-a dus de nas pe savantul onest şi romantic, Dimitrie Cantemir, venind pe câmpul de luptă cu trei ostaşi în cruce, ca la distracţie…
PREMIERA publică a filmului „Dimitrie Cantemir” a avut loc în Sala cu Orgă de la Chişinău, pe 26 octombrie 2014, chiar de ziua naşterii genialului savant, Dimitrie Cantemir.
Acest eveniment important în activitatea Studioului Flacăra Film – PRIMA proiectie publică a PRIMULUI film produs de noi – îl datorăm distinşilor oameni de cultură şi patrioţi ai Neamului, poetului academician Nicolae Dabija şi Ambasadoarei Iuliana Gorea Costin, care ne-au invitat să participăm astfel în cadrul unui mare spectacol Creştini în Europa, dedicat vrednicilor Domnitori Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir, în cadrul căruia a evoluat cu un recital extraordinar renumitul artist Grigore Leşe. Le mulţumim mult şi pe această cale pentru organizarea premierelor filmului Dimitrie Cantemir la Chişinău, Bălţi, Cernăuţi, Orhei, Cahul şi Cimişlia!
Înregistrarea VIDEO, pe care o postăm mai jos, constituie un fragment din spectacolul de două ore Creştini în Europa, înregistrat de postul Naţional de Televiziune Moldova 1 şi difuzat sâmbătă, 29 noiembrie 2014, în preziua alegerilor parlamentare.
Regizor – Pavel Vartic, producător – Aurica Vartic.
Vizionare de folos!
Serial de filme în PREMIERĂ!
100 români celebri născuţi în Moldova: Dimitrie Cantemir (1673-1723)
Filmul documentar / enciclopedic Dimitrie Cantemir face parte din serialul 100 români celebri născuţi în Moldova – un proiect de Luminița Dumbrăveanu.
Filmul este realizat de Studioul Flacăra Film din Chișinău, Republica Moldova, în colaborare cu Fundaţia „Moldova” din Washington, SUA, condusă de diplomatul de origine basarabeană, Vlad Spânu.
Serialul constituie o PREMIERĂ pentru Republica Moldova și România, prin care Studioul Flacăra Film deschide, totodată, o nouă direcție în materie de film documentar TV și Radio – filmul enciclopedic, encyCLIPul, cineCLIPul – concepute din start să fie scurte, clare, accesibile publicului larg și să poată fi ascultate/înțelese și la Radio.
PREMIERE of a film series!
100 famous Romanians born in Moldova: Dimitrie Cantemir (1673-1723)
The encyclopedic/documentary film Dimitrie Cantemir is part of the series 100 famous Romanians born in Moldova – a project by Luminita Dumbraveanu.
The movie is produced by Flacara Film Pictures in Chisinau, Republic of Moldova, in partnership with Moldova Foundation in the United States of America, headed by Vlad Spanu, diplomat born in Bassarabia (Bassarabia currently Republic of Moldova).
The series is a PREMIERE for Republic of Moldova and Romania through which Flacara Film Pictures starts a new pathway (niche) for TV and Radio documentaries – encyclopedic film, encyCLIP, cineCLIP: short, clear, accessible. The series was originally designed not only for TV, but also for Radio.
Realizatorii filmului documentar / enciclopedic Dimitrie Cantemir:
The film-makers of the Dimitrie Cantemir documentary / encyclopedic film:
scenariu / script – Larisa Verdeş
consilieri / consultants – Vlad Pohilă
regie artistică / directed by – Lidia Marcu
operator imagine / director of photography – Sergiu Ciorescu
editori imagine/ video editors – Ştefan Nistor şi Stas Ciorescu
concept grafic / graphic design – Luminiţa Dumbrăveanu
executare concept grafic / execution of graphic design – Petru Baraghin
lectura / narration – Valeriu Mârza
traducere română-engleză/ translation Romanian-English – Natalia Ţiganu
montaj subtitre / subtitle editor – Stas Ciorescu
muzica din genericul filmului / music from the series – George Enescu şi Eugen Doga
producător general / general producer– Luminiţa Dumbrăveanu
producție / production: Studioul Flacăra Film / Flacara Film Pictures
Chișinău, Republica Moldova, 2012
Sursa material: Studioul de producție audiovizuală Flacăra TV & Film
Sursa foto/video: Flacăra Film
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
[…] şi actorul Ion Popescu Gopo, puteţi găsi/privi şi-n filmele Flacăra Film – Eugen Doga şi Dimitrie Cantemir, postate de noi, realizatorii documentarelor, pe acest […]
[…] la Chişinău, moment pe care-l punem în valoare în documentarul Studioului Flacăra Film „Eugen Doga”. Lumină […]
[…] că la realizarea filmului documentar / enciclopedic Dimitrie Cantemir, realizat de Studioul Flacăra Film Chişinău în cadrul Serialului 100 de români celebri […]
[…] Flacăra Film, serial de filme în PREMIERĂ! 100 români celebri născuţi în Moldova: „Dimitrie… […]
[…] Sursa video: Flacăra Film […]
[…] site-ul http://www.flacaratv.md puteţi viziona alte două filme Flacăra: Dimitrie Cantemir şi Eugen Doga, care, la fel, au subtitre în limba […]
[…] site-ul http://www.flacaratv.md puteţi viziona alte două filme Flacăra: Dimitrie Cantemir şi Eugen Doga, care, la fel, au subtitre în limba […]
Pai trbuia sa-i grupezi ca nu sunt toti din Moldova si ai si foarte multi omisi.
[…] Flacăra Film, serial de filme în PREMIERĂ! 100 români celebri născuţi în Moldova: „Dimitrie… […]
[…] panNațională http://www.flacaratv.md puteţi viziona alte trei documentare ale Studioului Flacăra Film: Dimitrie Cantemir, Mitropolit Petru Movilă, Eugen Doga, care, la fel, au subtitre în limba […]
[…] Larisa Verdeş, scriitoare, scenaristă de film, redactor prezentator la Radio Moldova, ne-a bucurat zilele acestea cu un nou dialog de zile mari, […]
[…] națională, europeană și universală puteți afla din primul film documentar encyclopedic Dimitrie Cantemir, realizat de Studioul Flacăra Film Chișinău, scenariu – Larisa Verdeș, regie – […]
[…] această dată am fost invitata scriitoarei şi prezentatoarei Larisa Verdeş la Casa Radio, (sintagmă cu dublu sens), o emisiune îndrăgita de dvs, realizată zilnic în […]
[…] de la Radio Moldova, emisiunea Casa Radio, Daniela Gherman și Larisa Verdeș, au fost primele care i-au spus omagiatei zilei La mulți ani fericiți!, difuzând azi pe calea […]
[…] material: Flacăra TV & Film / Luminiţa Dumbrăveanu Sursa foto: capturi video Sursa video: MoldCinema / Moldova 1 TV / Flacăra […]
[…] Flacăra Film, serial de filme în PREMIERĂ! 100 români celebri născuţi în Moldova: „Dimitrie… […]
[…] Flacăra Film – 100 români celebri născuţi în Moldova: „Dimitrie Cantemir” […]
[…] America, cea mai mare bibliotecă a lumii?! (Aici, pe web-platforma Flacăra TV, puteți urmări filmul encyclopedic „Dimitrie Cantemir” (short film), realizat de […]
[…] culturală a debutat cu premiera filmului documentar Dimitrie Cantemir, realizat de Studioul Flacăra Film Chișinău în cadrul serialului inedit „100 de români […]
[…] „Creştini în Europa”. În premieră absolută, spectatorii au urmărit filmul documentar „Dimitrie Cantemir”, iar deliciul serii au fost cântecele de dragoste şi cătănie interpretate de ambasadorul […]
[…] Ambasador, sala arhiplină a Teatrului din Cernăuţi a vizionat în premieră filmul documentar Dimitrie Cantemir, primul din serialul 100 de români celebri născuți în Moldova, realizat de Studioul Flacăra […]
[…] Flacăra Film – 100 români celebri născuţi în Moldova: „Dimitrie Cantemir” […]