Filmul „Masacrul inocenților sau Cronica unui război uitat” de Victor Bucătaru (războiul Rusiei contra Moldovei, 1992)


Dragi prieteni, astăzi, la rubrica Filmele colegilor, prezentăm documentarul autentic „Masacrul inocenților sau Cronica unui război uitat”, realizat de mult regretatul regizor de film Victor Bucătaru, cunoscut cineast şi patriot român din R. Moldova.

Documentarul a fost pus pe internet de fiul său, Sorin Bucătaru, care e de asemenea cineast, pentru o largă circulație a acestor mărturii zguduitoare despre agresiunea militară a Rusiei contra R. Moldova din 2 Martie 1991, prin care a fost declanșat războiul sângeros de la Nistru și războiul hibrid ce mocnește până în prezent în teritoriul estic al statului moldav, aflat în continuare sub ocupația armatelor rusești și a forțelor teroriste internaționale.

De notat că imaginile din film au fost făcute de însuşi regizorul Victor Bucătaru, care şi-a riscat viaţa pe frontul de Est, pentru a imortaliza pe peliculă odiosul război provocat de armata a 14-a a Federaţiei Ruse contra R. Moldova, care, la 27 august 1991, îşi declarase Independenţa faţă de URSS şi își croia revenirea firească în familia europeană, de la sânul căreia fusese zmulsă de URSS la 28 iunie 1940.

Victor Bucătaru, regizor de film, autorul documentarului

AICI puteţi citi interviul din 23 mai 2013 cu regizorul Victor Bucătaru despre chinurile prin care a trecut în procesul de realizare a documentarului Masacrul inocenților sau Cronica unui război uitat.

Aceasta este prezentarea filmului, făcută pe YouTube de Sorin Bucătaru:

Masacrul inocenților sau Cronica unui război uitat” este ultimul film al lui Victor Bucătaru. Deși a participat din primele zile în Războiul din Transnistria, a filmat și s-a documentat atât pe linia frontului, cât și la Chișinău, filmul a fost lansat abia în 2013.

Pe de o parte cei din conducerea Moldovei nu erau interesați de un astfel de film, din care nu ies tocmai bine, pe de alta – nu-i deloc ușor să te uiți la niște imagini îngrozitoare, înfiorătoare, în care unii protagoniști mor în timpul filmărilor.

Victor Bucătaru și-a făcut însă datoria.

Prin acest film ne deschide ochii și nu ne lasă să uităm. N-avem dreptul să uităm.”

 

 

Filmul documentar Masacrul inocenților sau Cronica unui război uitat de Victor Bucătaru // Chişinău, 2013 

 

 

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Placă memorială și plic cu timbru fix întru cinstirea regretatului regizor și scenarist de film, Victor Bucătaru

Astăzi, la Bucureşti: PREMIERA filmului regizorului Victor Bucătaru despre războiul Rusiei contra Moldovei (1992)

 

DOC. // Acordul Elţin – Snegur de încetare a focului pe Nistru, legalizarea ocupaţiei ruseşti

Generalul Ion Costaş: Acordul semnat de Snegur, Elţin şi Smirnov este o tragedie pentru Moldova

Gen. Ion Costaş îl critică pe Mircea Snegur că a dispus eliberarea lui Smirnov şi a dat armatei ruse statut „pacifictor”

Adrian Păunescu: Scrisoare către Mircea Snegur (după ce „a coborât din căruţa Neamului”)

 

Nicolae Costin – discurs la Marea Adunare Națională din 16 decembrie 1990 (contra rămânerii în URSS)

Doc. VIDEO// Poetul Grigore Vieru interpretează propriul cântec „Graiul meu nemuritor”

 

Aurica Basarabeanca – „În bătaia vântului…” (cântec despre războiul de la Nistru, 1992)

videoCLIP Flacăra Film: „Basarabie, nu plânge!” cu Aurica Basarabeanca (muzică, versuri, voce)

 

 

Sursa material: Flacăra Film / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Deschide.md / Glasul.md

Sursa video: Sorin Bucătaru / YouTube

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] Filmul „Masacrul inocenților sau Cronica unui război uitat” de Victor Bucătaru (războiul Rus… […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter