Filmul lui Valeriu Jereghi „Și va fi…” a fost să se nască a doua oară, în țara fraților Lumière


Îmi țiuie în urechi și acum… sunete puternice, reverberate (în eco-o-ou), înfiorătoare, ca-ntr-un labirint, unde, odată ajuns, omul, de spaimă, uită să vorbească, doar suspină, geme, icnește, încearcă să supraviețuiască, învață din nou a silabisi, a articula cuvinte, a redeveni Om, în cazul filmului la care ne referim, Femeie și Mamă

Dacă doriți să vedeți cât de înspăimântătoare ar fi Terra noastră de după un potop provocat de ura, răutatea, violența, armele omului, căutați să vizionați lungmetrajul Și va fi…, realizat de regizorul basarabean Valeriu Jereghi: pustietate apocaliptică, dominată de un cenușiu apăsător, ca după un pârjol cu lavă pompeică sau asemănătoare culorii și reliefului de pe planeta Pluton, doar că fără Clopotnița creștină spartă de tancul sovietic, evident, eleberator… de tot ce avea Omenirea mai Sfânt.

Pe acest fundal dezolant, în cadru apar, totuși, supraviețuitorii seminției create de Dumnezeu Tatăl: o femeie, un băiețel, o văcuță…, un trio simbol al Reînvierii și continuității!

 

Si va fi-film de Valeriu Jereghi-cadru din film-7 febr 2018-900px

 

Sunt impresii din 7 februarie 2018, zi în care la Chișinău a fost readus și proiectat filmul artistic cu titlu de inspirație biblică Și va fi…, peliculă pierdută în urma unui incendiu, dar o copie a căreia s-a păstrat, ca prin minune, în arhiva Centrului Național al Cinematografiei din Franța.

Înainte de proiecția lungmetrajului rătăcitor, la cinematograful „Emil Loteanu” , am asistat la un moment istoric: E.S. Ambasadorul Franței în R. Moldova, Pascal Le Deunff, a înmânat autorităților moldovene copia recondiționată tehnic și digitalizată a filmului Și va fi…, un dar făcut arhivei cinematografice din Moldova și, firește, autorului, regizorului Valeriu Jereghi, care deține în prezent funcția de director al Centrului Național al Cinematografiei din Moldova, instituție creată după modelul și cu sprijinul Franței, la fel ca şi cel din România.

 

Si va fi-film de Valeriu Jereghi-Inminare oficiala Franta-Moldova-7 febr 2018-900px

 

Si va fi-film de Valeriu Jereghi-Inminare oficiala Franta-Moldova 2-7 febr 2018-900px

 

Lungmetrajul a fost turnat în anii 1991-1992, ani de răscruce epocală: prăbușirea URSS și declanșarea de către Kremlinul în agonie a războaielor contra fostelor republici ex-sovietice Moldova și Georgia, pentru acaparare de teritorii și transformarea lor în baze militare rusești, în cal troian, prin care să detoneze cetatea Națională din interior. Regizorul basarabean Valeriu Jereghi, care locuia atunci la Mosocva, a avut o presimțire că se va întâmpla ceva nefast în astă parte de lume și a început munca la scenariul filmului (1991)… Rușii și francezii i-au dat la lansare (1992) un titlu anume în această cheie de evenimente geopolitice: Predchiuvstvye și Le Pressentiment.

Și va fi… a fost filmat pe banii URSS în România, cu actori / cineaști români, în localitatea Vulcanii Noroioşi din munţii Buzăului, aceasta fiind prima co-producție R. Moldova-România (ultima producţie a Studioului Buftea). Premiera internatională a avut loc la Festivalul de Film de la Costinești, România (1992), unde a fost apreciat cu Marele Trofeu, premiu pe care, așa cum mărturisește regizorul Valeriu Jereghi într-un interviu pentru presa română, nu l-a primit până în prezent…

Acesta este primul film artistic din R. Moldova înscris în competiția Festivalului de Film de la Cannes (1993), Secțiunea Un Certain Regard.
În 1979, la acest Festival prestigios mai ajunsese un regizor basarabean, Emil Loteanu, doar că celebra sa producție Dulcea și tandra mea fiară (1978) aparținea Studioului Mosfilm al URSS şi nu a fost parte a concursului, ci prezentat în deschiderea Festivalului din acel an.

 

Si va fi-film de Valeriu Jereghi-AFISH-7 febr 2018-600px-IMG_6607

 

Impresionează profund jocul mut al cunoscutei actrițe Maria Ploaie în rolul central, o eroină de rarisimă frumuseţe, admirabilă, demnă la acea vârstă de rolul Fecioarei Maria, nu în zadar a fost apreciată pentru Cel mai bun rol feminin în filmul Și va fi… la Festivalurile de Film de la Costinești (1992), Saint Raphael, Franţa (1993), și Karlovy Vary, Cehia (1994)!

M-a impresionat imaginea realizată de cunoscutul operator de cinema Vivi Drăgan-Vasile, unele cadre fiind de-a dreptul memorabile, m-a înduioșat mult frumusețea și firescul cu care îşi joacă rolul copilul Daniel Ionescu, care, în mod uimitor pentru mine, seamănă leit cu Milica, fiica mezină a regizorului Valeriu Jereghi, acum cam de aceeaşi vârstă cu micuţul erou din film.

Felicitări din inimă autorului Valeriu Jereghi, care, după 25 de ani, şi-a regăsit filmul „cel mai bun” dintre cele 11 realizate, aşa cum mărturisea regizorul însuşi presei de la Chişinău!

 

Si va fi-film de Valeriu Jereghi-Making-Of-1992

Si va fi-film de Valeriu Jereghi-cadre din film-7 febr 2018

 

 

Reportajul colegei Silvia Hodorogea pentru Moldova 1 TV// 7 februarie 2018

 

 

 Actrița Maria Ploaie despre filmul „Și va fi…” (după 25 de ani)

 

 

Operatorul de imagine Vivi Drăgan-Vasile despre filmul „Și va fi…” (după 25 de ani)

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Valeriu Jereghi are azi premiera filmului ŞI VA FI… la Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest
La Chişinău a avut loc premiera scurtmetrajului „Milika” de Valeriu Jereghi (valorile familiei)
Valeriu Jereghi a câştigat concursul pentru funcţia de director al Centrului Naţional al Cinematografiei
La Bucureşti a început FFE, în program – filme de: Leontina Vatamanu, Igor Cobileansky, Valeriu Jereghi, Mircea Bobână

 

 

Sursa material: Flacăra Film / Luminiţa Dumbrăveanu
Sursa foto: Valeriu Jereghi şi Luminiţa Dumbrăveanu
Sursa video: Moldova 1 TV / Flacăra TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter