Faimosul actor francez Alain Delon vine în România, pentru prima oară!


Cel mai frumos actor din toate timpurile, Alain Delon, va vizita pentru prima dată România, fiind invitat special al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Ediţia a 16-a, care se va desfăşura în perioada 2-11 iunie 2017, la Cluj-Napoca.

Pentru contribuţia sa substanţială în cinematografia europeană şi mondială, artistul Alain Delon, în vârstă de 82 de ani, va fi răsplătit cu Premiul pentru întreaga carieră TIFF 2017.

Notăm că-n 2017 Alain Delon marchează 60 de ani de la debutul său în cinematografie.  

Pe 9 iunie, în cinstea venirii în România a renumitului actor, în Piaţa Unirii va fi proiectat filmul Afacerea Pigot/ Pour la peau d’un flic (1981), un thriller regizat de Alain Delon, care joacă şi rolul principal.

„Mă bucur că şi în acest an îi vom putea oferi publicului nostru drag o întâlnire excepţională cu o legendă a cinema-ului mondial. Alain Delon este un actor iubit, admirat de multe generaţii şi cred că participarea lui la această ediţie a festivalului va fi un moment de vârf, care va rămâne în inimile tuturor”, declară Tudor Giurgiu, președintele festivalului.

 

Mai multe detalii despre celebrul actor Alain Delon, dar şi despre TIFF puteţi urmări pe pagina Festivalului.

 

Flacăra TV & Film reaminteşte că anul trecut, în 2016, invitata specială a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a fost Sophia Loren, o altă personalitate de legendă a cinematografiei franceze şi mondiale.

 

 

Sursa material: Flacăra TV & Film

Sursa foto: Sorrisi.com

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (2)

  1. […] Faimosul actor francez Alain Delon vine în România, pentru prima oară! […]

  2. […] câteva zile, la Cluj-Napoca s-a produs un eveniment istoric. România a fost vizitată de celebrul actor francez Alain Delon, o legendă în viață a cinematografiei mondiale. Cinste […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Confesiunile actorului Alain Delon despre România, prietenul Jean-Paul Belmondo, onoare profesională… Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter