Eugen Doga va cânta pe plaiurile lui Eminescu, la Botoşani şi Iaşi (16-17 mai 2017)


După ce a încântat publicul românesc la Ateneul Român (26-04-2017), ilustrul compozitor Naţional şi Universal, Eugen Doga, născut acum 80 de ani în Transnistria, ajunge şi la fraţii din Moldova istorică sau Moldova CLASICĂ, precum o defineşte el însuşi cu mare dragoste.

Clasicul în viaţă Eugen Doga, autorul muzicii din mult îndrăgitele filme artistice Lăutarii (1972), Şatra (1976), Maria, Mirabela (1981), Dulcea şi tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983) va concerta în această lună mai, sfinţită de teiul eminescian, la Botoşani şi Iaşi.

La Botoşani, spectacolul Dialogurile dragostei, pe versurile poeților Mihai Eminescu și Veronica Micle, va avea loc în Casa de Cultura a Sindicatelor ,,Nicolae Iorga”, ora 19.00.

La Iaşi, spectacolul extraordinar este organizat în Sala Mare a Teatrului Naţional ,,Vasile Alecsandri”, ora 19.00.

Eugen Doga spectacol extraordinar la Iasi-afishMaestrul Eugen Doga va fi susţinut de Orchestra simfonică REGAL D’ART, sub bagheta apreciatului dirijor, compozitor şi orchestrator, Marius Hristescu, soliştii Alexandra Coman (soprană), Sorin Lupu (tenor) şi moderatorul ambelor spectacole, Octavian Ursulescu.

În program vor fi interpretate, totodată, cunoscute melodii instrumentale şi orchestrale, scrise de Eugen Doga de-a lungul anilor, între care, bineînţeles, şi celebrul VALS, definit de fostul Preşedinte al SUA, Ronald Reagan, drept Valsul sec. XX.

Spectacolele sunt prilejuite de cei 80 de ani din ziua naşterii compozitorului Eugen Doga, precum şi de aniversarea a 60-a de la debutul său componistic alături de celebra soprană a lumii, Maria Bieşu, născută, de asemenea, în Moldova de Est. De altfel, aceşti doi Artişti cu renume mondial au debutat cu un cântec în stil folcloric românesc Floare dalbă de livadă

 

Potrivit organizatorilor, ambele spectacole au şi un caracter caritabil, or, „fondurile obţinute după achitarea cheltuielilor aferente organizării, vor fi folosite pentru editarea cărţii Inscripţie pe stâlpul porţii – volum ce va cuprinde opera completă a poetului Grigore Vieru, marele prieten şi colaborator al compozitorului Eugen Doga. Tirajul integral al cărţii va fi distribuit gratuit bibliotecilor din România şi Republica Moldova”.

Dragi prieteni din Moldova românească, vă îndemnăm cu drag să mergeţi la concertele maestrului Eugen Doga, cel mai mare compozitor român în viaţă, cu cea mai largă recunoaştere internaţională după vrednicul său înaintaş, George Enescu.

Aveţi în faţă o ocazie istorică!

 

Mulţi ani trăiască Orfeul Nemaului românesc, Eugen Doga!

Anul Eugen Doga – 2017 continuă!

 

Flacăra Film – 100 de români celebri născuţi în Moldova: „Eugen Doga”

ENG. subtitles(film documentar / enciclopedic – 23 minute)

 
Eugen Doga: Valsul din filmul „Dulcea şi tandra mea fiară” de Emil Loteanu (1978),
înregistrare din spectacol, Moscova, 2007

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Filmul „Maria, Mirabela” de Ion Popescu Gopo, care l-a luminat pe Eugen Doga că moldovenii / românii sunt un Neam

Eugen Doga povesteşte cum a fost „arestat” Eminescu de grănicerul sovietic…

Marin Sorescu, Gr. Vieru, E. Doga, A. Similea UNIŢI prin poezie şi fotografie (1980)

Eugen Doga despre Nichita Stănescu, cum şi unde s-au cunoscut… // Mărturii

Eugen Doga după concertul de la Deva: România-i mare, încă nu-i cea Mare, dar nu e mică…

 

Aprecieri // Gheorghe Vodă şi Emil Loteanu despre Eugen Doga

Aprecieri // Sofia Rotaru şi Vasile Iovu despre Eugen Doga

Aprecieri // Mihai Constantinescu, Violeta Andrei, Stela Popescu, Alexandru Arşinel despre Eugen Doga

 

Primul turneu Int. Flacăra Film: cu artiştii Eugen Doga şi Vasile Iovu – Canada şi SUA (15-18 august 2015) 

Emisiunea „Focul din Vatră” cu legendarii Artişti Eugen Doga şi Emil Loteanu (1998, PARTEA I)

Emisiunea „Focul din Vatră” cu Eugen Doga, Emil Loteanu, Svetlana Toma (1998, PARTEA II) 

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Asociaţia Culturală REGAL D’ART / Eugenia Tofan

Sursa video: Flacăra Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] Eugen Doga va cânta pe plaiurile lui Eminescu, la Botoşani şi Iaşi (16-17 mai 2017) […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter