Eugen Doga va cânta AZI la Opera Naţională pentru mama sa, Lisaveta, cinstind astfel toate mamele


Astăzi, duminică, 7 mai 2017, ora 18.00, compozitorul eminescian Eugen Doga, cel mai iubit dintre pământenii noştri, ne va mirui inimile cu muzica sa nepământească, precum sunt şi versurile Poetului poeţilor Mihai Eminescu şi ale muzei lui nemuritoare, Veronica Micle, puse de maestrul Doga pe note, în opere şi capodopere muzicale.

Concertul de Gală Eugen DOGA – 80 de primăveri de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău cuprinde cântece şi pe versurile altor mari poeţi, precum Grigore Vieru, Emil Loteanu, Anatol Ciocanu, Gheorghe Vodă ş.a., dar şi piese instrumentale, orchestrale îndrăgite de zeci de milioane de admiratori ai creaţiei universale a Artistului Popoarelor Lumii, Eugen Doga.

Acest spectacol muzical – îmi mărturisea maestrul Doga în luna martie 2017 – este gândit de el întru cinstirea mamei sale, Lisaveta, născută în Basarabia, la Saharna, care s-a născut la 6 mai 1916, acum 101 ani, plecând la Domnul la nici 72 de ani, în anul 1988, pe 1 martie, ziua naşterii fiului ei scump, Eugen Doga.

„Despre mama, cred, că se poate de vorbit fără de sfârşit, ea este un univers. Acum, la mare distanţă, îmi dau seamă că în acele grele timpuri a depus multă dragoste prin fapte şi m-a pus la cale. Ea mă privea şi în ochii ei erau toate reproşurile, toate mulţumirile, toate rugăciunile Domnului”, – mărturiseşte Eugen Doga, fiul pentru care mama este TOT, fiind prezentă în toată marea sa creaţie componistică.

 

Eugen Doga-Afish Opera Nationala 7 mai 2017

 

Lucrările compozitorului Eugen Doga, membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, vor fi interpretate de cunoscuţii artişti din Chişinău şi Iaşi: Mariana Bulicanu, Anastasia Lazariuc, Iurie Sadovnic Orheianu, Ana Maria Donose, Ana Cernicova, Vitalie Advahov, Tanea Cerga, Vasile Iovu, Virginia Sârcu, Ana Moraru, Ion Timofti, Igor Stribiţchi şi Igor Sârbu de la ACORD.

Soliştii vor fi acompaniaţi de Orchestra și Corul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, dirijor – Dumitru Cârciumaru, prim-maestru de cor – Oleg Constantinov.

 

Vom reveni cu impresii după spectacol din astă seară.

Anul Eugen Doga – 2017 continuă!

Mulţi ani trăiască Orfeul Neamului românesc!
 

Flacăra TV recomandă şi:

Eugen Doga a organizat la el Acasă un concert în memoria mamei sale, Lisaveta

Eugen Doga, celebru şi necunoscut, proză scurtă scrisă de marele compozitor: Ce e femeia?… şi valsul Gramofon

Mărturii-document: Eugen Doga povesteşte de ce NU-şi sărbătoreşte ziua naşterii – 1 Martie

Eugen Doga, Orfeul Neamului românesc, va cânta la Ateneul Român în 26 aprilie 2017, ora 19.00

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Eugen Doga

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (2)

  1. […] pe scena Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chișinău, la sfârșitul spectacolului muzical Eugen Doga – 80 de primăveri, organizat de Ministerul Culturii la 7 mai 2017, eveniment ce […]

  2. […] Eugen Doga va cânta AZI la Opera Naţională pentru mama sa, Lisaveta, cinstind astfel toate mamele […]

Lasă un răspuns la Flacăra TV | La Botoșani, compozitorului Eugen Doga i-a fost decernat Premiul EMINESCU și Medalia „Teiul de Aur” Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter