Eugen Doga sărbătorit cu fast Acasă: la Poşta Moldovei, Primărie, Parlament, Biblioteca „B.P. Hasdeu”


Compozitorul Eugen Doga împlineşte astăzi 80 de ani de la naştere. Cu acest prilej, de dimineaţă, maestrul a fost felicitat de mai mulţi admiratori, relatează Moldova 1 TV.

La Poşta Moldovei a avut loc lansarea plicului cu marcă fixă „Eugen Doga-80 de ani de la naştere”, care de astăzi, 1 martie 2017, a fost pus în circulaţie. Omagiatul a fost cel care a aplicat ştampila pe primele plicuri ce vor ajunge în toate colţurile lumii. Eugen Doga a mulţumit pentru acest dar inedit şi necesar pentru promovarea culturii.

 

Eugen Doga la lansarea plic Posta Moldovei lansat pe 1 martie 2017

 

Potrivit ministrului Culturii, Monica Babuc, Dumnezeu ne-a fericit în această zi cu ocazia naşterii celui mai mare compozitor din tot spaţiul românesc.

„Sunteţi evenimentul cel mai important al anului şi sunt mândru că fac parte din echipa care a lucrat la elaborarea şi perfectarea plicului”, a spus Serghei Nastas, directorul general la Poşta Moldovei.

 

Eugen Doga cinstit la Primaria mun Chisinau-foto TVR

 

Surprizele au continuat în faţa Primăriei, unde a avut loc un spectacol coregrafic pe muzica celebră a compozitorului. Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, este de părere că maestrul este cel mai gingaş, cel mai tandru om al neamului nostru, cea mai mare personalitate a neamului românesc la ora actuală, un geniu al muzicii universale.

 

Eugen Doga omagiat la Parlament-foto Publika TV

 

Maestrul Eugen Doga a fost astăzi în centrul atenţiei şi la Parlament, unde a fost felicitat de către mai mulţi deputaţi, oameni de artă, diplomaţi, dar şi elevi. La rândul său, marele maestru le-a sugerat politicienilor să ofere mai multă căldură şi să depună mai mult suflet în ceea ce fac zi de zi.

„Creaţia maestrului este acea valoare naţională în jurul căreia noi putem să ne consolidăm întreaga naţiune, indiferent de opinii, culoare politică. Aş vrea să vă propun ca de fiecare dată pe 1 martie să avem o tradiţie, să aniversăm aici în Parlament”, a menţionat Andrian Candu.

„Numai aşa un mare compozitor, un mare geniu poate să se nască pe 1 martie, atunci când vine primăvara, când totul se deschide, devine frumos şi trebuie de iubit”, afirmă preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca.

De asemenea, a fost organizată şi o expoziţie de fotografii, afişe şi publicaţii din colecția personală a maestrului, dar şi din arhiva Academiei de Științe a Moldovei, expoziţie realizată de colega Eugenia Tofan.

Totodată, muzica semnată de Eugen Doga a răsunat în Parlament în interpretarea copiilor de la Școala de muzică „Eugen Doga”, Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” şi a cvartetului de la Radio Moldova. Printre compoziţiile interpretate de copii a fost şi renumitul vals din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară”. De asemenea, a răsunat şi un recital al lui Eugen Doga şi al naistului Vasile Iovu.

 

Moldova 1 TV: Reportajul Silviei Hodorogea de-Acasă, Poşta Moldovei şi Primăria mun. Chişinău

Moldova 1 TV: Reportajul Cristinei Gavrilenco de la Parlamentul R. Moldova

 
Reportajul colegilor de la PRO TV Chişinău

 

 

 

Flacăra TV recomandă şi:

Poșta Moldovei a lansat plicul cu marcă fixă „Eugen Doga, 80 de ani de la naştere”

TVR Moldova: FOTO. De ziua sa, Eugen Doga a primit în dar 80 de mărţişoare

Realitatea TV: (VIDEO) Maestrul Eugen Doga, aniversat la Parlament! Andrian Candu: Sunteți cel mai bun ambasador al Republicii Moldova

Publika TV: Eugen Doga și-a aniversat ziua de naștere la Parlament (FOTOREPORT)

Academia de Ştiinţe a Moldovei: Compozitorul Eugen Doga a marcat 80 de ani (Reportaj foto de Eugenia Tofan)

 

Flacăra Film:

La mulţi ani Mărţişorului Neamului! FILM – „Eugen Doga”

Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională din 27 august 1989

Primul turneu Int. Flacăra Film: cu artiştii Eugen Doga şi Vasile Iovu – Canada şi SUA (15-18 august 2015)

TVM: Dialog cu Eugen Doga, Luminiţa Dumbrăveanu şi Teodor Guţu despre recentul turneu în Canada şi SUA

TV Moldova 1: Eugen Doga şi-a încheiat primul turneu în America de Nord, participând la Festivalul Limbii Române

 

 

Sursa material: ştiri TRM

Sursa foto: Poşta Moldovei / TVR Moldova / Publika TV

Sursa video: Moldova 1 TV / PRO TV Chisinau

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (3)

  1. […] Eugen Doga sărbătorit cu fast Acasă: la Poşta Moldovei, Primărie, Parlament, Biblioteca „B.P.… […]

  2. […] Eugen Doga sărbătorit cu fast Acasă: la Poşta Moldovei, Primărie, Parlament, Biblioteca „B.P.… […]

  3. […] Eugen Doga sărbătorit cu fast Acasă: la Poşta Moldovei, Primărie, Parlament, Biblioteca „B.P.… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | AZI la TVM, Eugen Doga în emisiunea-spectacol „Prin muzică în Europa” de Natalia Moraru-Vasilcău Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter