Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova


Filmările pentru noul documentar despre renumitul compozitor Eugen Doga au continuat pe 28 noiembrie 2017, în satul Cenac din raionul Cimișlia, unde, la începutul anului 1989, Biserica localității a fost redeschisă cu ajutorul maestrului nostru scump, care, în calitate de deputat al Poporului din partea circumscripției uninominale Cimișlia în ultimul Parlament al URSS (1989-1991), a obtinut de la patriarhul imperiului documentul-permisiune de a oficia slujbe și a reconstrui această veche Biserică de lemn, ctitorită la începutul sec. 19.

A fost prima Biserică redeschisă în Moldova sovietizată! Cu atât mai admirabilă această pagină din biografia Artistului și deputatului Eugen Doga, faptă aproape necunoscută admiratorilor săi, la fel ca și multe alte fapte ale sale, la care ne vom referi în noul film dedicat Omului Mileniului, originar din provincia transnistreană a R. Moldova, numele căruia îl poartă oficial o planetă.

 

2-Eugen Doga-Biserica Cenac-Maica Domnului tinguitoare-28 nov 2017-IMG_9186 - Copy

Compozitorul Eugen Doga la „Maica Domnului Tânguioasă”, icoană pe care o ține minte din 1989, când cineva dintre săteni a adus-o în seara în care maestrul a venit cu permisiunea redeschiderii Bisericii, s. Cenac, Cimișlia, 28 nov. 2017

 

Eugen Doga-Biserica Cenac-la sfat cu satenii8 nov 2017-

Eugen Doga în mijlocul Bisericii, în preajmă – primarul Oleg Sandu, preotul Constantin Bârliga, Nestor Popescu de 91 de ani, martor al evenimentului redeschiderii Bisericii din 1989. Colegii Sergiu Ciorescu și Nikita Birchin filmeaza aceste clipe pentru Istorie, s. Cenac, Cimișlia, 28 nov. 2017

 

Grație acestor filmări, organizate împreună cu primarul s. Cenac, Oleg Sandu și părintele Bisericii „Sf. Nicolae”, Constantin Bârliga, maestrul Eugen Doga și-a împlinit visul de a revedea – după aproape trei decenii! – această Biserică și oamenii frumoși ai satului, care au apărat-o de buldozerele sovietice, cu riscul de fi arestați și duși în Siberia, precum a fost și cazul dlui Nestor Popescu, acum în vârstă de 91 de ani, care a pătimit mulți ani în GULAG-ul sovietic.

La rândul lor, în semn de dragoste curată și recunoștință adâncă, oamenii din Cenac i-au arătat compozitorului Eugen Doga cea mai mare cinste posibilă pentru un creștin ortodox, l-au întâmpinat în sat cu dangăte de clopote, trase de elevii ce vin cu drag la Ora de religie a părintelui Constantin.

În context, menționăm că foștii alegători ai compozitorului Eugen Doga doresc să-i acorde Compozitorului Planetar (definiție Emil Loteanu) titlul de Cetățean de Onoare al satului Cenac, iar o stradă din localitate să-i poarte numele acum și în veac. Despre aceasta a anunțat primarul satului, Oleg Sandu. Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, de Hramul satului, în primăvară 2018.

 

Eugen Doga Biserica Cenac-Mariana Chirica TVR si Adela Mateevici Moldcinema-28 nov 2017-IMG_9073 - Copy

Jurnalista Mariana Chirică de la TVR Moldova și cineasta Adela Mateevici, director MoldCinema, s. Cenac, Cimișlia, 28 nov. 2017

 

Colegii Mariana Chirică (reporter), Dorin Grati (cameraman) și Alexandru Ianciu (montaj) de la TVR Moldova, post de televiziune care a avut exclusivitatea de a participa la filmările pentru documentarul nostru, au realizat de la Cenac un reportaj deosebit de frumos, cu drag, suflet și multă competență, pe care l-au difuzat în dimineața zilei următoare, 29 noiembrie 2017, în cadrul emisiunii Matinalii, creată de producătorul Cristina Erhan împreună cu prezentatorii Ilinca Avram, Anatol Guzic și Mihai Bordian.

După reportaj, am fost invitată (în calitate de autoare a filmului) în studioul TVR Moldova, pentru a deschide unele paranteze despre conceptul documentarului, precum și despre colaborarea de aproape 20 de ani cu celebrul compozitor Eugen Doga.

 

2-TVR Moldova-AnGuzic-CrErhan-LumDumbraveanu, Ilinca Avram-Mihai Bordian-29 dec 2017

După dialogul la „Matinalii”: Anatol Guzic, Cristina Erhan, Luminița Dumbrăveanu, Ilinca Avram, Mihai Bordian, TVR Moldova, 29 nov. 2017

 

Mulțumiri speciale gazdelor din satul Cenac, dar și membrilor echipei cu care Studioul Flacăra Film realizează acest documentar: dnei Adela Mateevici, director MoldCinema, inițiatoarea și producătoarea filmului, operatorilor de imagine – Sergiu Ciorescu și Nikita Birchin de la Studioul CIOfilm!

 

Vizionare plăcută și de folos!

 

 
Reportaj TVR Moldova din s. Cenac despre filmările Flacăra Film pentru documentarul „Eugen Doga”

 

 

Dialog TVR Moldova – Luminița Dumbrăveanu despre documentarul Flacăra Film „Eugen Doga”

 

 

 

Eugen Doga-Biserica Cenac-intre elevi-28 nov 2017-

Eugen Doga între copiii pentru care a scris muzică frumoasă, s. Cenac, Cimișlia, 28 nov. 2017

 

Eugen Doga-Biserica Cenac-autografe pentru elevi-28 nov 2017-IMG_9155 - Copy

Autografe de la celebrul compozitor Eugen Doga, inclusiv pentru elevii care au tras clopotele în cinstea vizitei sale, s. Cenac, Cimișlia, 28 nov. 2017

 

Eugen Doga-Biserica Cenac-Parintele-Primarul-profesorii-elevii-28 nov 2017-IMG_9076 - Copy

Eugen Doga impresionat de modul în care au salvat și conservat sătenii Biserica de lemn din Cenac, Cimișlia, 28 nov. 2017

 

Eugen Doga-Biserica Cenac-cu Luminita Dumbrafeanu-Flacara Film si Adela Mateevici-Moldcinema-28 nov 2017-IMG_9218 - Copy

În colțișorul de rai din Biserică, lângă icoana „Maica Domnului Tânguioasă”: Luminița Dumbrăveanu – Flacăra Film, maestrul Eugen Doga, Adela Mateevici – MoldCinema, s. Cenac, Cimișlia, 28 nov. 2017

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Reportaj TVM de la Mocra, Râbnița, unde Eugen Doga a ajuns totuși pentru filmările la noul documentar

DOC.// Tiraspolul i-a interzis maestrului Eugen Doga să se reîntoarcă în satul natal cu elicopterul

 

Flacăra Film – 100 de români celebri născuţi în Moldova: „Eugen Doga”

PROMO la emisiunea „DOR de Eugen DOGA”, realizată de TV Moldova 1 și Studioul Flacăra Film

Aurica Basarabeanca – „Nemărginire”, cântec dedicat Artistului Eugen Doga, prezent la premiera TVM

 

Primul turneu Int. Flacăra Film: cu artiştii Eugen Doga şi Vasile Iovu – Canada şi SUA (15-18 august 2015) 

Emisiunea „Focul din Vatră” cu legendarii Artişti Eugen Doga şi Emil Loteanu (1998, PARTEA I)

Emisiunea „Focul din Vatră” cu Eugen Doga, Emil Loteanu, Svetlana Toma (1998, PARTEA II) 

 

 

Sursa material: Flacăra TV & Film / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Sergiu Ciorescu

Sursa video: TVR Molodva / Flacăra TV 1 / Flacăra TV 2

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (16)

  1. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  2. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  3. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  4. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  5. […] Cel mai mare actor al Moldovei de Est – Iubirile lui Mihai Volontir, o producție a Societății MoldCinema din R. Moldova, realizată în anul 2014 la initiativa cineastei Adela Mateevici, căreia îi […]

  6. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  7. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  8. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  9. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  10. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  11. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  12. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  13. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  14. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

  15. […] Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Acad. Gheorghe Duca: La mulţi ani poetului muzicii, Eugen DOGA! Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter