Eugen Doga a organizat la el Acasă un concert în memoria mamei sale, Lisaveta


Mama Lisaveta a fost şi rămâne pentru el un reper al vieţii şi creaţiei, o binecuvântare şi o mărturie a dragostei şi sacrificiului.

Vorbim despre maestrul Eugen Doga, care a consacrat şedinţa de astăzi a Salonului muzical memoriei celei care i-a dat viaţă. Creaţiile compozitorului academician au fost interpretate de copii de la instituţiile de învăţământ din capitală.

Eugen Doga ţine mereu aprinsă candela memoriei neuitatei mame Elizaveta, născută pe 6 mai şi plecată în lumea celor drepţi acum 29 de ani, chiar de ziua compozitorului.

„Despre mama cred că se poate vorbi fără de sfârşit, ea este un univers. Acum, la mare distanţă, îmi dau seamă că în acele grele timpuri a depus multă dragoste prin fapte şi m-a pus la cale. Ea mă privea şi în ochii ei erau toate reproşurile, toate mulţumirile, toate rugăciunile Domnului”, a spus Eugen Doga.

 

Lisaveta-mama lui Eugen Doga-300px

Mama lui Eugen Doga, Lisaveta, nascuta Vizer, ultima fotografie, 1987…

 

Fericirea şi frumuseţea lumii s-au adunat acasă la Eugen Doga. Copiii îi interpretau muzica peste tot, în salon, pe terasă, în grădiniţa cu flori. În armonie cu sonorităţile muzicale au fost şi picturile cuplului de artişti Veronica Eftodi şi Gheorghe Lisiţa.

În mijlocul regalului muzical, Eugen Doga era fericit, iar gândul îi zbura cu recunoştinţă la mama.

Eugen Doga scrie o carte în care va reveni iar şi iar la chipul de icoană, taină şi binecuvântare al mamei Elizaveta.

 

Reportajul Silviei Hodorogea realizat în Salonul muzical al compozitorului Eugen Doga

 

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV / Silvia Hodorogea

Sursa foto: Eugen Doga şi Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa video: TVM

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (2)

  1. […] Eugen Doga a organizat la el Acasă un concert în memoria mamei sale, Lisaveta […]

  2. […] Eugen Doga a organizat la el Acasă un concert în memoria mamei sale, Lisaveta […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Eugen Doga, celebru şi necunoscut, proză scurtă scrisă de marele compozitor: Ce e femeia?… şi valsul Gramofon Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter