Eroii Armatei Române au fost cinstiți și-n acest an la Cimitirul de Onoare de la Țiganca
Ostaşii Armatei Române, care şi-au pierdut viaţa în luptele de la Ţiganca, Cantemir, în iunie 1941, au fost comemoraţi.
Evenimentul a avut loc pe 25 mai 2017 în contextul manifestărilor organizate de Ambasada României în Republica Moldova cu prilejul Zilei Eroilor Armatei Române.
La Cimitirul de Onoare din localitate a fost oficiat un serviciu divin, cu participarea unui sobor de preoţi condus de Mitropolitul Basarabiei şi arhiepiscop al Chişinăului, Înaltpreasfinţia Sa Petru, depuneri de flori la mormintele ostaşilor români și un scurt program artistic susţinut de elevii din localitate.
Manifestarea a inclus alocuțiuni ale E.S. Ambasadorul României, Daniel Ioniță, viceministrului Apărării al Republicii Moldova, Gheorghe Galbura, ataşatului român al Apărării, col. Dumitru Neacșu, ale autorităţilor locale.
La Cimitirul de Onoare al ostașilor români de la Ţiganca sunt înhumaţi peste o mie de soldaţi români, care şi-au pierdut viaţa în 1941 la capul de pod de la Ţiganca. În fiecare an, oamenii vin să le aducă un omagiu.
Reportajul Ecaterinei Terzi pentru Molodva 1 TV
Flacăra TV recomandă şi:
Eroii Mareşalului Antonescu au fost cinstiţi la Ţiganca, în Basarabia eliberată-n 1941
Glorie Armatei Române. Eroii Neamului au fost cinstiţi şi în sudul R. Moldova, la Cania şi Ţiganca
Reportaje TVM şi TVR: Eroii Armatei Române cinstiţi la Chişinău, Feștelița, Cania şi Țiganca
Ostaşii români căzuţi pentru dezrobirea Basarabiei cinstiţi la Micleuşeni, Străşeni
De Ziua Eroilor// Veta Ghimpu Munteanu: „Hai, hai, munţi Carpaţi” (luptele de la Ţiganca ‘41)
Sursa material: Moldova 1 TV
Sursa foto: Ambasada României la Chișinău
Sursa video: Moldova 1 TV / Flacăra TV
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
[…] Eroii Armatei Române au fost cinstiți și-n acest an la Cimitirul de Onoare de la Țiganca […]