Eminescu omagiat la Cernăuţi, în „Dulcea Bucovină” a adolescenţei sale// FOTO şi VIDEO


Timp de trei zile, între 14 și 16 ianuarie 2016, la Cernăuți, orașul ce păstrează vie trecerea și opera lui Eminescu și a dascălului său de suflet Aron Pumnul, au avut loc o serie de manifestări culturale prilejuite de Ziua Naţională a Culturii. Consulatul General al României la Cernăuţi, împreună cu revista „Glasul Bucovinei” și editura „Alexandru cel Bun”, conduse de academicianul Alexandrina Cernov, au fost amfitrionii minunatelor momente ale sărbătorii Eminescu. Au avut loc întâlniri cu redactorii ziarelor şi revistelor de limbă română din Cernăuţi, depuneri de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu, la Casa şi la mormântul profesorului Aron Pumnul, o vizită la fosta moşie a familiei Hurmuzachi de la Cernăuca, o întâlnire cu scriitorii şi oaspeţii de la ICR şi un recital de poezie susținut de elevii şcolilor româneşti din regiune. Unul din cei mai consecvenți prieteni ai jurnalromanesc.ro, fotoreporterul Nicolae Hauca, fondatorul EUROMEDIA BUCOVINA, ne-a ținut la curent cu derularea evenimentelor. Pe de altă parte, o minunată și consecventă prezență la acest tip de evenimente a avut-o Consulatul General al României la Cernăuți, prin doamna consul general Eleonora Moldovan.

Ziua Culturii Naționale nu e niciunde mai emoționantă ca la Cernăuți, orașul în care pașii marelui nostru poet Mihai Eminescu și ai dascălului său de suflet, Aron Pumnul, au rămas nemuritori. Pentru românii din această zonă, ajunsă pe teritoriul Ucrainei, prin vicisitudinile nemiloase ale istoriei, mai mare sărbătoare ca aceasta poate că nici nu există. Emoția acestor momente, retrăită anual, cu o precizie și o religiozitate remarcabile, este unică, atât pentru cei care o trăiesc la fața locului, cât și pentru cei care o resimt, relatând cursul evenimentelor de acolo.

 

Cernauti-Eminescu cinstit la Cernauti-copii la monumentul lui Eminescu-15-01-2016-700px

 

Întâlnirea cu conducerea ICR

Delegația ICR din România, venită la Cernăuți la invitația redacției revistei „Glasul Bucovinei” și a Consulatului General al României la Cernăuți, a adus în discuție proiectele pe care le pregătesc și le susțin pentru românii din această zonă. Vicepreședintele ICR, Nagy Mihály Zoltán și redactorul „Lettre Internațional”, Mădălina Marcu au avut, de asemenea, o întâlnire cu autoritățile locale, în prezența consului general, Eleonora Moldovan, și a presei românești din nordul Bucovinei, inclusiv Centrul Media BucPress, în incinta Consulatului General al României la Cernăuți. Nagy Mihály Zoltán a prezentat instituția culturală pe care o reprezintă, amintind despre proiectele pe care aceasta le sprijină în colaborare cu filialele ICR și asociațiile culturale românești de pretutindeni. „Oficialul ICR și-a exprimat speranța că în viitorul apropiat instituția pe care o conduce va deveni o instituție și mai apropiată de comunitatea românească din Ucraina prin proiectele care vor fi implementate în această zonă”, explică fotoreporterul Nicolae Hauca, de la EUROMEDIA BUCOVINA.

Participanți la întâlnirea cu oaspeții români, au fost și autoritățile locale din Regiunea Cernăuți. Vira Kitaigorodska, șeful Departamentului de Cultură din cadrul ARS Cernăuți, Mykola Romanișin, Departamentul de Relații Internaționale ARS și Tatiana Tatarciuc, reprezentanta Consiliului Regional Cernăuți au vorbit despre perspectivele colaborării ucraineano-române în desfășurarea unor proiecte transfrontaliere, „inclusiv editarea de carte pentru copii, antologii ale poeților români din Ucraina și ucraineni din România, inaugurarea unui festival de cinematografie etnică ș.a. Merită menționat aportul deosebit de important în cimentarea acestor relații ucraineano-române a instituției diplomatice române acreditate la Cernăuți, reprezentantă de Excelența Sa, doamna Eleonora Moldovan”, potrivit EUROMEDIA BUCOVINA, care citează portalul bucpress.eu.

 

Cernauti-Eminescu cinstit la Cernauti-Delegatie ICR-15-01-2016-500px

 

La biblioteca „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi

La biblioteca „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi a avut loc o întâlnire a jurnaliștilor români din nordul Bucovinei cu reprezentanții Institutului Cultural Român din București. La întâlnirea organizată de redacţia revistei de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi-Bucureşti) au participat, ca invitaţi, Nagy Mihály Zoltán, vice-preşedintele ICR, Mădălina Marcu, secretar de redacţie la revista „Lettre Internationale” din Bucureşti şi coordonator de proiect „Glasul Bucovinei”, membrii redacţiei revistei cernăuţene, dar şi jurnalişti de marcă ai publicațiilor de limba română din Cernăuţi: Nicolae Toma şi Maria Toacă de la publicaţia „Zorile Bucovinei”, Nicolae Hauca de la Euromedia Bucovina, corespondentul Centrului Media BucPress.

Potrivit BucPress.eu, academicianul Alexandrina Cernov, redactor-şef al revistei „Glasul Bucovinei” a povestit despre istoria publicaţiei ştiinţifice şi de cultură pe care o conduce, dar şi despre situaţia românilor din zonă. Srsa citată mai spune că jurnaliştii români au avut ocazia să pună întrebări vicepreşedintelui ICR privind activitatea instituţiei pe care o reprezintă, iar Nagy Mihály Zoltán a conturat principalele scopuri ale ICR, dând încredinţări că revista „Glasul Bucovinei”, dar şi unele reviste din Republica Moldova, vor fi în continuare sprijinite de ICR. „Participanţii la întâlnire au îndemnat reprezentanţii ICR să întreprindă cât mai des posibil vizite la Cernăuţi, susţinând şi promovând proiecte culturale de anvergură în spaţiul românesc de pretutindeni”.

Depunere de coroane de flori la Monumentul lui Mihai Eminescu din centrul orașului Cernăuți

Momente pline de emoție s-au consumat, pe 15 ianuarie 2016, la Monumentul lui Mihai Eminescu din centrul Cernăuțiului, unde au fost depuse coroane de flori. „Ziua Culturii Naționale reprezintă nu numai o zi în care îl celebrăm pe Luceafarul poeziei românești, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, a esenței românismului, ziua în care tresaltă sentimentul de mândrie pe care îl păstrăm cu sfințenie în sufletele noastre, indiferent de locul unde ne aflăm. Românii, inclusiv cei din străinatate, crează, laolaltă, profilul identitar românesc, de care avem atâta nevoie în Europa de astăzi. Printre acești români, vă numărați și Dumneavoastră, românii din comunitățile istorice românești. Acest profil identitar al comunităților istorice românești aflate în afara granițelor reprezintă o esență a românismului, care nu trebuie pierdută și nici contrafăcută”, le-a spus celor prezenți la ceremonie, într-un emoționant discurs, consulul general al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan.

 

15 Ianuarie 2016 – Ziua Culturii Naționale la Cernăuți (9 secvenţe consecutive)

 

 

„Liviu Rebreanu – ctitorul romanului românesc modern”

Tot pe 15 ianuarie 2016, la sediul Societății Culturale „Mihai Eminescu” din Cernăuți, a avut loc vernisarea expoziției „Liviu Rebreanu – ctitorul romanului românesc modern”. A publicat, de-a lungul timpului, următoarele volume de nuvele: „Proștii” (1910), „Catastrofa” (1921), „Norocul” (1921), „Cuibul visurilor” (1927), „Cântecul lebedelor” (1927), „Ițic Ștrul”, „Dezertor” ( 1932); precum și romanele: „Ion” (1920), „Pădurea spânzuraților” (1922), „Adam și Eva” (1925), „Ciuleandra” (1927), „Crăișorul” (1929), „Răscoala” (1932), „Jar” (1934), „Gorila” (1938). Opera sa dramatică cuprinde următoarele piese: „Cadrilul” (1912), „Plicul” (1923) și „Apostolii” (1926).

  Cernauti-Eminescu cinstit la Cernauti-Expoztie Liviu Rebreanu-15-01-2016-500px

 

„Alcătuită din 24 de bannere de dimensiuni 0,95 x 2,05 m, ampla expoziție aduce în prim-plan o serie de documente de arhivă, facsimile, fotografii de familie, date biografice, articole, fragmente de proză, extrase din presa vremii, aprecieri ale criticilor referitoare la opera și personalitatea marelui scriitor român. La vernisaj au participat liderii societăților culturale românești din Cernăuți, iar minunata expoziție va putea fi vizitată în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2016″, ne-a explicat Nicolae Hauca.

 

Romeo Crîşmaru

 

FlacăraTV recomandă şi:

Publicaţia Zorile Bucovinei: EMINESCU – LACRIMA PE CARE ÎNCĂ NU NE-AM PLÂNS-O

 

 

Sursa material: Jurnal Românesc

Sursa foto: Nicolae Hauca, Cernăuţi

Sursa video: EuroMedia Bucovina

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (2)

  1. […] Eminescu omagiat la Cernăuţi, în „Dulcea Bucovină” a adolescenţei sale// FOTO şi VIDEO […]

  2. […] // Ziua Culturii Naționale a fost marcată la Biserica Albă, regiunea Transcarpatia 2016 // Eminescu omagiat la Cernăuţi, în „Dulcea Bucovină” a adolescenţei sale// FOTO şi VIDEO 2015 // Mihai Eminescu omagiat în Cernăuţi: la Casa Aron Pumnul şi la monumentul din centrul […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Ziua Limbii Române la Cernăuți. Mesaj de felicitare al dnei Eleonora Moldovan, Consul General al României Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter