După 25 ani de așteptare, poetul Gheorghe Doni își bucură cititorii cu o nouă carte frumoasă – „Revelaţiile scribului


După o pauză de aproape un sfert de secol, poetul Gheorghe Doni a trăit bucuria celei de-a doua apariţii editoriale, cartea de poeme Revelaţiile scribului. Volumul lansat la Uniunea Scriitorilor din Moldova, în 8 februarie 2019, a apărut în programul de Editare a Cărţii Naţionale, susţinut de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

„Acest volum include poeme scrise de-a lungul anilor, mă bucură apariţia lui, dar sigur, bucuria ar fi fost mai mare dacă apărea vreo zece ani în urmă, dar din lipsă de finanţe nu am avut această posibilitate. Are mai multe mesaje: de dragoste, de bine, de omenie”, a declarat poetul Gheorghe Doni.

„Autorul, după o pauză îndelungată, vine cu o respiraţie nouă – un suflu primăvăratic şi cuprinde o multitudine de teme”, susţine scriitorul Leo Bordeianu.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a precizat că Gheorghe Doni rămâne fidel poeziei tradiţionaliste.

„Toate sentimentele, problemele, obstacolele sunt trecute printr-o grilă moralizatoare, dânsul conjugând realitatea interioară cu fenomenologia, cu ceea ce se întâmplă în societatea de astăzi”, a menţionat Arcadie Suceveanu.

După volumul de debut Altarul deziluziilor din 1995 Gheorghe Doni vine cu apariţia editorială pe care criticul literar Ion Ciocanu o numeşte „Carte-destin”.

„Am scris că-i o Carte-destin, pentru că e o carte care arată adevărul despre autor, lucrul acesta nu se vedea la prima carte şi îmi pare bine că am spus aşa”, afirmă Ion Ciocanu.

Şi alţi confraţi de condei au afirmat că lecturarea poeziilor lui Gheorghe Doni este necesară cititorilor.

În curs de apariţie este o altă carte de versuri a lui Gheorghe Doni. Şi dacă  „Revelaţiile scribului” a apărut în programul de Editare a Cărţii Naţionale, următorul volum va fi editat pe contul autorului.

 

La mulți ani poetului Gheorghe Doni și cu prilejul zilei de naștere, marcată la 6 februarie!

 

 

Reportajul Silviei Hodorogea pentru Moldova 1 TV

 

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV

Sursa foto: Editura PONTOS

Sursa video: Moldova 1 TV

Flag Counter

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

În 2018 marcăm Centenarul Marii Uniri.
Ce credeți că vom obține de-a lungul anului?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...