Dumitru Matcovschi şi Ion Aldea Teodorovici – „Focul din Vatră” („Sfîntă ni-i casa!”)

E ziua în care pe plaiurile Moldovei sfinţite cu mir de Luceafăr s-a născut un fiu vrednic al Neamului – Dumitru Matcovschi, poet martir, dramaturg, academician, Deputat al Poporului, unul dintre declanşatorii şi însufleţitorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia postbelică (1988-1991).
Născut în 20 octombrie 1939, la Vadul Raşcu, pe Nistru, în Basarabia din România Regală, Dumitru Matcovschi rămîne a fi o figură emblematică a Moldovei de Est, un MODEL de conştiinţă şi bărbat de caracter, pe care l-am definit într-un articol drept cel mai onest, curat, demn, temerar scriitor şi om politic din Basarabia timpurilor noastre.
Dumitru Matcovschi este printre puţinii scriitori şi oameni politici din tot spaţiul românesc, care N-A TRĂDAT NICIODATĂ!
Personal, datorez multă recunoştinţă pentru susţinere în activitatea publicistică şi literară, dar în mod special pentru titlul cunoscutei mele emisiuni de la Radio Moldova – Focul din Vatră, preluat din acest poem-cîntec al dăruitului scriitor şi luptător, care mi-a adus multă împlinire sufletească şi profesională.
Poate de aceea, din cele vreo 200 de lucrări muzicale pe versurile poetului, am ales astăzi, de ziua naşterii sale, să-l omagiem anume prin acest cîntec profund şi răscolitor – Focul din Vatră, care este de dragoste şi, în acelaşi timp, de un patriotism admirabil:
Sfîntă ni-i casa – cu Focul ei veşnic din Vatră,
Sfîntă ni-i casa – cu pragul ei tare de piatră,
Sfîntă ni-i casa – din leagăn de dor ce coboară,
Sfîntă ni-i casa – ce creşte feciori şi fecioare…
Să ni-l amintim mereu în chip luminos pe Dumitru Matcovschi, poetul dramelor noastre istorice, care a ştiut ce e dorul şi plînsul…
Lumină Lină
Ion Aldea Teodorovici – „Focul din Vatră”, versuri Dumitru Matcovschi (fragment)
Ion Aldea Teodorovici – „Focul din Vatră”, versuri Dumitru Matcovschi (complet)
Flacăra TV & Film recomandă şi:
Dumitru Matcovschi după accident – prima apariție la tribuna Marii Adunări Naționale, 16-12-1990
Ziua Limbii Române la TVM: Lidia Botezatu şi Radu Dolgan – „Basarabia”
Sofia Rotaru – „Inimă de mamă…”, vers. Dumitru Matcovschi, muz. Ion Aldea Teodorovici
Anastasia Lazariuc – „Va fi cîndva!”, pe versuri de Dumitru Matcovschi
Ambasadorii UE, Germaniei, Turciei, R. Azere recită din D. Matcovschi și Gr. Vieru
Bustul poetului martir Dumitru Matcovschi inaugurat în satul natal, Vadul-Rașcu// 29 iunie 2016
Numele poetului Dumitru Matcovschi înveşnicit în titulatura Gimnaziului nr. 1 din Soroca
Dumitru Matcovschi pe scena Teatrului „Ginta Latină”, prin dramaturgie şi poezia cântată
Sursa material: Flacăra Film / Luminiţa Dumbrăveanu
Sursa foto: Albumul Parlamentul Independenței (2011), foto din 1987
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
[…] Dumitru Matcovschi şi Ion Aldea Teodorovici – „Focul din Vatră” („Sfîntă ni-i casa!”) […]
[…] Dumitru Matcovschi şi Ion Aldea Teodorovici – „Focul din Vatră” („Sfîntă ni-i casa…”… […]