Duminica Floriilor – Intrarea Mîntuitorului Hristos în Ierusalim (împlinirea profeţiei lui Zaharia)


Duminica Floriilor este ziua in care praznuim Intrarea Mantuitorului in Ierusalim.

Intra smerit, calare pe mânzul asinei, implinind astfel profetia lui Zaharia: „Bucura-te foarte fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, caci iata Imparatul tau vine drept si biruitor, smerit si calare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia IX, 9). Multimea l-a intampinat cu ramuri de finic si cantari de bucurie: „Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!” (Matei 21, 9).

Mântuitorul este primit cu atata entuziasm de multime datorita invierii lui Lazar din mormant, minune sarbatorita in sambata dinaintea Duminicii Floriilor. Biruinta Sa asupra mortii lui Lazar prevesteste biruinta asupra propriei morti. Din acest motiv de Florii purtam ramuri de salcie inmugurite, simbol al biruintei vietii asupra mortii.

De ce vine Iisus la Ierusalim? Mentionam ca legea evreiasca cerea fiecarui iudeu sa mearga macar o data pe an la templul din Ierusalim pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Mantuitorul vine sa implineasca profetia si sa-i cheme pe iudei la Sine. Sfantul Chiril al Alexandriei spune in Comentariul la Evanghelia dupa Ioan, ca El nu a venit la Ierusalim pentru o impreuna praznuire cu iudeii, ci sa le predice dumnezeirea Sa prin cuvintele, minunile si ranile Sale.

Intrarea Sa triumfala in Ierusalim avea sa descopere ca El este Mesia cel asteptat, ca poporul nu trebuie sa mai astepte un alt Imparat, dar sa le arate ca este un altfel de Imparat, neasemanator celor cunoscuti in istorie. Din acest motiv El n-a intrat calare pe un cal, asa cum s-ar fi cuvenit unui imparat, ci pe un asin, ca semn al neacceptarii tronului lumesc. Ierusalimul in care intra Hristos este chipul Ierusalimului ceresc, acolo unde Fiul domneste vesnic impreuna cu Tatal si cu Duhul si preinchipuie Noul Ierusalim – Biserica, in care El va fi mereu prezent prin Duhul Sfant.

Mântuitorul a intrat in Ierusalim calare pe mânzul asinei din smerenie. In fiecare moment al vietii Sale, Hristos ramane smerit. Deci, si cand intra triumfal in Ierusalim, Domnul o face smerit. Parintele Staniloae, in notele la Comentariul Sfantului Chiril la Evanghelia dupa Ioan, marturiseste: Intrarea in Ierusalim, sezand pe asin, mai indica si blândetea Imparatului vesnic al Imparatiei cerurilor. Nu forta, ci iubirea va caracteriza relatiile in acea Imparatie. Membrii ei vor fi nevinovati asemenea copiilor”.

Hristos intra in Ierusalim calare pe mânzul asinei, inconjurat de cei 12 Apostoli. Evanghelistul Matei spune ca ucenicii I-au adus lui Hristos asina si mânzul: Au adus asina si mânzul si deasupra lor si-au pus vesmintele, iar El a sezut peste ele (Matei 21, 7), in vreme ce Sfantul Evanghelist Luca vorbeste despre faptul ca Hristos S-a asezat pe mânz, nu pe asina (Luca 19,35). Intre Evanghelisti nu exista contradictie. Hristos a intrat in Ierusalim sezand pe mânzul asinei. Ucenicii au adus manzul la Hristos, dar impreuna cu mânzul au adus si asina. Iar atunci cand Matei spune ca s-a asezat peste ele, nu a vrut sa spuna ca Hristos S-a asezat in acelasi timp si pe asina si pe mânz. Aceste cuvinte pot fi interpretate in doua chipuri diferite. In primul rand, a sezut peste ele se refera la hainele pe care ucenicii le-au asezat pe mânz, iar in al doilea rand se poate interpreta ca Hristos a sezut mai intai pe asina si mai apoi pe mânz, ceea ce simbolizeaza ca mai intai s-a odihnit in sinagoga iudeilor, iar mai apoi in poporul ce venea dintre neamuri.

Drumul Mântuitorului spre Ierusalim nu tine de trecut. Tainic acest drum este refacut in cadrul fiecarei Liturghii prin Vohodul sau Iesirea Mare. Iesirea preotului din altar pe usa dinspre miazanoapte cu cinstitele daruri, in timp ce se canta „Ca pe imparatul tuturor sa-L primim…”, traversarea naosului si intrarea prin usile imparatesti actualizeaza Intrarea Domnului in Ierusalim.

Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

La inceput, Duminica Floriilor a fost tinuta numai de comunitatea crestina din Ierusalim. Mai tarziu o intalnim prezenta in Egipt, Siria si in Asia Mica. In secolul al V-lea se celebra in Constantinopol, cand imparatul si curtea sa participau la procesiunea solemna. Sarbatoarea Floriilor era praznuita intr-un mod cu totul special. Credinciosii purtau ramuri de finic pe strazile orasului, intonand cantari compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau Iosif Studitul. La Bucuresti, pelerinajul de Florii a fost interzis de regimul comunist in 1948 si a fost reluat in anul 2008 cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.

Intrarea Domnului in Ierusalim inaugureaza ultima saptamana din viata Sa pamanteasca. Astfel, din aceasta zi incepe Saptamana Patimilor. In toate bisericile se oficiaza in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credinciosii sunt chemati sa-L insoteasca pe Hristos pe drumul Crucii, pana la moartea si Invierea Sa.

In Duminica Floriilor, Biserica a rânduit sa fie dezlegare la peste.

 

Textul evangheliei din Duminica Floriilor: 

Iar cand s-au apropiat de Ierusalim si au venit la Betfaghe, la Muntele Maslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, zicandu-le: Mergeti in satul care este inaintea voastra si indata veti gasi o asina legata si un mânz cu ea; dezlegati-o si aduceti-o la Mine. Si daca va va zice cineva ceva, veti spune ca-I trebuie Domnului; si le va trimite indata. Iar acestea toate s-au facut, ca sa se implineasca ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: «Spuneti fiicei Sionului: Iata Imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe mânz, fiul celei de sub jug». Mergand deci ucenicii si facand dupa cum le-a poruncit Iisus, au adus asina si mânzul si deasupra lor si-au pus vesmintele, iar El a sezut peste ele. Si cei mai multi din multime isi asterneau hainele pe cale, iar altii taiau ramuri din copaci si le asterneau pe cale, iar multimile care mergeau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!” (Matei 21, 1-9).


Adrian Cocosila

 

 

Arhid. Ioan Ica Jr. – Cuvântare la Duminica Intrarii Mântuitorului in Ierusalim 

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Există şi tristeţe de Florii

Preot Vlad Mihăilă despre Florii, Săptămâna Patimilor, Joia Mare, Înviere// VIDEO

 

DOCUMENTAR: Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim

 

Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare (scurt istoric și rânduială bisericească)

Drumul spre Rai… „Toate actele căderii lui Adam sunt repetate în sens invers de Hristos”

 

Postul este „o faptă de cinstire a Lui Dumnezeu” (despre post – scurt, clar, pe înţelesul tuturor)

Prin semnul Crucii ne încredințăm mintea, inima și puterea noastră Sfintei Treimi
 
 

 

Sursa material: Creştin Ortodox

Sursa foto: Rador.ro

Sursa video: YouTube

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter