Donație de carte a Guvernului României pentru românii din Marmureşul Istoric (Transcarpatia)


Guvernul României, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, a făcut o donație de carte în limba română în cadrul Concursului de poezie Mihai Eminescu, organizat la Apșa de Jos de Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia Dacia.  

Donația, care a constat în abecedare, albume fotografice despre comunitățile românești și literatură pentru copii, a fost înmânată de către Ionel Ivan, ministru consilier la Consulatul General al României de la Cernăuți. Cu ocazia evenimentului de la Apșa de Jos, ministrul delegat pentru relația cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a transmis şi un mesaj de felicitare.

“Spiritualitatea română cunoaște în aceste zile un moment de sărbătoare – Concursul literar Mihai Eminescu. Este o sărbătoare a limbii române prin tot ce a dat ea mai frumos – literatura lui Mihai Eminescu. Mă bucur să aflu că la această sărbătoare se vor alătura românilor din partea locului, români din tot Maramureșul Istoric, români din România, dar și iubitori ai spiritualității noastre din Ucraina. Este, așadar, o sărbătoare care creează punți între români și țară, punți între România și Ucraina, punți între români și ucraineni. Este în spiritul nostru românesc să promovăm pacea, bună înțelegere și legăturile cu toți ceilalți” – se spune în mesajul demnitarului român.

Maramures Istoric-donatie de carteLa Concursul de poezie Mihai Eminescu au participat peste 130 de concurenți din raioanele cu populație majoritar românească Teceu și Rahău din Transcarpatia, de la catedra de limba română  a Universității din Ujgorod, precum și din România.

Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia Dacia, una dintre cele mai active asociații românești din Ucraina, a împlinit 10 ani de la înființare.

 

 

FlacăraTV felicită fraţii moroşeni din cadrul Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia Dacia cu prilejul frumoasei aniversări, dorindu-le sănătate, unitate, rezistenţă, insistenţă, consecvenţă şi izbândă în apărarea drepturilor lor naturale şi legitime pe teritoriul Maramureşului Istoric.

În curând, la rubrica Dialoguri la Focul din Vatră, vom posta pe această platformă de Unitate general-românească – www.flacaratv.md – o ediţie specială a emisiunii Focul din Vatră de la postul Naţional Radio Moldova, dedicată românilor din Maramureşul Istoric, realizată la Slatina, Biserica Albă şi alte localităţi în anul 1999.

 

A se vedea pe site-ul nostru şi materialul-anunţ publicat anterior:

Astăzi, Apșa de Jos, Maramureşul Istoric, va avea loc concursul literar dedicat Poetului Naţional Mihai Eminescu

 

 

Sursa material: portalul TOCpress din Maramureşul Istoric

Sursa foto: www.BucPress.eu Cernăuţi/ www.rbnpress.info Bucureşti

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter