DOCument, 23 iulie 1939. Scrisoarea lui Mahatma Gandhi către Adolf Hitler, înainte de invadarea Poloniei


Mahatma Gandhi, faimosul lider al mişcării non-violente care a luptat pentru independenţa Indiei, i-a scris pe 23 iulie 1939 o scrisoare lui Adolf Hitler, în contextul în care Germania ocupase Cehoslovacia, iar tensiunea şi ideea războiului iminent erau tot mai prezente în Europa.

Gandhi a scris un text clar şi concis în care îl ruga pe Hitler să evite războiul, dar scrisoarea nu a ajuns niciodată la destinatar din cauza intervenţiei Guvernului britanic. La puţin peste o lună după ce liderul indian i-a scris lui Hitler, acesta a invadat Polonia, iar al Doilea Război Mondial avea să înceapă.

Iată mai jos traducerea scrisorii, pe care Mahatma Gandhi a vrut să i-o trimită lui Hitler, textul original fiind în limba engleză:

 

„Drag prieten,

Prietenii m-au îndemnat să îţi scriu de dragul umanităţii. Dar am rezistat cererilor lor din cauza sentimentului că orice scrisoare din partea mea ar fi o impertinenţă. Ceva îmi spune că trebuie să încetez a fi calculat şi să fac acest apel, oricât de puţin ar putea valora.

Este foarte clar că eşti astăzi singurul om din lume care poate preveni un război ce poate reduce omenirea la sălbăticie. Chiar trebuie să plăteşti preţul pentru un obiect oricât de valoros ţi se pare ţie că este? Vei asculta oare cererea unuia care a respins în mod deliberat războiul, nu fără un un succes considerabil? Oricum ar fi, anticipez că mă vei ierta dacă am greşit în a-ţi scrie.

 

Al tău sincer prieten,

M.K.Gandhi”

 

Mahatma-Gandhi-Scrisoare lui Adolf-Hitler

 

 

Sursa material: Mediafax

Sursa foto: www.mediafax.ro

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter