DOC. 27-03-2018 // Declarația Parlamentului de la București la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România


Împlinirea celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România a fost marcată, la 27 martie, și la Bucureşti, printr-o şedinţă solemnă a Parlamentului României, cu participarea unei delegaţii din Republica Moldova.

Evenimentul a început cu discursul președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, care a menționat că evenimentul nu ar trebui să aibă pentru parlamentarii români și moldoveni doar o însemnătate istorică.

„Să dovedim cu ocazia acestei aniversări că semnificația istorică – politică de acum un veac nu și-a pierdut caracterul actual și nici capacitatea de a ne mobiliza voințele”, a rostit de la tribuna Parlamentului României, Călin Popescu Tăriceanu.

Unirea de la 1918 a fost un ideal dorit de români sute de ani și realizat pe câmpul de luptă și la masa tratativelor. Generația unirii ne-a lăsat o moștenire solidă, un stat național cu instituții viguroase, a amintit despre evenimentul de acum o sută de ani președintele Camerei Deputaților din România, Liviu Dragnea.

„Prin Legea Administrației, prin Legile Electorale, dar mai ales prin Legea Educației, Unirea a fost desăvârșită. Acele trei provincii istorice au fost integrate cu adevărat în structura națională, doar două decenii i-au luat Românii mari să devină, în mod efectiv, un stat coerent și o națiune puternică. La o sută de ani de la Marea Unire, este de datoria noastră să nu uităm destinul tragic al generației unioniste și să cunoaștem dimensiunea sacrificiului ei. Și să nu uităm, că rezistența în fața presiunii este forma cea mai înaltă a conștiinței naționale”, a spus Liviu Dragnea.

Temelia relațiilor speciale ale României și Republicii Moldova se bazează pe comuniunea de limbă, istorie, civilizație și cultură. România trebuie să rămână cel mai fidel, solid și onest  partener al Chișinăului pe traseul lor european. Este mesajul președintelui Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, transmis în cadrul ședinței solemne.

„La o sută de ani de la Actul Unirii din 1918, spre marele regret, avem de a face iarăși cu dorința unora de a decide în locul nostru cum trebuie să trăim și încotro să ne îndreptăm. Prin diverse metode, directe și indirecte, prin ustensile moderne ale războiului hibrid și a propagandei sofisticate, se încearcă să se arate cetățenilor noștri că locul lor nu este în marea familie europeană, ci altundeva. Nu mai avem timp să batem pasul pe loc, să ratăm ocazii, să ne pierdem în polemici sterile, pentru că, cu cât societatea noastră este mai divizată, cu atât ne lipsim mai mult de șansa și perspectivele unei modernizări mai rapide. Însă mă bucur enorm că acum avem o relație firească, matură și caldă, bazându-se pe valori și interese comune. Podurile de flori au deschis calea, dar noi ne dorim și poduri de piatră, ne dorim o autostradă, o cale ferată. Am lansat proiecte ambițioase din domeniu energetic, al transportului și al mediului, dar suntem abia la început de cale”, a menționat Andrian Candu.

La finalul acestui eveniment, cei prezenți au adoptat Declaraţia solemnă pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918, în care sunt reflectate principalele principii precum, unitatea poporului şi a limbii române, rolul avut de înaintaşii politici şi drumul ce trebuie să fie urmat de oamenii politici de astăzi.

Declarația a fost votată cu 19 abțineri.

 

Documentul „Declaraţia solemnă pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”, adoptat în ședința Parlamentului României la 27 martie 2018

 

Parlamentul Romaniei 1-Declaratia de Unire cu Basarabia-27-03-2018
Parlamentul Romaniei 2-Declaratia de Unire cu Basarabia-27-03-2018

Parlamentul Romaniei 3-Declaratia de Unire cu Basarabia-27-03-2018 Parlamentul Romaniei 4-Declaratia de Unire cu Basarabia-27-03-2018

 

Reportaj Moldova 1 TV, 27 martie 2018

 

Privesc.eu: Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului,

dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România // înregistrare integrală

 

 

 
 Flacăra TV & Film recomandă şi:

Declaraţie adoptată în Parlament, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România / Tăriceanu: Doar vrerea Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău va putea reface Unirea / Mesajele lui Dăncilă, Dragnea, Barna, Candu şi Principesei Margareta
Preşedintele Parlamentului R. Moldova: Vreau să fiţi absolut siguri că Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică
Klaus Iohannis, la 100 de ani de la unirea cu Basarabia: Cursul nostru de convergenţă se numeşte parcursul european al Republicii Moldova

Academia de Științe a Moldovei și Academia Română au organizat o sesiune comună
Monumentele care reamintesc de România Mare sunt readuse la viață în Basarabia
Aproape 1 milion de cetățeni moldoveni au obținut cetățenia română în ultimii 10 ani

Basarabeni cu care ne mândrim. 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România!
Doamna Basarabia Russu, fiica unei basarabence refugiate, trăiește de o viață într-un sat din Covasna
Sărbătoarea Centenarului Unirii, în mai multe orașe din țară
Muzica românească a trecut Prutul. Voci de aur din Republica Moldova sunt îndrăgite la București
Poveste și gust – secretele produselor din Republica Moldova. România, principala piață de desfacere

  

 

Sursa material: știri TRM / Radio Moldova Actualități și HotNews.ro
Sursa foto: captură video Privesc.eu
Sursa video: Privesc.eu / Moldova 1 TV / Flacăra TV

Flag Counter

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

În 2018 marcăm Centenarul Marii Uniri.
Ce credeți că vom obține de-a lungul anului?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...