DOC.// 22-12-1989. Ceauşescu părăsește Palatul, dispare… tov. Iliescu apare… la TVR

22-12-2015-Ion-Iliescu-Brucan-Roman-si-altii-la-TVR-dupa-ora-14-22-dec.-1989-500px

Bucureşti, 22 decembrie 1989.

Dimineaţa, la primele ore, mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului.

Înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată în apropierea sediului CC al PCR. 

 

 

 

 

 

Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare, care, mai târziu, este găsit împuşcat.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al apărării naţionale, în locul lui Milea şi dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi.

Radioul şi Televiziunea transmit un comunicat prin care anunţă sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea Stării de necesitate pe teritoriul României.

În faţa celor peste 100.000 de demonstranţi din faţa Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu mai încearcă să vorbească mulţimii de la balconul clădirii.

Se scandează lozinci anti-ceauşiste, iar acesta este huiduit. Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central.

 

În jurul orei 12:06, soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter:

 

 

În jurul orelor 14:00, proaspătul lider al “salvării naţionale”, tov. Ion Iliescu apare pentru prima dată în studioul TVR, unde declară: (…) se face vinovat de crimă odioasă împotriva poporului, vinovatul principal este Ceauşescu. A fugit ca un neruşinat, când a trebuit să dea socoteală în faţa poporului.

 

 

 

În jurul orelor 15:00 sunt arestaţi lângă Târgovişte, iar la ora 18:30, cuplul prezidenţial ajunge în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor.

Sediile Radioului şi cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanţi. Radioul transmite în direct evenimentele. Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor.

Între orele 14:15 şi 16:00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.

La ora 19:30, la Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu, iar după ora 23 este citit de Ion Iliescu la Radio şi Televiziune un “Comunicat către ţară” – Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Aici îşi face apariţia şi marele maestru al profeţiilor, tov. Silviu Brucan.

 

 

 

La Bucureşti, după orele 18:00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989, unităţi militare şi alte obiective strategice (Televiziunea, sediul Comitetului Central, unitatea militară care păzea Palatul Primăverii etc) sunt atacate de grupuri diversioniste, înregistrându-se numeroşi morţi şi răniţi.

În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal ce adăpostea Muzeul de Artă spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi distrusă o parte a Palatului Regal.

 

 

Sursa material: RADOR / Stela Vasiliţă

Sursa  foto: captură video TVR

Sursa video: www.youtube.com

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md