Directorul ICR Paris, Yvette Fulicea, care a adus grave prejudicii imaginii externe a României, şi-a dat demisia

“Doamna Yvette Fulicea şi-a prezentat vineri, 13 februarie 2015, demisia din funcţa de director al Institutului Cultural Român (ICR, n.r.) de la Paris. Demisia a fost acceptată de preşedintele Institutului Cultural Român”, se arată într-un comunicat de vineri al ICR.
O diplomată din cadrul Ambasadei României din Paris şi Yvette Fulicea (foto), director ICR Paris, s-au aflat în centrul unui scandal legat de un document uitat în ataşamentul unui e-mail trimis către invitaţii care au participat marţi la întâlnirea comunităţii româneşti cu preşedintele Klaus Iohannis.
Scriitorul Radu Portocală, unul dintre invitati, a dezvălui că documentul de uz intern conţinea etichetări precum “indezirabil” sau “scârbos” la adresa unor persoane invitate.
Iniţial, diplomata de la Ambasada României şi Yvette Fulicea, director ICR Paris, fuseseră sancţionate cu avertisment.
În cazul diplomatei, MAE a anunţat miercuri că “a dispus de urgenţă încheierea misiunii permanente la Ambasada de la Paris, precum şi încetarea detaşării şi a raporturilor de muncă cu Ministerul Afacerilor Externe”.
Încă de marţi, preşedintele ICR, Lilian Zamfiroiu, propusese declanşarea procedurii de revocare din funcţie a directorului ICR Paris, Yvette Fulicea.
A se vedea şi alte file din biografia pragmaticei directoare Yvette Fulicea:
Sursa material: Puterea.ro
Sursa foto: www.puterea.ro
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md