„Dimitrie Cantemir” – film artistic de Vlad Ioviţă, cu Mihai Volontir în rolul central (1973)


Evocăm astăzi personalitatea omului de geniu Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673 – 21 august 1723), prinț și domnitor al Moldovei, savant si muzician cu renume mondial, scriitor, etnograf, cartograf, poliglot fără seamăn, primul moldovean/român și cetățean al Rusiei, căruia i-a fost conferit prestigiosul titlu de academician al Academiei de la Berlin, azi i s-ar spune academician al Uniunii Europene.

A se reține faptul în cele vreo zece domenii în care și-a manifestat talentul prințul Dimitrie Cantemir a fost PRIMUL, deschizător de drumuri, înaintemergător.

Detalii despre meritele sale în Istoria națională, europeană și universală puteți afla din primul film documentar encyclopedic Dimitrie Cantemir, realizat de Studioul Flacăra Film Chișinău, scenariu – Larisa Verdeș, regie – Lidia Marcu.

Să-l cinstim cu drag și recunoștință – astăzi și mereu – pe acest fiu vrednic al întregului Neam românesc, să-i cunoaștem și să-i promovăm opera imensă, căci grație unor oameni iluștri ca Dimitrie Cantemir sîntem cunoscuți și apreciați pe mapamond ca făptuitori de Istorie!

La rubrica noastră Filmele colegilor, vă invităm să vizionați filmul artistic Dimitrie Cantemir, realizat de celebrul regizor și scenarist Vlad Ioviță (Chișinău), în colaborare cu operatorul de imagine Vitalie Kalașnikov (Moscova), anul 1973.

 

Mihai Volontir-film Iubirile lui Mihai Volontir-MoldCinema 2014.Still009

 

În rolul central îl vom revedea pe legendarul actor de teatru și film, Mihai Volontir, pe care, grație acestui film de referință în cinematografia Națională, l-am supranumit în anul 2013 Mihai Vodă Volontir.

Așa cum menționam într-un articol scris în timp ce Artistul Mihai Volontir era în viață, dincolo de un anumit tribut plătit de regizor şi scenarist regimului sovietic şi imperialismului rus, acest lungmetraj al Studioului Moldova-Film este unul de certă valoare artistică şi merită a fi urmărit cu atenție.

Vizionare plăcută tuturor!

 

 

Filmul artistic „Dimitrie Cantemir”, regizor – Vlad Ioviţă, în rolul principal – Mihai Volontir, Studioul Moldova-Film, 1973

 

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Flacăra Film, serial de filme în PREMIERĂ! 100 români celebri născuţi în Moldova: „Dimitrie Cantemir” (1673-1723)

Flacăra Film – 100 români celebri născuţi în Moldova: „Antioh Cantemir”

PREMIERĂ la Bălți a filmului Flacăra – „Dimitrie Cantemir”, alături de Gheorghe Zamfir, în spectacolul „Creștini în Europa”

 

Integrare în UE cu demnitate! „Dimitrie Cantemir, rușii și Uniunea Europeană”

 

Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Mihai Volontir la sesiunea Sovietului Suprem din 28-31 august 1989

Flacăra Film, PRIMUL cineCLIP: „Mihai Vodă Volontir. Cronica a trei secole de Istorie” – în 6.22 minute

 

„Iubirile lui Mihai Volontir”, ultimul film despre legendarul Actor // MoldCinema, 2014

 

 

Sursa material: Flacăra Film / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: capturi video din film

Sursa video: Moldova-Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter