Dialoguri la Focul din Vatră: Luminița Dumbrăveanu – Leonida Lari (…şi amintiri despre marea poetă)


Dacă stau să-mi amintesc bine, să-mi rebobinez viaţa ca pe o bandă magentică de la Radio Moldova, atunci începuturile activităţii mele de jurnalist au fost marcate fericit de doi mari scriitori: Victor Dumbrăveanu şi Leonida Lari, Oameni de omenie, scumpi şi apropiaţi inimii mele.

Ambii au plecat la cele veşnice în anul 2011, Victor la 4 decembrie, Leonida la 11 decembrie. La funeraliile ambilor a plouat mărunt, ciobăneşte, la ambele înmormântări am mers mult pe jos, cu capul descoperit şi am răcit grozav, afectîndu-mi grav vocea… Activam atunci la Radio Vocea Basarabiei şi dăduse mare necaz peste mine, dar nu m-am dat bătută, în următoarele două zile de sîmbătă, ambilor le-am dedicat emisiuni omagiale de aproape două ore (Leonida Lari şi Victor Dumbrăveanu).

În ultimele luni de elevă în clasa a X-a a Şcolii de cultură generală din satul Corlăteni (Rîşcani), la o scrisoare timidă a mea din anul 1988, scriitorul Victor Dumbrăveanu, consătean, îmi recomandă să aleg Jurnalistica, spunîndu-mi că dacă voi ştie a scrie bine, voi reuşi şi în celelalte care-mi plac. Graţie lui, am renunţat la ideea de a merge la studii de actorie / regie de film, de care mă pregătisem intens vreo 4-5 ani, gesticulînd şi declamînd versuri, bucăţi de proză, fabule pînă şi pe dealul mare, la păscutul vacilor… Viaţa mi-a demonstrat că bine am făcut, căci abia acum mă simt pregătită pentru munca de film, care cere experienţă de viaţă, cunoştinţe encilopedice şi multă, multă imaginaţie.

Vă mulţumesc, Victore, pentru sfat înţelept şi susţinere permanentă, necondiţionată aici, la Chişinău!

 

 

Victor-Dumbraveanu-la-lansare-carte-Luminita-Dumbraveanu-12-11-1999-800px

Scriitorul Victor Dumbrăveanu la lansarea cartii mele „Moartea ca certitudine”, alături de poetul Arcadie Suceveanu și jurnalista Luminița Popa de la Radio Moldova, 12 noiembrie 1999

 

În anul 1990, fiind în anul II de studii la Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Stat din Chişinău, am mers cu nişte colegi mai măricei la Radio Moldova, Redacţia Tineret, în speranţa că voi lega o colaborare şi voi putea cîştiga un ban… Astfel l-am cunoscut pe jurnalistul Ion Bunduchi, redactor-şef, care, probabil, pentru a scăpa de mine mi-a dat o misiune imposibilă: să-i aduc un interviu cu Leonida Lari, eroina acelor ani, sufletul viu al Mişcării de Renaştere Naţională din Basarabia postbelică, la care te temeai să te uiţi de departe, darmite să te apropii de ea, să-i spui că eşti studentă verde şi să mai îndrăzneşti să-i ceri pierdere de vreme pentru un interviu…

M-am pregătit intens, zi şi noapte citindu-i cărţile, articolele din presă. Spre uimirea mea, mi-a răspuns la telefon, m-a invitat la redacţia publicaţiei GLASUL şi m-a primit cu drag, cu zîmbetul ei deosebit de şarmant, cu cafea şi dulciuri. Tremuram ca varga, mă trădau mîinile şi vocea la fel de unduitoare… Am dialogat vreo 30 de minute, apoi, în afara microfonului încă vreo oră, era în starea ei firească, cea de poetă. Descopeream cu bucurie imensă o altă Leonidă decît o ştiam de la tribuna publică, una feminină, visătoare, blîndă, cu umor, curioasă să ştie ce crede lumea simplă despre ea…

Am venit într-un suflet la Radio Moldova, mă temeam să nu fi greşit butoanele şi să fi făcut rebut tehnic. Cînd a ascultat interviul, Ion Bunduchi a chiuit de bucurie, nu-i venea să creadă că am reuşit să fac, totuşi, interviul şi nu unul despre politică, ci despre ea ca poetă, femeie, mamă, cu mai multe detalii despre viaţa-i personală.

Interviul a fost pus pe post în cadrul următoarei ediţii a emisiunii Modern Club 805 (se difuza live în seara de Duminică), prezentată de Andrei Porubin şi Tatiana Iojiţă, bucurîndu-se de mare succes în rîndul ascultătorilor.

N-am să uit niciodată că era 4 noiembrie 1990 şi m-am ascuns undeva să nu mă vadă nimeni dintre colegii de la cămin, că mă ascult cum vorbesc la Radio! Doamne, ce emoţii puternice, aveam impresia că mi se deformase haina din cauza inimii care se zbătea deloc poetic!..

Peste puţin timp, Ilie Teleşcu, redactorul-şef de la Redacţia Literar-Artistică Radio Moldova, considerată de elită, m-a invitat la serviciu, pe jumătate de normă. Propunerea am primit-o în lift, unde m-a întrebat dacă eu sunt fata cu interviul solicitat Leonidei Lari, colega lui de facultate…

Vă mulţumesc, Leonida, că m-aţi ajutat să-mi găsesc primul loc de muncă, o bucată de pîine şi o meserie / pasiune pentru toată viaţa, dar şi să ne apropiem sufleteşte pentru totdeauna!

 

1-Leonida Lari si Luminita Dumbraveanui-Parlamentul Romaniei 1998-80 ani Unire-600px

Alături de poeta și deputata Leonida Lari în Parlamentul Romaniei, la a 80-a aniversare a Unirii Basarabiei cu Romania (27 Martie 1918), înainte de ședinta solemnă organizată în 4 aprilie 1998

 

În această zi de 11 decembrie, în care Leonida Lari şi-a luat zborul spre Grădina Poeziei şi Bucuriei veşnice, m-am gîndit să-i exprim recunoştinţa adîncă tot prin valorificarea unui interviu, realizat cu ea la sfîrşitul anului 1995, în Bucureşti, unde ne întîlneam aproape întotdeauna cînd aveam treburi pe-acolo.

Veţi simţi şi dvs că-i un interviu de suflet, cu o Leonidă luminoasă şi mistică, predispusă la confesiuni despre viaţa şi familia ei, despre modul în care scrie şi visează, despre noile ei apariţii editoriale Al nouălea val şi Epifanii. Anume în cadrul acestui interviu pentru Radio Moldova am înregistrat-o pe Leonida Lari cîntînd propria poezie Chiriecii, cunoscută dvs din encyCLIPul Flacăra Film.

Interviul, pe care îl puteţi asculta în playerul AUDIO de sub prima foto, se încheie cu Rugă către Hristos, pe care înzestrata poetă a Neamului nădăjduia să-l vadă la a doua Sa Venire.

Nădăjduiesc şi eu, dragă Leonida Lari, căci Atunci, la a doua Sa Venire, ne vom putea revedea cu bucurie.

Tare îmi este dor…

„Pe curînd pînă la revedere!”

 

3-Luminita Dumbraveanu Leonida Lari-Lica Melnic-Eugenia Duca-Chisinau-1999-500px

Alături de trei Doamne, care au facut Istorie: Leonida Lari, Lica Melnic, Eugenia Duca. Ele sînt curajoasele care au reușit tipărirea în mod clandestin la Vilnius a revistei GLASUL (februarie, 1989), prima publicație cu alfabet latin din Basarabia postbelica. Chișinău, August 1999

   

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Remember scriitorul Victor Dumbrăveanu. Emisiune cu fiica Doina şi prietenul Ştefan Ţurcanu

Remember Leonida Lari. Dialog cu Mihai Iorga şi Vlad Pohilă, după funeraliile din 13-12-2011

 

Leonida Lari la PRIMA Mare Adunare Naţională, 27 august 1989 (discurs şi poezia Căderea imperiului)

Leonida Lari – discurs curajos de Unire la Marea Adunare Naţională din 27 august 1991

Poeta Leonida Lari cântă propria melodie – „Chiriecii” (encyCLIP Flacăra Film)

Maria Mocanu: „Păstor”, versuri Leonida Lari (lui Ion Druţă)

 

GLASUL, 30 de ani de la tipărirea la Riga și Vilnius a primei publicații cu alfabet latin din Basarabia postbelică

Lica Melnic de la Chișinău apreciată la Vilnius cu distincție de stat pentru merite în fața Lituaniei

 

La Muzeul s. Corlăteni a fost deschisă „Sala Victor Dumbrăveanu” întru cinstirea ilustrului scriitor al tinerilor și adolescenților

Scriitorul Victor Dumbrăveanu ar fi împlinit 70 de ani. Omagiul colegilor la Muzeul Literaturii Române

„DOR de Victor Dumbrăveanu” – reportaj TV de la serata de comemorare a scriitorului

 

 

Sursa material: Flacăra TV & Film / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa audio: Radio Moldova

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | La Chișinău a fost prezentată în premieră cartea „Orchestrele dimineţii” de Leonard Tuchilatu, fratele Leonidei Lari Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter