Dialoguri la „Focul din Vatră”: Luminiţa Dumbrăveanu – Angela Similea

1-Angela Similea-1

Am avut o mare bucurie să recitesc acest interviu cu sărbătorita zilei de 9 iulie, artista Angela Similea, pe care l-am realizat pentru Radio Moldova în toamna anului 1997, când a fost la Chişinău în calitate de invitată specială a Ninei Crulicovschi, o altă mare artistă a Neamului românesc, cu voce unică, la marele ei spectacol de la Palatul Naţional.

E un interviu cu o femeie nu doar talentată, ci şi foarte inteligentă, virtute mai rară printre artişti… Cei care îi admiră cântecele, vor avea plăcute surprise, citind acest material axat mai mult pe viaţa ei personală, or, Angela Similea se deschide, mărturiseşte, vorbeşte despre părinţi, bunica, pe care a moştenit-o în cântec, despre unicul ei fiu, vestimentaţie, regim alimentar, dar şi despre momente mai hilare, precum căderea ei pe una din  scene… 

La începutul dialogului, veţi desprinde clar că Angela Similea nu-i prea iubeşte pe jurnalişti, ocolindu-i… Deci, cu atât mai mare recunoştinţa mea pentru artista Nina Crulicovschi, care a convins-o ca, înainte de plecare la gară, să mă primească în apartamentul ei de la hotelul Naţional din Chişinău şi să avem acestă discuţie de suflet.

Mulţumesc mult, dragă Nina, aşa ceva nu se uită niciodată!

Cu regret, nu am găsit în arhiva mea dialogul Radio, versiunea audio, dar sper să dau de ea şi s-o adaug acestei versiuni tipărite în ziarul FLUX (cel de glorie!) din 5 decembrie 1997, la solicitarea scriitorului Vasile Malanetchi. Interviul Radio are un şarm aparte, îmi amintesc că a râs şi tot făcut glume de îţi era mai mare dragul s-o asculţi, uitând de microfon… Admirabilă artistă! (Luminiţa Dumbrăveanu)

La mulţi şi creatori ani, dragă Angela Similea!

 

Angela Similea: „Eu cânt sentimentul iubirii, iubirea imaterială, spirituală”

 

– Ce înseamnă Chişinăul pentru Angela Similea?

– De câte ori am venit la Chişinău, l-am văzut prin ceaţa toamnei… Oricum, sunt fericită că sunt înţeleasă în limba în care m-am născut. Urmăresc permanent programele transmise de la Chişinău şi vă consider sânge din sângele nostru românesc.

Mă aflu pentru a treia oară la Chişinău. Prima dată am venit împreună cu Ştefan Iordache, cu spectacolul „Adio, femei…”, a doua oară am fost invitată la sărbătoarea oraşului din 1996, iar acum, Nina Crulicovschi mi-a creat imensa bucurie de a mă reîntâlni realmente cu publicul de la Chişinău. Este un oraş pitoresc. Cum vă spuneam, Moldova de dincoace am admirat-o întotdeauna în culorile toamnei şi am observat că seamănă mult cu Bucovina. Faptul că trecătorii de la Chişinău mă recunosc în stradă îmi creează o stare de libertate şi îi studiez cu atenţie. Am observat în ochii oamenilor de aici multă bunătate şi puritate. După atâţia ani de limbă rusă, vorbiţi, totuşi, foarte bine româneşte. De altfel, chiar graiul acesta moldovenesc – atât de plastic, atât de dulce, atât de melodios – este extraordinar şi îl găsesc deosebit de frumos.

– În ce relaţii sunteţi cu mass media?

– În general, nu-mi plac întâlnirile cu mass media, pentru că chiar dacă în ultimul timp optica interviurilor s-a modificat, nu înseamnă că trebuie să fie împănat cu impertinenţă. În străinătate mass media este mult mai la obiect. După mine, jurnalistul nu trebuie să se bage, fără nicio motivaţie, în viaţa personală a artistului.

Artiştii sunt nişte oameni normali, niste oameni obisnuiţi, nu văd de ce trebuie neapărat să se umble după senzaţional. O artistă nu poate fi mai obsedată de iubiri decât o doctoriţă sau o economistă. Se creează o falsă imagine în jurul artistului. Eu sunt un om care nu-mi vând viaţa, nu mi-o împart cu publicul. Or, ceea ce am eu mai extraordinar, darul de la Dumnezeu, merge către public. Cântecul este modul de exprimare a frământărilor şi idealurilor mele. Nu văd de ce ziaristul trebuie să se erijeze în calitate de mediator între „senzaţionalul” artist şi flămândul public…

– Basarabenii îndrăgesc mult cântecele Angelei Similea, ba mulţi chiar le ştiu pe dinafară. Probabil, aţi observat acest lucru la concertul de la Palatul Naţional. Unde s-a născut interpreta Angela Similea şi când a început cariera ei profesională?

Angela_Similea_miroase o floare– M-am născut la Ferma Regală 30 decembrie, localitate limitrofă Bucureştilor. Pentru că părinţii mei lucrau la Palat şi pentru că Regina nu suporta copiii mici, mama a mers în satul tatălui meu, iar după aceea părinţii mei s-au întros la Bucureşti.

Am început să cânt de mică. Mama îmi spune că la vârsta de trei ani cântam în tramvai. Deci, dacă tramvaiul era plin, eram mai mult decât fericită şi începeam să cânt, şi nu orice, ci romanţe învăţate de la bunica, pe care cred că am moştenit-o. Ea avea o voce extraordinară şi cânta mereu romanţe, printre lacrimi, – dovadă că a trecut prin mari nenorociri. Şi atunci când câtam în tramvai mama se jena şi încerca să mă oprească, iar publicul o ruga să mă lase, spunând: „Uitaţi-vă ce dulce e şi ce frumuşel cântă!”. Oamenilor li se părea ceva deosebit ca un copil de trei ani să cânte romanţe cu atâta forţă.

– Toate generaţiile vă ascultă cu plăcere. Cum reuşiţi să împăcaţi o asemenea diversitate de gusturi?

Nu m-am gândit niciodată special la acest lucru. Eu mă gândesc doar la modul de a mă exprima. Caut să fiu sinceră, pentru ca lumea să se regăsească în ceea ce cânt eu. Din zece cântece de-ale mele, bunicile trebuie să se regăsească în unul, neapărat… Dar cum pe noi, oamenii, ne leagă un sentiment major al iubirii, ştiu exact că ceea ce cânt eu e pentru toţi şi atunci nu trebuie să fac nimic special pentru bunici, pentru părinţi… Eu cânt sentimentul iubirii, nu doar iubirea bărbat – femeie, ci una imaterială, spirituală. Cred că asta-i explicaţia. De ce să mint, şi acum găsesc la uşă bucheţele mici de flori, or, asta o fac copiii, pentru că cei maturi mi-ar cere autografe…

– Până la 1989 aţi concertat în străinătate?

– Da. Foarte mult. În special în festivaluri şi concursuri de televiziune. Am fost în Grecia, Turcia, Hawaii, în Germania de mai multe ori, în Spania, Cuba, SUA (New York, Los Angeles), Belgia, Olanda ş.a. Ultimul turneu l-am avut în SUA, iar ultimul recital la Televiziunea din Tel Aviv.

– Cum reuşiţi să vă menţineţi tinereţea. Frumuseţea, eleganţa şi speranţa că totul va fi bine?

Angela_Similea-Cerbulde Aur TVR 1970– Secretul este această maximă din întrebarea ta, că totul va fi bine! Indiferent prin ce trec – pentru că nu e om să trăiască doar ca un fulg plutitor – ştu că totul va fi bine. Viaţa mea a fost şi ea un şirag de suferinţe, necazuri, încrâncenări, dar şi de succese, împliniri…

(Am un băiat de 25 ani, pe care l-am trimis în SUA şi Elveţia să înveţe. Despărţirea de el a fost cumplită pentru mine, dar am considerat că trebui să-i asigur o pregătire universal valabilă. Egoismul meu nu putea să fie atât de mare, încât băiatul să nu facă studii bune. Am un băiat extraordinar, e căsătorit, are deja doi copii, cu asta demonstrează cât de serios este. Nepoţelul are doi ani şi jumătate, iar nepoţica un anişor.)

Profesia a fost cea care m-a susţinut, publicul a fost punctul meu de sprijin. Am ştiut întotdeauna că publicul vine la spectacol ca să uite de probleme şi atunci am avut grijă ca muzica mea, glasul meu să fie dublate de un aspect plăcut, de un costum bine potrivit cântecului. Eu am fost căsătorită cu un cetăţean olandez timp de 17 ani şi datorită acestei ocazii am putut să-mi învăţ copilul în străinătate, eu însămi să merg mai des peste hotare, pentru a-mi procura materiale şi accesorii ce nu se găseau în România. A fi bine pusă la punct este a doua natură…

– Ce regim aveţi pe parcursul zilei?

Angela_Similea_la TV-costum albstru– Nu fac excese. Dimineaţa consum sucuri naturale. Nu mănânc multă pâine. Dulciurile îmi plac foarte mult şi când am ocazia, eu sunt cea care fac torturile şi prăjiturile. Le fac, însă, foarte rar. Dulciurile nu numai că îngraşă şi modifică silueta, dar măresc colesterolul şi îmbătrânesc.

Până în 1989 făceam zilnic 45-50 min. de gimnastică. După revoluţie am avut o cădere… Am fost marcată de ceea ce s-a întâmplat şi aproape doi ani şi jumătate n-am putut să cobor de pe canapea. Din cauza sensibilităţii mele excesive, am avut o cădere psihică dură. Această perioadă aş trata-o ca pe o vacanţă. Cochetam chiar cu ideea de a nu mai cânta, dar numeroşii mei fani nu m-au lăsat în pace.

După această pauză am fost foarte fericită să realizez că oamenii aveau nevoie de mine. Nu-mi pierd nopţile, cântând prin night-cluburi. Eu n-am pierdut în viaţa mea decât nopţile din sau pe drumul spectacolelor. Consumul meu este foarte mare în scenă şi-mi pot reface energia doar prin somn. Am foarte mulţi prieteni şi mă întâlnesc des cu ei. Merg mult pe jos. Acum nu mai fac gimnastică dură, dar mi-am procurat nişte aparate ce mă ajută să întreţin anumite părţi ale corpului, care, eventual, s-ar deforma… (râde)

– La spectacolul Ninei Crulicovschi, unde aţi susţinut un recital de referinţă, am avut senzaţia că semănaţi cu Sophie Loren, atât la siluetă, cât şi la coafură. Nu v-a confundat nimeni cu Sophie Loren şi, de fapt, care a fost cel mai frumos compliment, pe care l-aţi auzit de la prieteni sau admiratori?

angela_similea-pe scena in negru– Foarte multe complmente. Publicul m-a răsfăţat, el s-a sprijinit pe mine şi eu pe el: Regină, Prinţesă, Doamna cântecului şi multe altele. Ultimul compliment a fost de la un grup de fani de la Bucureşti, care mi-au spus că eu şi cu actriţa Catherine Deneuve suntem cele mai frumoase bunicuţe din lume. Asta mi s-a părut extraordinar…

– Aţi avut ghinion în scenă?

Am avut, sigur. Am şi căzut acum câţiva ani. Era o scenă din beton şi aproape de public era o gropiţă mai adâncă. Cântam, am dat înapoi şi un toc a intrat în acea gropiţă şi am căzut bine-mersi pe spate, noroc că am avut o rochie mai lungă… Sala a încremenit în loc să râdă. Şi tot eu a trebuit să fac bancuri pentru a readuce publcul la starea iniţială. Le-am zis că… Doamne fereşte să fi avut o rochie mai scurtă, ce s-ar fi întâmplat? (râde)

– După ce criterii alegeţi textele pentru cântece?

– Trebuie să-mi placă, să aibă logică, să fie versul bun, deştept şi să fie adevărat, pentru a ţinti acolo unde vreau să ajung.

– Aţi încercat vreodată să vă scrieţi singură muzica?

– Da. Nu numai muzica, dar şi versurile. Consider, însă, că nu am fost pregătită pentru asta. Eu dau Cezarului ce-i al lui. Sunt adepta profesionalismului total, a perfecţiunii.

– Ce părere aveţi despre activitatea basarabenilor la Bucureşti? Îi am în vedere pe Leonida Lari, Anastasia Lazariuc, Grigore Vieru, Ion Ungureanu ş.a.

– Am o părere bună: colaborarea şi comunicarea mi se par extraordinare!

– Sunt nevoită să închei aici, pentru că pleacă trenul din gară… Vă aşteptăm la Chişinău cu un spectacol de autor. Vă mulţumesc şi vă rog să reveniţi „chiar şi cu ultimul tramvai…”.

– Vă mulţumesc şi eu mult de tot. Vă salut şi vă sărut pe toţi!

 

Un interviu de Luminiţa Dumbrăveanu, realizat pentru Radio Moldova, publicat ulterior, în versiune prescurtată, de ziarul FLUX, nr. din 5 decembrie 1997

 

Singura poză pe care o am, din cele trei făcute atunci, după repetiţia de la Palatul Naţional, sper că Nina Crulicovschi le păstreză pe toate…

 

Anglea Similea la Chisinau-1997

Angela Similea la Chisinau, cu Aurel Margine, asistenta artistei din Romania, Nina Crulicovschi, Luminita Dumbraveanu, decembrie 1997, Palatul National

 

 

Angela Similea – După noapte vine zi (Cerbul de aur, 1970)

 

 

Angela Similea – Iubite

 

 

Angela Similea – Noapte, fata cu cercei de smoala

 

 

Angela Similea – Să mori de dragoste ranită [ 2013 ]

 

 

Angela Similea – Doina din Dolj, TVR [ 2013 ]

 

 

 

Sursa material: Flacăra TV

Sursa foto: Angela Similea / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa video: YouTube 1 / YouTube 2 / YouTube 3 / YouTube 4 YouTube 5

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md