„Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16 Decembrie 1989


Deşteaptă-te, române!”, acest minunat cântec patriotic, cu rădăcini adânci în istoria românilor, n-a fost un cântec interzis doar în Basarabia, aflată sub ocupaţie ruso-sovieitcă (1812-1991), dar şi în România comunistă, acaparată de komintern şi trupele sovietice în 1944.

Din 1977 şi până în 1989, imnul RepubliciiSocialiste România a fost Trei culori, după o altă frumuseţe de cântec patriotic, scris de genialul compozitor Ciprian Porumbescu, dar căruia Ceauşescu şi tovarăşii i-au mutilat textul, modificându-l esenţial.

Deşi, în 16 decembrie 1989, mulţimea se aduna şuvoi în Piaţa Metropolitană din Timişoara, nu pentru un protest politic, ci pentru o nemulţumire de ordin social (confesional) – cântecul Deşteaptă-te, române! a răbufnit din adâncul sufletului românilor şi a început a fi cântat de toată lumea.

Potrivit participanţilor la evenimentele de la Timişoara, acest cântec i-a trezit cu adevărat, i-a mobilizat şi le-a dat curaj să meargă mai departe…

Astfel, Deşteaptă-te, române! a fost nu doar primul cântec-manifest anticomunist al protestatarilor, dar şi primul lor slogan politic, care a dat tonul celorlalte: Jos Ceauşescu!, Jos comunismul!, Alegeri libere!, Libertate! ş.a.

Acesta şi este, probabil, secretul unui cântec ales de un stat/popor în calitate de imn: forţa lui unificatoare, mobilizatoare, însufleţitoare!

Deşteaptă-te, române! a fost cântecul patriotic care a dat aripi Revoluţiei de la 1848, e o lucrare scrisă în vara anului 1848 de Andrei Mureşan (poemul Un răsunet) şi Anton Pann (muzică), care a însufleţit şi călăuzit spre fapte măreţe elita Neamului, clasicii literaturii, culturii, spiritualităţii româneşti.

A rămas la fel de viu, puternic şi mobilizator pentru bravii noştri ostaşi în Războiul pentru Independenţa României, în cele două războiae mondiale, devenind un cântec patriotic-simbol şi pentru basarabenii, care, în 1988-1989, au declanşat Mişcarea de Eliberarea Naţională şi ruperea de imperiul sovietic.

Din anul 1989 şi până în prezent este imnul de Stat al Republicii România.

Precizăm în context, că din 24 ianuarie 1990 şi până în 7 iunie 1994, Deşteaptă-te, române! a fost şi imnul de Stat al Republicii Moldova, fiind abrogat de Parlamentul dominat la acea vreme de forţele comuniste revanşarde.

 

 

„Deşteaptă-te, române!” – Corul Angelli” al Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare,

dirijat de prof. Arhidiacon Andrei Baboșan

 

 

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa video: YouTube

Sursa foto: Portalul Revoluţiei

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (17)

  1. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  2. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  3. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  4. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  5. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  6. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  7. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  8. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  9. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  10. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  11. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  12. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  13. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  14. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  15. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  16. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

  17. […] „Deşteaptă-te, române!” – primul cântec anticomunist, care a răsunat în Timişoara la 16… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | DOC.// 21-12-1989. Ultimul discurs al lui Ceauşescu – de la URA-A-A!, la ură… Alo! Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter