De când are în casă o transnistrie.ru, Ucraina-i cooperantă: încă $5 mln pierderi pentru contrabandiştii din Tiraspol!


Liderul separatist Evgheni Şevciuk declară că regiunea transnistreană a pierdut deja 5 milioane de dolari din cauza restricţiilor la importul de produse stabilite de Ucraina.

„Din luna august 2014, Ucraina a introdus restricţii suplimentare la importul mărfurilor supuse accizării. Din cauza acestor acţiuni, bugetul nostru a pierdut mai bine de 5 milioane de dolari”, a declarat Şevciuk, citat de presa din Ucraina.

Liderul separatist a explicat, la o întrevedere cu aleşii locali din raionul Dubăsari, care ar fi, în opinia sa, problemele principale ale economiei regiunii, dar şi de ce întreprinderile locale nu sunt competitive.

El a recunoscut că una din problemele principale ar fi că doar o parte din întreprinderi au fost retehnologizate. „Proprietatea a fost privatizată, dar obligaţiunile investitorilor nu au fost incluse în documentele de privatizare”, a explicat liderul administraţiei de la Tiraspol.

În opinia lui Şevciuk, se resimte şi distanţa mare dintre întreprinderile transnistrene şi pieţele de materie primă.

„Situaţia se agravează şi din cauza crizei regionale şi mondiale, dar şi din cauza conflictelor politice cum ar fi sancţiunile stabilite împotriva Federaţiei Ruse. Devalorizarea rublei ruseşti a avut impact asupra regiunii. Exportul produselor noastre a devenit neprofitabil”, a spus acesta.

 

 

Sursa material: Moldova.ORG / Diana Preaşcă

Sursa foto: www.moldova.org

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter