Cuvinte înţelepte, de folos… Părintele Arsenie Boca despre virtutea virtuţilor – RĂBDAREA

Parintele Arsenie Boca-Adevarul-400px

Părintele Arsenie Boca, supranumit şi „Sfântul Ardealului”, a lăsat posterităţii o serie de învăţături, menite să îi ajute pe oameni, la care cu timpul au fost adăugate şi mărturiile despre personalitatea sa. Despre diavol, spune că umblă pe valurile acestei lumi şi că are peste 800 de corăbii sau hristoşi mincinoşi, ca să atragă lume.

Lupta cu diavolul este o temă pe care părintele Arsenie Boca a abordat-o în multe dintre lucrările sale. Iată câteva sfaturi de mare profunzime ale părintelui Arsenie Boca:

„Calea mântuirii este calea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca Om adevărat ca să ne dea nouă îndrăzneală. Ceea ce era odinioară corabia lui Noe, astăzi este Biserica lui Hristos Cel cu Crucea.

Ea umblă pe valurile acestei lumi şi cheamă pe cei prigoniţi. Arca lui Noe avea uşile încuiate pe dinafară, Biserica, însă, le are deschise. Diavolul umblă pe valurile acestei lumi, are peste 800 de corăbii sau hristoşi mincinoşi, ca să atragă lumea.

Cum ajunge cineva pradă înşelăciunii? Aici răspund celor ce se ţin mai presus de Biserică şi sfinţi. E destul să le aducem aminte de înşelăciunea în care au căzut jidovii, ucigătorii drepţilor, primii călători la iad cu Scriptura în mână. Nu după Scripturi au răstignit ei pe Dumnezeu? Scriptura e de vină? Mintea lor cea strâmbă care nu-i lasă să creadă şi nici să înţeleagă Scriptura!

Mântuitorul a întemeiat numai o singură Biserică, nu 800… Unii s-au învrednicit încă de aici să petreacă nevăzut cu Sfinţii, să fie cercetaţi de Maica Domnului şi de puteri cereşti şi chiar pe Domnul să-L vadă. (Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediţie revizuită, Editura Agaton, Făgăraş, 2009, p. 21)

Păcatul este înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău

Părintele Arsenie Boca considera că de la rău vin toate lucrurile mărunte, grija şi teama pentru ziua de mâine ori cum ne descurcăm într-o anume problemă. O caracteristică a diavolului e că este cel mai mare pisălog pe capul omului, obsedând mintea chiar şi în vis cu „învăţăturile” lui.

„Păcatul este înfrângerea morală a sufletului de către un gând rău. De aceea, toate gândurile trebuie spuse înainte de a se întări şi de a birui mintea, căci de îndată ce sunt spuse, le piere puterea de a obseda, asupri, stăpâni mintea.

Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia. Înrădăcinarea obiceiului păcătuirii duce întocmirea sufletească şi trupească a omului până la neputinţa de a se mai împotrivi sau chiar până la a nu vrea să se mai împotrivească.

Lucrarea împotriva firii i se face omului „a doua fire” – firea fărădelegii sau legea păcatului (Romani 7, 7). Asta e totuna cu pierderea libertăţii voinţei.

Totuşi, omul, slăbindu-i puterile, îşi dă seama că robeşte vrăjmaşului, căci de unde odată pruncii vaviloneşti erau micuţi şi îi lua în glumă, acum s-au făcut bărbaţi şi îi simte cum îi fură puterile, iar lui, din multa păcătuire, i s-a stins puterea voinţei de a se împotrivi. Când avea puterile întregi n-asculta povaţa, iar acum, când nu le mai are, le-ar întoarce lui Dumnezeu, dar nu le mai are de unde. Toată vigoarea tinereţii o dă cui nu trebuie, iar bătrâneţea hârbuită umblă să o dea lui Dumnezeu” (Părintele Arsenie Boca – Mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 126)

„Şi tot cel ce-i plin de iubire are în sine pe Dumnezeu, iar cel ce nutreşte ură are în sine pe diavolul“. (Arsenie Boca).

„Iar dacă Dumnezeu este iubire, atunci ura este diavolul”. (Arsenie Boca)

„Cine nu iubeşte certarea sau sfătuirea n-are minte. Pe vârful limbii călăreşte satana. Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă. Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o” (Arsenie Boca)

Răbdarea este cea mai uriaşă putere asupra răului în lumea aceasta

07-06-2015-Rabdarea-foto simbol-iarba-sat-riu„Cei ce biruie lumea (I Ioan 5, 4) nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi, o turmă de inactivi, oricât s-ar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui, ci ei sunt ostaşii Împăratului, care prin răbdarea Crucii au biruit nu numai lumea, ci şi toată stăpânia morţii. Mântuirea e cununa acestei biruinţe. Iar despre nevoinţa care dovedeşte răbdarea şi credinţa sfinţilor (Apocalipsa 13, 10), putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume.

Răbdarea răului sau umilinţa, în credinţa lui Dumnezeu, este cea mai uriaşă putere asupra răului în lumea aceasta” (Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 142-143).

Diavolul, marele sforar al relelor

„Păcatele împotriva noastră înşine duc la învârtoşarea inimii – o cunoaştem cu toţii, o cunosc şi eu – dar ele mai duc şi la întunecarea simţirii de Dumnezeu. Sunt cele şapte păcate de căpetenie sau păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, lăcomia, pizma, mânia şi lenea. Între acestea şapte se află şi rădăcina relelor: lăcomia stomacului sau dumnezeul cel mâncăcios al trupului. Acesta trebuie ars cu postul şi scos afară! Căci de nu va fi ars şi scos afară iată să vedeţi cum creşte şi se întinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului. Şi anume iată cum: lăcomia stomacului odrăsleşte dintr-o dată din rădăcină o puzderie de ramuri din care mai arătoase sunt trei: mânia, desfrânarea şi iubirea de avere. Trebuie să mai ştiţi un lucru şi anume că păcatele sau patimile au două feţe: una a omului şi alta a diavolului, sau două laturi: una văzută şi-a doua nevăzută. De acolo din umbră sunt conduse şi sporite toate patimile noastre. Diavolul, marele sforar al relelor, are slugi sau căpetenii pentru fiecare patimă. Aşa să înţelegeţi cum întotdeauna patimile le-au numit Sfinţii părinţi prin chiar dracii lor. Astfel: dracul lăcomiei de avere, dracul lăcomiei stomacului, dracul mâniei, dracul curviei şi ceilalţi. Le-au numit aşa pentru că aceste păcate sunt conduse din umbra de diavolul şi le-au numit după căpetenia care lucrează din umbră”. (Părintele Arsenie Boca – Despre lupta postului cu relele – Cuvânt ţinut în Sfânta Biserică în ziua de 22.02.1942).

Cine a fost Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 din părinţi creştini ortodocşi, Iosif şi Creştina, în satul Vaţa de Sus din Ţara Zarandului, în partea de sud a Munţilor Apuseni, sat ce aparţine comunei Vaţa de Jos. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop.

Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. A trecut la Domnul pe 28 noiembrie 1989, la Sinaia, unde avea un mic atelier, într-o casă unde câteva maici de la Prislop amenajaseră un aşezământ monahal.

 

 

Sursa material: Adevărul / Corina Macavei

Sursa foto: www.adevarul.ro / facebook

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md