„Cuminţenia pământului” de Brâncuşi ar putea fi răscumpărată cu 11 mln euro de Guvern şi toţi românii


Ministerul Culturii lansează o subscripţie publică naţională pentru achiziţionarea „Cuminţeniei pământului”.

„Cuminţenia pământului”, capodopera sculptorului Constantin Brâncuşi, rămâne statului român. Proprietarii lucrării au acceptat oferta de 11 milioane de euro.

Guvernul va plăti cinci milioane de euro din suma negociată iar pentru restul de bani Ministerul Culturii va lansa o subscripţie publică naţională.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu a declarat că este vorba despre o reconciliere istorică între statul român şi proprietarii operei.

Principiile negocierii cu proprietarii lucrării au fost: recâştigarea încrederii între părţile aflate în negociere, existenţa rapoartelor de expertiză de mai multe valori, clasarea lucrării lui Brâncuşi în categoria bunuri culturale mobile din tezaurul patrimoniului naţional, o negociere fermă prin care valoarea lucrării să fie recunoscută, dar interesul public şi disponibilitatea  financiară a statului român să primeze.

În legătură cu achitarea sumei, ministrul a explicat că statul oferă cinci milioane de euro, însă pentru a ajunge la un preţ just, convenit la 11 milioane de euro, statul face apel la o colaborare cu fonduri financiare ale cetăţenilor şi ale companiilor private, ale diasporei pentru completarea sumei.

Este prima oară când se reactivează o astfel de subscripţie naţională, după 128 de ani, când s-a construit Ateneul Român.

Vlad Alexandrescu a spus că acest tip de subscripţie publică este în interesul artei şi al culturii, o normalitate pentru societăţile europene, civilizate, aşezate. Gestul trebuie înţeles în toată semnificaţia lui, el reprezintă crearea unei platforme publice pentru exprimarea interesului din partea naţiunii, pentru a face funcţională oferta statului. Este un act educativ, pentru a ieşi din actuala letargie a statului care nu găseşte mijloace pentru a-şi exercita dreptul de preemţiune în achiziţia lucrărilor de artă. Dacă românii doresc să achiziţionăm lucrarea, dacă această strângere de fonduri va reuşi, este un semnal că cetăţenii îşi doresc ca statul să iasă din starea de indiferenţă şi neputinţă cu privire la capitalul cultural al naţiunii.

Campania va fi derulată în mass-media.

Ministrul a subliniat că vorbim de un regim de voluntariat, pro bono. Nu vom oferi bani pentru această campanie. Ea va fi pro-bono şi trebuie să reflecte interesul şi intenţia societăţii. Avem deja susţinerea unor persoanalităţi culturale şi politice.

Oferta de 11 milioane a fost făcută cu specificarea că vom face apel la donatori. S-a spus clar în cursul negocierii că statul va finaliza procedura la 30 septembrie, urmând ca banii să fie plătiţi până la 31 octombrie, a declarat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu.

 

FlacăraTV recomandă şi:

Andrei Pleşu: „Brâncuşi scos la mezat” (replică celor care trec patriotismul prin burtă)

Cugetări, sfaturi înţelepte de la Constantin Brâncuşi: „Lumea poate fi mântuită prin artă”

 

 

Sursa material: TVR

Sursa foto: Ordinea Zilei

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] Ministrul Culturii, cu sprijinul prim-ministrului, a reuşit să negocieze cumpărarea unei capodopere de Constantin Brâncuşi în beneficiul statului român. Suma totală a acestei preţioase achiziţii este de unsprezece milioane de euro, din care cinci milioane vor fi achitate de stat, urmînd ca restul de şase milioane să se adune prin subscripţie publică. […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Andrei Pleşu: „Brâncuşi scos la mezat” (replică celor care trec patriotismul prin burtă) Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter