Cum a fost găsit actorul Toma Caragiu după cutremurul din 4 martie 1977, mărturii ale sotiei Elena


La 4 martie 1977, în urma cutremurului ce a îndoliat România, s-a stins din viaţă genialul nostru actor Toma Caragiu. Soţia sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

În blocul din Piața Universității, pe partea cu statuia lui Mihai Viteazu, la parterul căruia se află astăzi cafeneaua „Jos pălăria”, vizavi de Biserica Rusă, la primul etaj se află apartamentul unde a locuit familia Toma Caragiu. În urma cutremurului din 4 martie 1977 imobilul dărâmat a fost reconstruit.

Elena Caragiu: În 1 martie 1977, Toma mi-a adus un mărțișor. Un cățel de pluș, o jucărie English Sheppard, „veșnicii bebeluși” pufoși și jucăuși. M-am bucurat enorm, îmi doream de mult un astfel de cățel… Simțeam că sunt răsfățată. Fusesem departe unul de celălalt, el era la filmări, eu jucam în provincie. Am lucrat doi ani la Piatra Neamț, o stagiune la Craiova și un an la Cluj. Prima despărțire fusese contractul meu de la Paris, care a durat trei ani, cu pauze de mers acasă peste vară. În ziua Mărțișorului din 1977, cumpărasem o sticlă de Chivas pentru el și i-am umplut un pahar: trei degete de whiskey peste cuburi de gheață. Tabietul lui. El mi-a adus trandafiri roșii, frezii galbene și o sticlă de Campari, mi-a pregătit un pahar înalt, gheață și lămâie. Tabietul meu. Am ciocnit noroc, după ce am terminat băuturile, Toma i-a pus lesa lui Pușică și am plecat toți trei la Capșa să mâncăm, ca de obicei o friptură de miel. Pușică, ascuns sub masă lungă din separeul nostru unde primea o farfurie de spaghetti cu parmezan și zahăr. Mânca, se lingea pe botișor, adormea fericit, până ne hotăram să plecăm. Am ieșit târziu de la Capșa, ne-am plimbat pe Calea Victoriei. Întorși acasă eram într-o stare euforică.

În 4 martie 1977, Toma avea liber la teatru, n-avea nici spectacol, nici probă de costum, nici repetiție, iar noi plănuisem să plecăm la Sinaia pentru a ne întâlni cu Rene și Bruno, prietenii mei de la televiziunea franceză. Am plecat împreună cu mașina, eu conduceam, iar aproape de Ploiești Toma și-a adus aminte că avea întâlnire cu Andu Bocăneț. I-am propus să-l sunăm de la Sinaia și să amânăm întâlnirea, Toma s-a enervat, ne-am certat, ca de obicei eu am cedat, l-am adus la București fără niciun cuvânt. În fața blocului se uita trist la mine, am oprit mașina, l-am întrebat: „spune-mi, vrei să rămân cu tine?” S-a uitat la mine, cu ochii lui de „cățel trist”, mi-a răspuns încet și rar: „nu, du-te singură… du-te singură”. Nu uit nici acum tristețea adâncă din glasul lui. Am demarat strigându-i din mers: „te sun când ajung!” A fost ultima dată când l-am văzut în viață.

 

Toma si Elena Caragiu-actori romani

 

Când m-am întors, blocul prăbușit era ca într-un peisaj apocaliptic. Imobilul era dărâmat în întregime. Din el rămăsese numai primul etaj, iar sub cerul liber singurul apartament intact, al nostru. Am recunoscut paharele de coniac de pe masă, pe jumătate pline, rămase neatinse. Au apărut părinții mei. Puși, cățelul nostru ieșise cu pompierii. Am simțit că mă sufoc. Soldații veniți să dezgroape cadavrele dăduseră peste colecția noastră de palincă și de vin, erau beți, cântau. Un general dirija trasportul a două covoare mari din sufrageria noastră, pe care le încălca într-o Volgă parcată în fața blocului. Se spunea c-ar fi fost vecin cu noi, însă eu nu l-am văzut niciodată. Au fost aduși câini din Elveția, specializați în găsirea cadavrelor. La semnalul lor cascadorii și soldații au scos 14 tinere înlănțuite și strivite care fuseseră aduse să danseze la un party în localul care se prăbușise. Mirosul de cadavru era sufocant.

Când au degajat spatele blocului, pe fundalul cerului înstelat, spânzurat de rama unei ferestre, scenograful Liviu Popa, cu o pălărie cawboy și cizme, fusese blocat între pereții de beton, corpul era întreg, se sufocase. Era scenograful talentat, arhitect de meserie care lucrase mult cu Liviu Ciulei. Zece zile am stat acolo, cu Pușică, nu am putut mânca, am ațipit pe un scaun și el la picioarele mele. Pușică plângea și zgârâia locul unde simțea că se afla cineva în viață. Așa au fost salvați și oameni. Țin minte că tot cățelul nostru mergea de multe ori la ușa mare a blocului blocată de moloz. Târziu am înțeles de ce se ducea el acolo să facă pipi. Era exact locul unde l-au găsit pe Toma. Îmbrăcat într-un tricou și pantaloni bleu, cu fața desfigurată și mâinile peste capul lui Alexandru Bocăneț, amândoi îmbrățișați în moarte, așa a fost scos din casa scărilor unde a fost găsit. Familia mă supraveghea, căci eram slăbită și istovită. În ziua înmormântării, ca să ajung la cimitir, părinții mi-au dat calmante. La „Bellu” era plin de lume, colegii de la teatru plângeau în tăcere, familia lui Toma era sfâșiată, tineri curioși urcați pe garduri. Fiica adoptivă și fosta soție își ocupaseră locurile în față și plângeau cu zgomot, ca să fie văzute. Viața lui Toma a fost o tragi-comedie și nu-mi imaginam că așa va fi și moartea.

Tatăl lui Toma a murit la puțin timp după ce și-a îngropat fiul. Îmi clănțăneau dinții, îmi săreau genunchii, abia mă țineam pe picioare. Am plecat cu tata la noi la țară, cum spuneam la casa noastră de la Periș, unde l-am găsit pe Haiduc, câinele lui Toma, murise în același timp cu el și-l găsise Păcui, celălalt câine al nostru. L-am îngropat. Seara ne-a găsit pe toți plângând, uitându-ne în gol pierduți, alături de Pușică și Păcui. Moartea trona în gândurile noastre și pe viața noastră distrusă. Eram la New York și mama care venise de câteva ori în vizită, îmi povestea, că în primele zile am vrut să mă sinucid, dormeam, mâncam, plângeam și mă culcam iar. Continuarea mărturiilor AICI

 

Lumină din Lumină sufletului actorului de geniu Toma Caragiu

 

Toma Caragiu-bust cimitirul Bellu si sotia Elena din SUA

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Ultimele ore din viaţa marelui actor Toma Caragiu, strivit sub ruine la cutremurul din 4 martie 1977

Doina Badea cîntă „Nu te opri” (Omagiul FlacăraTV adus Doinei Neamului zdrobită CUTREMURător)

 

Cutremurul din 4 martie 1977, care a îngrozit România: 7,2 grade, peste 1500 morti, 35 mii locuinţe distruse…

Vuietul infernal al cutremurului din 4 martie 1977, AUDIO de apocalipsă, interzis bolnavilor de inimă 

 

 

Sursa material: Ziarul Metropolis / Monica Andrei

Sursa foto: Elena Caragiu

 

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter