Consulatul de la Cernăuţi pregăteşte o mare sărbătoare românilor din Transcarpatia


Sâmbătă, 28 noiembrie 2015, Consulatul General al României la Cernăuţi organizează în regiunea Transcarpatia o suită de manifestări culturale prilejuite Ziua Naţională a României.

Astfel, începând cu ora 12.00, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din localitatea Slatina, iar la ora 13.00 toţi iubitorii de folclor românesc sunt invitaţi la Casa de cultură din localitatea Biserica Albă, unde va fi organizat  un spectacol extraoridnar dedicat Zilei Naţionale a Românilor de Pretutindeni.

În seara zilei, la Slatina, va avea loc o recepţie oficială dedicată Zilei Naţionale a României, organizată de doamna Consul General Eleonora Moldovan.

În cadrul spectacolului extraordinar vor evolua cunoscuţi interpreţi de muzică populară, între care: Alexandru Pugna, Cristina Bugnar, Maria Tripon, Oana Matei,  Mihai Chiş,  Nicu Cioanca, Ileana Matuş, Orchestra de muzică populară „Dor româesc”.

La spectacol vor mai participa, Odorica Bostan şi Ana Apetrachioae din regiunea Cernăuţi, studenţii de la universitatea din Ujgorod,  precum şi grupuri folclorice din toate  şcolile cu predarea în limba română din regiunea Transcarpatia.

Sunt invitaţi şi aşteptaţi toţi românii de buna credinţă.

 

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, români din Basarabia, Bucovina, Transcarpatia!

La mulţi ani, români de pretutindeni!

 

 

Sursa material: BucPress Cernăuţi  

Sursa foto: www.bucpress.eu

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter