Concurs de scenarii pentru tinerii cineaști din R. Moldova, anunțat de CNC și Ambasada Franței


Centrul Național de Cinematografie al R. Moldova (CNC) și Ambasada Franţei la Chişinău au semnat o Scrisoare de Intenţie în vederea susținerii tinerilor cineaști basarabeni.

În baza acestui parteneriat, la 17 februarie 2017, a fost lansat un concurs de scenarii pentru filme documentare și scurtmetraje (ficțiune), destinat tinerilor cineaști (până la 35 denai), care au șansa să beneficieze atât de finanțare, cât și de consultanţă profesională în realizarea ideilor lor.

Documentul a fost semnat de regizorul Valeriu Jereghi, director CNC, și E.S. Ambasadorul Pascal Vagogne.

„Concursul cuprinde două tematici: problemele ce țin de mediu / ecologie și drepturile omului în R. Moldova. Vor fi selectaţi zece câştigători, care vor primi din partea statului francez câte 20 de mii de lei, pentru realizarea unui film (până la 10 minute – scurtmetraj de ficţiune şi până la 30 de minute – documentar). Doritorii se pot înscrie în concurs până la 1 martie 2017”, a precizat Valeriu Jereghi în cadrul unei conferințe de presă, citat de MOLDPRES.

 

CNC-Ambasada Frantei-Concurs tineri cineatsi RM-foto 2-17 febr 2017

fotoCLIPa de la Conferinta de lansare a concursului de scenarii, sala CNC, Chisinau, 17 februarie 2017

 

 

Flacăra TV & Film încurajează  studenții / tinerii cineaști din R. Moldova să participle la concurs și le urează mult succes!

 

 

Sursa material: Flacăra TV & Film Chișinău

Sursa foto: pagina fb Valeriu Jereghi

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] Concurs de scenarii pentru tinerii cineaști din R. Moldova, anunțat de CNC și Ambasada Franței […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | La Chișinău a început Festivalul Filmului Francofon, putem viziona online 5 filme franceze realizate în 2019 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter