„Colindul Sf. Apostol Andrei” prezintă istoria creștinării Neamului românesc (versuri și cîntec)


Creația populară Colindul Sfântului Apostol Andrei prezintă istoria propovăduirii creștinismului românilor din Scythia Minor, Dobrogea de astăzi.

Textul colindului, cules de Maria Dinu, a fost publicat în revista „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 9-10 din anul 1935 în articolul „Legende dobrogene despre Sfântul Apostol Andrei”.

Cinstirea și evlavia poporului român față de cel care a propovăduit pentru prima dată creștinismul în Dobrogea a fost oficializată în februarie 1997 când Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei „Ocrotitor al României”.

În 2002, 30 noiembrie a devenit Sărbătoare Naţională Bisericească, iar din 2012 zi liberă nelucrătoare și sărbătoare legală.

Totodată, Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar (2018), poartă hramul „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, alături de „Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor”.

 

 

 

Colindul Sfântului Apostol Andrei

Colo pe grindei,
Crâng de alunei,
Val de artărei,
Sfânta mânăstire,
Loc de tăinuire,
Și tămăduire,
Se pitește-n tei,
Casa lui Andrei,
De la schit la cruce,
Scara care duce,
Din cruce la schit,
Scări de coborât.

De la schit în sus,
Crucea lui Iisus,
De la cruce-n tei,
Casa lui Andrei,
Cine că-mi venea,
Si descăleca?
Venea Decebal,
Călare pe-un cal,
Sfinții că-i găsea,
Cu ei că vorbea,
Dar nu se-nchina,
Nici cruce-și făcea.

La schitul din tei,
Crucea lui Andrei,

Traian că venea,
La slujbă ședea,
Slujba asculta,
Și îngenunchia,
Și nu se-nchina.

Pe murg călarea
Și calea-și lua,
La cetatea lui,
A Trofeului.
Andrei col’la schit,
Uite c-a ieșit,
Cu papucii lui,
Talpa Raiului,
Și potcapu’ lui,
Arca cerului,
Cu veșminte sfinte,
Frații înainte,
Cu toiag și cruce,
Candele-n răscruce,
Lumânări aprinse,
Vâlvătăi cuprinse.

Iară Sânt Andrei,
Sub crucea din tei,
Schitul din grindei,
Se ruga mereu,
La bun Dumnezeu.

 

 

Corala „Armonia” din Constanța – Colindul Sfîntului Andrei (Strasbourg)

 

 

 

Peștera Sf. Apostol Andrei

 

Peștera Sf. Apostol Andrei (interior)

 

Mănăstirea „Peștera Sf. Apostol Andrei”, Dobrogea, România

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Președintele Academiei Române consideră „pronie cerească” legătura dintre Ziua Sf. Andrei și Ziua Națională

Sf. Apostol Andrei e şi sărbătoarea Unităţii Neamului, să-l cunoaștem pe Întâiul chemat de Hristos

 

Crucea Sfantului Andrei

Peștera Sfântului Andrei – prima biserică din România!

Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei

 

Troparele, colindul şi acatistul Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul României (30 noiembrie)

 

 

Sursa material: Basilica.ro

Sursa foto: Basilica / Creștin OrtodoxGânduri din Ierusalim

Sursa video: YouTube / Nicușor Dascălu

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter