CNN îndeamnă turiștii să viziteze or. Cernăuți, pe care îl consideră „Mica Vienă” și „perla Ucrainei de Vest”


CNN, una dintre cele mai importante companii media din lume, recomandă turiştilor să viziteze oraşul Cernăuţi.

Ucraina este una dintre cele mai mari ţări din Europa cu oraşe fermecătoare, cetăţi şi castele vechi, o varietate de peisaje uimitoare şi o atitudine prietenoasă a localnicilor. Absenţa turismului în masă oferă Ucrainei farmec şi autenticitate, care de multe ori lipseşte în alte locuri – astfel este caracterizată şi descrisă Ucraina de către CNN, care recomandă turiştilor să viziteze oraşul Cernăuţi.

Potrivit CNN, citat de Pohliad Cernăuți, „oraşul care este numit şi „Mica Vienă” datorită numărului mare de obiecte arhitecturale de origine austro-ungară este perla Ucrainei de Vest”.

Astfel, jurnaliştii companiei amintite recomandă turiştilor să viziteze Universitatea Naţională de Stat „Yuri Fedkovyci” din Cernăuţi, iar iubitorii de obiective arhitecturale în stil modern au posibilitatea să admire elegantele fresce ale Muzeului de Artă, precum şi interiorul acestuia.

Datorită istoriei multiculturale, oraşul Cernăuţi a devenit unul din cele mai atrăgătoare şi interesante locuri din Ucraina, menţionează CNN.

 

Cernauti-Universitatea-bucpress-eu

 

 

Sursa material: Radio Cernăuți

Sursa foto: BucPress.eu

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter