Cineastul polonez, Roman Polanski rămâne cu dosarul de pedofilie, deschis în 1977, SUA


Un judecător din Los Angeles a refuzat cererea formulată de avocaţii lui Roman Polanski de clasare a dosarului din 1977 în care cineastul este acuzat că a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră, a anunţat miercuri justiţia americană, citată de Reuters.

Decizia luată de James Brandlin, judecător la Tribunalul Superior din Los Angeles, reprezintă o înfrângere judiciară pentru Roman Polanski, care a solicitat justiţiei americane să claseze acel dosar, fără ca el să se prezinte în Statele Unite ale Americii.

Avocaţii lui Polanski au depus săptămâna trecută în justiţie o cerere prin care solicitau stabilirea unei audieri, invocând erori de procedură din partea Procuraturii americane, încercând astfel să obţină clasarea dosarului, pentru a-i permite lui Roman Polanski să călătorească în mod liber, fără se teamă că va fi extrădat în Statele Unite ale Americii.

Avocaţii cineastului încearcă de mulţi ani să obţină anularea cazului, afirmând că Polanski este o victimă a erorilor judiciare comise de procurorii americani. Justiţia americană a decis însă că avocaţii vor avea dreptul să ceară acest lucru, doar dacă Roman Polanski se va întoarce în California.

Cineastul a fost acuzat în 1977 că a violat o adolescentă în vârstă de 13 ani la Los Angeles, după ce îi oferise în prealabil şampanie şi droguri. Ulterior, Polanski a pledat vinovat la acuzaţia de întreţinere de raporturi sexuale cu o minoră.

Însă regizorul filmelor „Rosemary’s Baby” şi „Chinatown” a fugit din Statele Unite şi s-a stabilit în Franţa chiar înainte de pronunţarea verdictului, temându-se că judecătorii îi vor impune o pedeapsă mai gravă decât cele 42 de zile de închisoare pe care o efectuase deja în cadrul unei proceduri ce a vizat şi evaluarea psihiatrică.

Avocaţii lui Polanski, pe numele căruia Statele Unite au emis un mandat de arestare, consideră că regizorul şi-a ispăşit pedeapsa şi că nu va trebui să fie prezent în faţa unui tribunal pentru ca acest caz să fie oficial închis.

Roman Polanski a fost audiat de Procuratura din Polonia în luna octombrie, după ce autorităţile americane au cerut extrădarea sa. Regizorul a fost lăsat însă în libertate.

În 2009, cineastul a fost reţinut pentru 290 de zile în regim de arest la domiciliu, în reşedinţa sa din Elveţia, în timp ce justiţia din această ţară a analizat cererea de extrădare a sa în Statele Unite.

Roman Polanski, care şi-a petrecut prima parte a vieţii în Polonia, intenţionează să regizeze un film despre Alfred Dreyfus, un ofiţer francez de origine evreiască, acuzat pe nedrept de trădare. Acest lungmetraj ar urma să fie turnat în Polonia.

Roman Polanski s-a născut la Paris în 1933, din părinţi polonezi. S-a mutat în Polonia împreună cu familia, în 1937, în preajma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. Părinţii săi nu au supravieţuit Holocaustului, fiind duşi în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Polanski şi-a făcut studiile în Polonia, iar primul său film „Cuţitul în apă” (1962) a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. De atunci, el a mai primit cinci nominalizări la Oscar, două premii BAFTA, patru premii Cesar, un Golden Globe şi un Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. În Marea Britanie a realizat trei filme, iar din 1968, s-a mutat în America.

Printre filmele regizate de Roman Polanski se numără „Balul vampirilor” (1967), „Un copil pentru Rosemary” (1968), „Cartierul chinezesc” (1974), „Căutare disperată” (1988), „Fecioara şi moartea” (1994) şi „Pianistul”, această peliculă aducându-i lui Polanski un Oscar pentru regie, în 2003.

 

Sursa material/foto: RFI.ro / Magda Prelipceanu

Sursa foto: www.variety.com

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter