Cernăuţi// Parastas întru pomenirea românilor deportaţi în Carelia şi alte gulag-uri comuniste


Anul 1944 – an negru în istoria neamului românesc. În jur de două mii de români din nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost duși la muncă silnică în Carelia (zona lacului Onega) doar pentru că își iubeau tradițiile, limba și credința. Din numărul de suflete, desprinse din sânul familiei (majoritatea au fost bărbați), au supraviețuit și s-au întors acasă undeva 15 la sută. Ceilalți au murit de foame, frig și boli.

Pentru a-i comemora pe cei plecați pe lumea cealaltă prematur și pentru ca acest calvar să nu se repete, în data de 9 octombrie 2016, comunitatea românească din suburbia Roșa, prin intermediul și cu organizarea bisericii locale ,,Sf. Mihail și Gavriil”, condusă de părintele Ioan, cu participarea societății „Golgota” – președinte domnul Octavian Bivolaru, a fost ținută o slujbă religioasă, urmată de o masă de pomenire.

Toți participanții la această manifestare au fost onorați de prezența domnului Edmond Neagoe – consul al Consulatului României la Cernăuți. Domnia sa a ținut un discurs, condamnând calvarul românilor, care au murit de foame, frig și boli în gulag-urile din Carelia. Părintele Ioan Blaga și enoriașii s-au rugat pentru odihna sufletelor lor.

Despre evenimentele tragice de atunci au vorbit istoricul Dumitru Covalciuc, Octavian Voronca, precum și localnici din suburbia Roșa.

 

  cernauti-parastas-in-memoria-victimelor-ocupatiei-ruso-sovietice-2-600px

 

 

Sursa material: Libertatea Cuvântului Cernăuţi / Vasile Rauţ

Sursa foto: Vladimir Acatrini

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter