Cercetătorii Viorel Bostan și Mircea Petic – laureații Premiului „Acad. Constantin Sibirschi” 2016


La Institutul de Matematică şi Informatică al Academiei de Țtiințe a Moldovei (AŞM) a avut loc ceremonia de înmânare a Premiului „Academicianul Constantin Sibirschi”. Evenimentul de decernare s-a desfășurat la 10 februarie 2017, în cadrul ședinței lărgite a Societăţii „Acad. Sibirschi”, la care a participat conducerea AȘM, membri ai Societății, colectivul Institutului, savanți din domeniu, reprezentanți ai corpului profesoral și studențesc al UTM, mass-media.

Premiul „Academicianul Constantin Sibirschi” a fost acordat dr. hab. prof. Viorel Bostanpentru ciclul de lucrări „Modele matematice în inginerie: Probleme de contact; Modelări şi simulări numerice în aero-hidrodinamică” și dr. Mircea Petic (pentru tineri), pentru ciclul de lucrări „Tehnologii actuale de achiziționare a resurselor lingvistice computaționale”.

Distincțiile au fost înmânate de m.c. Constantin Gaindric, care i-a felicitat pe laureați și le-a dorit succese remarcabile în continuare în acest domeniu fascinant al matematicii. „Scopul nostru este să promovăm cercetările matematicii și informaticii în Republica Moldova, să monitorizăm ce se face bun și să-i evidențiem pe cei mai buni, a subliniat în debutul evenimentului m.c. Constantin Gaindric. Domnia Sa a specificat că din 1999, anul fondării Societății, 17 colegi, 17 personalități, care s-au remarcat prin cele mai frumoase rezultate în domeniul informaticii și matematicii, au fost menționați prin intermediul Societății, devenind laureați ai acestui prestigios premiu.

 

ASM-Premiul Acad Constantin Sibirschi-Mircea Petic si C-tin Gaindric

M.c. Constantin Gaindric si laureatul dr. Mircea Petic

 

Doctor habilitat, profesor universitar Sergiu Cataranciuc, președintele Consiliului de experți, i-a felicitat pe laureații premiului ediției curente, menționând faptul că acest concurs anual, în urma căruia sunt selectați învingătorii, permite experților, membrilor Societății să depisteze de fiecare dată pe cei mai activi din rândul cercetătorilor dedicați acestui domeniu. Făcând o succintă caracteristică a lucrărilor prezentate pentru concurs, prof. Cataranciuc a subliniat că și anul acesta au participat persoane cu un ciclu impunător de lucrări în domeniu. Ambele lucrări, precizează profesorul, țin mai mult de domeniul matematicilor aplicate, lucru ce bucură mult, și asta pentru că știință fundamentală, în primul rând, trebuie să aibă unele aplicații ale rezultatelor teoretice fundamentale obținute.

„Mă simt foarte onorat pentru acest premiu și pentru că am fost apreciat de Societatea „Acad. Sibirschi” și de Institutul de Matematică și Informatică al AȘM. Am beneficiat de mai multe premii până acum, însă acest premiu este foarte special pentru mine, fiindcă am visat întotdeauna să fiu matematician”, a subliniat în cuvântul său de gratitudine dr. hab. prof. Viorel Bostan, rector UTM.

 

ASM-Premiul Acad Constantin Sibirschi-Viorel Bostan si Acad Ion Tighineanu

Acad. Ion Tighineanu si laureatul dr. hab. profesor. Viorel Bostan

 

„Vreau să zic că, într-adevăr, matematica ghidează viața mea”, a spus la rândul său temerarul Mircea Petic, exprimând mulțumire și respect Societății „Acad. Sibirschi” pentru aprecierea acordată, comisiei de experți care i-a examinat cu rigurozitate lucrările, Institutului de Matematică și Informatică, dar și personal directorului Svetlana Cojocaru, care l-a ghidat în lucrarea sa de doctorat. Totodată, tânărul laureat a remarcat că aceasta este atât o apreciere, cât și un îndemn pentru a continua aceasta muncă și a contribui și în continuare la soluționarea mai multor probleme care apar și își așteaptă o rezolvare.

 

Premiul Sibirschi la ASM 10 febr 2017

Reamintim, că Organizaţia Obştească „Academicianul Constantin Sibirschi” a fost constituită în anul 1999, la inițiativa omului de afaceri din SUA, dr. Valeriu Sibirschi. Ea activează pe teritoriul Republicii Moldova şi are drept scop stimularea cercetărilor matematice. Premiul „Academicianul Constantin Sibirschi” este decernat cercetătorilor, care au obținut rezultate remarcabile în domeniul matematicii şi informaticii. Până în prezent, de acest premiu au beneficiat 17 savanți  –  14 din Republica Moldova, dintre care doi – pentru tineret și trei de peste hotare.

 

 

Întreg reportajul colegei Eugenia Tofan poate fi citit pe pagina web a Academiei de Științe a Moldovei

Premiul „Academician Sibirschi”– un omagiu adus academicianului, dar și un omagiu adus matematicii

 

Reportajul telejurnalistei Silvia Hodorogea pentru Moldova 1 TV

 

 

 

Înregistrarea LIVE a ceremoniei de înmânare a Premiilor „Academicianul Constantin Sibirschi” poate fi urmărită pe canalul IDSI TV al AȘM

 

 

Sursa material: Academia de Științe a Moldovei / Eugenia Tofan

Sursa foto: Eugenia Tofan

Sursa video: Moldova 1 TV / Flacăra TV & Film

 

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter