Ce semnifică aprinderea lumânării la Biserică, acasă, oriunde…


Lumanarea simbolizeaza lumina adevarului si sfinteniei, care este Iisus Hristos Dumnezeul nostru, si asemenea Lui trebuie sa fie si viata crestina.

Lumanarile sunt nelipsite de la marile slujbe-evenimente din viata omului: botez, cununie, moarte.

La botez, lumanarile se aprind pentru luminarea sufletului celui botezat care vine de la intuneric la lumina si prin botez se face fiu al Luminii Lui Hristos.

La cununie, preotul aprinde cele doua lumanari mari pe care le tin nasii in spatele mirilor ce se logodesc si se cununa, ca ele sa lumineze calea vietii si ca incredintare ca isi vor tine legamantul de a fi uniti toata viata.

La moarte, lumanarea este lumina care se pune in mana raposatului spre a-i fi calauza pe drumul de veci.

Lumanarea se aprinde si atunci cand credinciosul se impartaseste, prin aceasta marturisind ca este Fiu al Luminii Lui Hristos.

Lumanarea simbolizeaza jertfa de sine, transfigurarea, transformarea in lumina prin ardere de sine, ceea ce reprezinta calea implinirii noastre si a desavarsirii. Ca si semnul Sfintei Cruci, lumanarea este un semn al crestinului. Ea arata esenta credintei noastre, aceea ca nu exista alta cale de implinire, de mantuire, decat cea a jertfei. Jertfa se afla la temelia vietii, nimic nu se poate realiza decat prin jertfa de sine.

Ca si lumanarea, omul se poate si el transforma in lumina, se poate indumnezei prin ardere de sine. Apoi, lumanarea este jertfa curata pe care o aducem noi lui Dumnezeu. De aceea insotim rugaciunile noastre pentru cei vii ca si pentru cei morti de aprinderea lumanarilor in Biserica, la mormintele celor dragi sau in casele noastre.

 

 

Sursa material: BZI.ro

Sursa foto: Bună Ziua Iaşi

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter