Bucureşti. A murit actorul de teatru şi film Eusebiu Ștefănescu


Actorul Eusebiu Ștefănescu a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 70 de ani, a declarat pentru AGERPRES soția artistului, Vali Ștefănescu.

Potrivit familiei actorului, Eusebiu Ștefănescu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor, la o dată ce urmează să fie stabilită.

Actorul George Ivașcu, managerul Teatrului Metropolis, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că prin moartea actorului Eusebiu Ștefănescu teatrul românesc „a mai pierdut unul dintre actorii cultivați”.

„Îmi pare nespus de rău că și Sebi (n.r. – Eusebiu Ștefănescu) ne-a părăsit, pentru că era un actor elegant, un actor rasat, știa o mulțime de poezii, era încântător de fiecare dată când ne întâlneam. Din păcate, teatrul românesc a mai pierdut unul dintre actorii cultivați și un actor de mare, mare anvergură”, a declarat George Ivașcu.

El a afirmat că Eusebiu Ștefănescu, deși grav bolnav, și-a dorit să urce pe scenă și să joace, în spectacolul „Bădăranii” pentru „publicul lui”.

Eusebiu Stefanescu-actor teatru-cinema-revistafelicia.roActorul Eusebiu Ștefănescu s-a născut la 3 mai 1944 la Câmpina, județul Prahova. A absolvit Institutul de Artă Cinematografică și Film din București, în 1967. Actor al Teatrului din Ploiești timp de 16 ani, apoi, pentru o vreme, al Teatrului Mic din București, Eusebiu Ștefănescu a jucat, din 1996, la Teatrul Național ‘I.L. Caragiale’. A fost profesor universitar doctor și decan al Facultății de Arte din cadrul Universității Hyperion.

Pe scena Teatrului Național din București a jucat în numeroase piese, printre care: „Numele Trandafirului” de Umberto Eco, „Generația de sacrificiu” de I. Valjan, „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, „Și mai potoliți-l pe Eminescu” de Cristian Tiberiu Popescu, „Vedere de pe pod” de Arthur Miller, „Tărâmul celălalt” de Dusan Kovacevic.

În 2008, a făcut parte din distribuția piesei „Eduard al III-lea”, atribuită lui William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu.

S-a făcut remarcat și în filme precum „Falansterul” (1979, r. Savel Stiopul), „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (1980, regia: Malvina Urșianu), „Liniștea din adâncuri” (1982, regia: Malvina Urșianu), „O lumină la etajul zece” (1984, regia: Malvina Urșianu), „Colierul de turcoaze” (1985, regia: Gheorghe Vitanidis), „Noi, cei din linia întâi” (1986, regia: Sergiu Nicolaescu), „Figuranții” (1987, regia: Malvina Urșianu), „Maria și marea” (1988, regia: Mircea Mureșan), „Miss Litoral” (1990, regia: Mircea Mureșan), „Liceenii Rock ‘n’ Roll” (1992, regia: Nicolae Corjos), „Trahir” (1993, regia: Radu Mihăileanu), „Triunghiul Morții” (1999, regia: Sergiu Nicolaescu).

A publicat volumele „Retorica limbajului scenic — Magul captiv” (2003), „Magister vitae sau magia oralității” (2006), „Arhivarul clipei — Din culisele scenei” (2009, memorii), „Glasul sângelui” (2011), „Preschimbarea la față” (2012, poezii).

În 2003 a fost declarat Cetățean de onoare al Municipiului Ploiești și din mai 2012 al Municipiului Fălticeni. În decembrie 2011, actorul Eusebiu Ștefănescu a fost distins cu Premiul de excelență „Ștefan Iordache”, pentru activitatea didactică și artistică, în domeniile teatrului și filmului, acordat de Asociația culturală „Diallog”.

 

Mircea Diaconu: Eusebiu Ștefănescu a traversat o boală cumplită cu un stoicism demn de admirație

Maria Gheorghiu, despre Eusebiu Ștefănescu: Scena era viața lui

 

 

 

 

 

 

Sursa material:  AGERPRES / Oana Ghiță, Petronius Craiu

Sursa foto: Realitatea TV / revista Felicia

Sursa video: YouTube

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter