Audio // Pictorul Teodor Buzu din Cehia a revenit Acasă via tabăra de creaţie din Cimişlia


Fiecare artist are un drum al său, o copilărie, o şcoală, o pregătire, o mentalitate şi o filozofie. După o participare la o tabără de creaţie, vii mai bogat sufleteşte şi chiar şi mai deştept. De această părere este artistul moldovean, Teodor Buzu, stabilit la Tabor, Cehia.

Pictorul moldovean, care a participat la tabere de creație în Dubai, Austria, Germania, Franța și România, spune că se bucură atunci când revine în locuri cunoscute deja și observă schimbările pozitive. El subliniază că asemenea evenimente constituie un bun prilej de a se întâlni cu colegii de breaslă.

„Am cutreierat Europa și alte continente cu participări la tabere de creație și expoziții. Îmi place să mai ies din atelierul meu și să mă întâlnesc cu artiști stabiliți în mai multe colțuri ale lumii. E bine să ne întâlnim, să ne confruntăm. Or, o tabără de creație, un simpozion, înseamnă să te deschizi și tu, să arăți din secretele tale, din bucătăria ta artistică și să „furi” ceva din creația celorlalți”, declară artistul plastic.

„Un artist trebuie să fie mai lovit de viață, mai sărac și mai istovit de toate problemele sociale. Cunosc mulți artiști care au ateliere, vile, condiții, pe când sunt și dintre cei care pictează oriunde ar fi. Atelierul unui artist bun este acolo unde e șevaletul, masa de lucru, acolo fiind centrul lumii”, a remarcat Teodor Buzu.

Mai multe detalii aflați din interviul realizat de Radio Moldova Actualități cu ocazia marcării a 24 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova.

 

 

Sursa material: Radio Moldova / Andrei Viziru

Sursa foto: www.trm.md

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter