Atena vs. Bruxelles. Ministrul grec de Finanţe: Dacă Grecia iese din uniunea monetară, zona euro se va prăbuşi


Zona euro se va prăbuşi dacă Grecia va fi obligată să părăsească uniunea monetară, întrucât mai multe ţări membre vor urma statul elen, nemaiputând plăti datoriile publice în condiţiile actuale, a declarat ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, pentru televiziunea italiană RAI.

„Zona euro este fragilă, este precum construirea unui castel din cărţi de joc. Dacă scoţi Grecia, celelalte cărţi se vor prăbuşi”, a afirmat Varoufakis.

Ministrul grec de finanţe consideră că blocul euro se confruntă cu riscurile fragmentării şi „deconstrucţiei”, dacă ţările membre nu conştientizează faptul că atât guvernul elen, cât şi alte state nu sunt capabile să plătească datoria în condiţiile actuale.

În acest sens, Varoufakis a cerut respingerea politicilor de austeritate la nivel întregii uniuni monetare şi iniţierea unui nou program de investiţii finanţat de Banca Europeană pentru Investiţii.

„I-aş avertiza pe toţi cei care iau în considerare scoaterea Greciei din zona euro, pentru că acest lucru este foarte periculos. Cine va urma după noi? Portugalia? Ce se va întâmpla când Italia va descoperi că este imposibil să continue regimul de austeritate?”, a declarat Varoufakis.

Ministrul grec a apreciat datoria Italiei ca „nesustenabilă” şi a povestit că mai mulţi oficiali italieni s-au arătat solidari cu politica împotriva austerităţii a guvernului elen şi că, mai mult decât atât, aceştia se tem de intrarea Italiei în incapacitate de plată.

Ministrul italian al economiei, Carlo Padoan, a reacţionat la comentariile lui Varoufakis, pe care le-a catalogat drept „deplasate” şi a afirmat că datoria Italiei este „solidă şi sustenabilă”.

Datoria publică a Greciei, care se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de euro, este cea mai mare din zona euro, fiind urmată de cea a Italiei.

Premierul grec Alexis Tsipras şi ministrul de finanţe Varoufakis au vizitat şapte ţări europene săptămâna trecută, pentru a obţine sprijinul necesar pentru renegocierea datoriei Greciei, însă propunerile lor au întâmpinat opoziţie, mai ales din partea guvernului german.

În acest context, Tsipras a declarat duminică în Parlament că nu vrea extinderea programului de asistenţă financiară acordat de Uniunea Europeană, ci un „credit punte” până la finalizarea unei noi înţelegeri.

De asemenea, Tsipras a afirmat că guvernul său va lua măsuri precum creşterea salariului minim şi oprirea privatizărilor, care încalcă termenii acordului pentru ajutorul financiar obţinut în 2010 din partea Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional.

Miniştrii Finanţelor din zona euro se vor reuni miercuri la Bruxelles într-o şedinţă extraordinară pentru a discuta situaţia datoriilor Greciei, al cărei acord de împrumut cu troica creditorilor UE-BCE-FMI, în valoare de 240 miliarde de euro, expiră la sfârşitul lunii februarie.

 

 

Sursa material: Mediafax / Luiza Chiroiu

Sursa foto: www.afp.com

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter