Artista Silvia Cărăuș a plecat la Hristos, reportajul TVM de la funeraliile colegei noastre


Cunoscuţi, oameni de cultură, colegi de breaslă şi telespectatori i-au adus astăzi un ultim omagiu realizatoarei emisiunii „Dor” de la Moldova 1, Silvia Cărăuş.

Corpul neînsufleţit al regretatei jurnaliste a fost depus astăzi, 25 august 2016, la Studioul 2 al postului public de televiziune, după care a fost înmormântat la Cimitirul „Sfântul Lazăr” din capitală.

O mulţime de oameni a venit să-şi ia rămas bun de la cea care, ani la rând, a promovat dorul şi dragostea de ţară. Unii dintre ei sunt protagonişti ai emisiunilor realizate de către Silvia Cărăuş, alţii sunt doar spectatori care i-au apreciat activitatea.

„Era ca o albină, lucra și suplinea arhiva TV cu cele mai interesante materiale. Descoperea detalii interesante despre artiștii noștri emeriți. Era foarte modestă. A fost un om cinstit și curat”, a declarat artista poporului, Valentina Cojocaru.

„Era o fire gingașă și extrem de talentată. Ne-a lăsat o moștenire nemaipomenită”, a spus artistul poporului, Anatol Latâșev.

„Am fost unul dintre protagoniștii emisiunii ei, iar Silvia Cărăuș m-a impresionat printr-o deosebită responsabilitate față de meserie. Tot timpul se pregătea foarte minuțios pentru temele pe care urma să le discute cu invitații emisiunii sale”, a spus scriitorul și cineastul Mihai Poiată.

Capela Corală „Moldova”, în întreaga sa componenţă, a condus-o pe Silvia Cărăuş pe ultimul drum. „Am cunoscut-o pe Silvia Cărăuș acum 30 de ani, când era cântăreață în corul nostru. Când a plecat la televiziune nu a rupt legătura cu noi și a realizat multe emisiuni frumoase”, a povestit conducătorul artistic al Capelei Corale „Moldova”, Valentin Budilevschi.

Emisiunile Silviei Cărăuș erau un fenomen, iar jurnalista un adevărat cercetător în domeniul muzicii naționale, așa o vor ține minte toți cei care au cunoscut-o.

Silvia Cărăuş s-a stins din viaţă pe 22 august 2016, din cauza unei boli incurabile.

Dumnezeu s-o ierte și s-o așeze în rândul Drepților

 

Artista Silvia Cărăuș a plecat la Hristos, reportajul TVM de la funeraliile colegei noastre

 

 

fotoCLIPe de la funeraliile de la cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău

Caraus-artista-funeralii-mormint cu flori-fiul Mihai pe fundal-25 aug 2016-800px

Chișinău, 25 august 2016, flori de rămas bun pe mormântul Silviei Cărăuș, la căpătâi, de veghe, fiul moștenitor Mihai, continuatorul neamului Cărăuș

 

Silvia Caraus-artista-telejurnalista-funeralii-mama 1-800px-25 aug 2016

Mama Silviei, în vârsta de 93 de ani, iar alături, fratele artistei

 

Caraus-artista-telejurnalista-funeralii-mama 2-25 aug 2016-800px

 

Caraus-artista-telejurnalista-funeralii-mormintul fiului Radu-25 aug 2016

Mormântul fiului mai mic, Radu, pe care l-a pierdut în a. 2011, Silvia fiind inmormântată în fața lui, la o distanță de vreo 5 m.

 

 

Sursa material: știri TRM

Sursa foto: captură video și Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa video: Moldova 1 TV / Flacăra Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (2)

  1. […] Artista Silvia Cărăuș a plecat la Hristos, reportajul TVM de la funeraliile colegei noastre […]

  2. […] Artista Silvia Cărăuș a plecat la Hristos, reportajul TVM de la funeraliile colegei noastre […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Silvia Cărăuş cântă „O seară la Constanţa” (In Memoriam) Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter