13.08.2015, 14:46

5357

0

Flacăra TV

Anatoli BADHEN, dirijor, Sankt Petersburg:

„Respectul şi încrederea de care se bucură Eugen Doga, interesul şi dragostea pentru creaţia lui din partea cercurilor largi de melomani, nu sunt întâmplătoare. Asemenea lui Ion Druţă în literatură, lui Vladimir Curbet în coregrafie, lui Mihail Grecu în pictură, lui Emil Loteanu în film, Eugen Doga este unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai culturii muzicale din Moldova.”

„Compozitorul Eugen Doga posedă în mod cu totul liber arta complexă a scriiturii orchestrale. Partiturile lui sunt exacte şi laconice, în ele nu există nici urmă de spaţiu necompletat, nici urmă de exces.

La vârsta nepotolitei sete de creaţie, la vârsta dorinţei fără de sfârşit de perfecţiune, este nou şi mereu limpede izvorul viu al creaţiei lui Doga, pe care îl cunoaşte şi îl apreciază şi Rusia, şi Franţa, şi Italia, şi România, şi Finlanda, şi Japonia – toţi cei care iubesc frumosul.”

Serghei SKRIPKA, dirijor, conducător al Orchestrei Simfonice a cinematografiei din Federaţia Rusă, Moscova:

„L-am cunoscut pe Eugen Doga în anul 1977, în procesul de realizare a filmului Dulcea şi tandra mea fiară. Eram pe atunci un începător în calitate de dirijor al Orchestrei Simfonice a cinematografiei ruse, de fapt nici nu eram încă angajat la serviciu. Pot spune că înregistrarea muzicii lui Eugen Doga pentru filmul amintit mai sus a fost cea de-a treia colaborare a mea cu Mosfilm. Acum, peste treizeci de ani, pot doar să-mi imaginez câte frământări a avut compozitorul Doga înainte de a invita un compozitor „verde”, necunoscut, cum eram eu, pentru o muncă atât de responsabilă.

Cât priveşte emoţiile pe care le aveam eu, nici nu mi-ar ajunge cuvinte să le redau, aveam o stare de spirit soră cu panica, aveam de a face cu un compozitor renumit – Eugen Doga şi cu un distins regizor – Emil Loteanu. Cu puţin timp înainte de întâlnirea cu ei, privisem filmul lor Şatra, care m-a încântat şi nici măcar în visurile mele cele mai îndrăzneţe nu mi-am imaginat că soarta ne va prilejui o colaborare. Situaţia nu era simplă şi din alt punct de vedere. Muzica lui Doga pentru filmul Dulcea şi tandra mea fiară a început s-o înregistreze un alt dirijor, dar au renunţat la el şi m-au invitat pe mine. Aflând despre asta, m-am îngrozit. Atunci căror criterii trebuia să corespund eu?

Prima zi de înregistrare îmi apare cu greu în memorie din ceaţa deasă a amintirilor. Picioarele îmi erau ca de vată, orchestra nu era în cea mai bună formă, regizorul avansa pretenţii la fiece detaliu. Muzica era însă minunată şi tare îmi doream s-o cântăm onorabil, profesionist.

Regizorul era iarăşi nemulţumit de ceva. Atunci când am început a înregistra celebrul vals al lui Doga, Loteanu a coborât din cabina regizorală în studiou şi a pronunţat o frază memorabilă: „Cântaţi ca la un cămin cultural! Concentraţi-vă, exprimaţi emoţia!”. N-am auzit niciodată cum se cântă într-un club de la sat, dar am înţeles că situaţia devine critică. Ne-am concentrat şi am început să cântăm la înălţimea aşteptărilor lui Loteanu. Nu pot să nu menţionez aici, că am obţinut de la Orchestră această performanţă numai datorită bunăvoinţei şi ajutorului prietenesc al compozitorului Eugen Doga. Ajutorul autorului este inestimabil, mai cu seamă în situaţiile care prevestesc conflicte, ceea ce nu rar se întâmplă în meseria noastră. Cu timpul, înţelegerea reciprocă dintre mine şi compozitorul Eugen Doga a devenit absolută. Au fost cazuri în care şi eu am sărit în ajutorul lui, pentru a îmblânzi unii regizori mai impulsivi…

N-am să pot uita niciodată reacţia imediată a membrilor Orchestrei, care după înregistrarea Valsului din filmul Dulcea şi tandra mea fiară au bătut cu arcuşurile în viori, semn de supremă apreciere a operei maestrului Doga, cazuri foarte rar întâlnite între muzicieni. Acesta a fost şi va rămâne a fi un vals clasic, pe care sunt bucuros că l-am adus la urechea şi inima iubitorilor de muzică şi film.

Voi încheia aceste amintiri legate de prima mea colaborare cu Eugen Doga cu încă un detaliu. După înregistrarea muzicii, am mers la mult aşteptatul bufet. Eram în patru: compozitorul E. Doga, regizorul de sunet V. B. Babuşkin, redactorul muzical A. S. Lapisov şi eu. Pe mine mă umflase sentimentul mândriei pentru înregistrarea făcută şi tare mai doream să aud cuvinte de laudă! Discuţiile erau, însă, despre cu totul altceva. N-am rezistat ispitei de a cerşi un compliment: „Îmi pare că am lucrat bine?”. La care Eugen Doga mi-a răspuns: „Câte ceva ne-a reuşit!”. A fost ca un duş rece pentru mine. Aceasta mi-a fost încă o lecţie, dar câte aveau să mai fie!…”

Aprecieri şi fotografii din cartea-document „Eugen DOGA: Muzica este prima şi ultima mea iubire”, scrisă de Luminiţa Dumbrăveanu  (ed. Prut, Chişinău, 2012, 296 pag.)

Sursa material: Flacăra TV

Sursa foto: Flacăra Film