ANTEM lansează mai multe cărți, CD-uri, care-i ajută pe copiii vorbitori de alte limbi să-nvețe Limba Română


Miercuri, 21 decembrie 2016, ora 10.00, colegii de la Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) ne invită la o sărbătoare a Limbii Române, îndrăgită tot mai mult și de vorbitorii de alte limbi.

La Biblioteca Națională, sala Pro-Europa, va avea loc lansarea unui bogat și de real folos material didactico-ilustrativ: Ghid, Curriculum, Manual, set de carduri, Culegere de povești, snoave și povestiri, Culegere de poezii și cântece, suport audio pe CD-uri, elaborate și editate în cadrul Programului de Învățare Simultană a Limbilor Română și Găgăuză.

Toate aceste roade bune ale anului 2016 – realizări de referință ale ANTEM, vor fi prezentate publicului larg la Conferința Integrarea cu Respect pentru Diversitate Lingvistică și Culturală.

 

antem_dual_lansare-materiale-didactice-chisinau_21-dec-2016

 

Potrivit ANTEM, aceste materiale au drept scop: crearea unui sistem integrat în procesul de predare – învățare simultană a două limbi copiilor vorbitori de alte limbi, cu vârsta de 5-7 ani și părinții acestora. Materialele sunt elaborate în cadrul unui proiect care urmărește favorizarea coeziunii și integrării lingvistice, sociale și profesionale a grupurilor etnice din R. Moldova, precum și contribuția la păstrarea identității etnice și a patrimoniului cultural.

La Conferință vor participa autorii materialelor, profesori, manageri și educatori ai grădinițelor beneficiare, traineri din localitățile Moldovei. Au fost invitați, de asemenea, ministrul Educației, Corina Fusu, ministrul Culturii, Monica Babuc, bașkanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, șef de direcție al Biroului Relații Interetnice al R. Moldova, Ludmila Burlaca, ambasadori acreditați la Chișinău.

Evenimentul este organizat cu susținerea financiară al Înaltului Comisar pentru Minoritățile Naționale OSCE de la Haga.  

 

antem-logo

 

Flacăra TV recomandă şi:

ANTEM oferă peste 500 de materiale didactice pentru învățarea simultană a limbilor română și găgăuză pentru copiii din Găgăuzia și părinții acestora

ANTEM vine cu o nouă ofertă de materiale didactice pentru învățarea simultană a limbilor română și găgăuză pentru copiii din Găgăuzia și părinții acestora.

Jurnaliștii și specialiștii PR alolingvi din RM, beneficiari ai programului gratuit de studiere la distanță a limbii române

Fapte concrete de la ANTEM şi OSCE: limba română va fi studiată de 700 alolingvi, inclusiv din Transnistria

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: ANTEM

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (3)

  1. […] ANTEM lansează mai multe cărți, CD-uri, care-i ajută pe copiii vorbitori de alte limbi să-nveț… […]

  2. […] ANTEM lansează mai multe cărți, CD-uri, care-i ajută pe copiii vorbitori de alte limbi să-nveț… […]

  3. […] ANTEM lansează mai multe cărți, CD-uri, care-i ajută pe copiii vorbitori de alte limbi să-nveț… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Conferință ANTEM// Peste 1200 tineri alolingvi au învățat Româna la distanță prin E-learning Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter