Anastasia Lazariuc – „Va fi cîndva!”, pe versuri de Dumitru Matcovschi


Comemorăm astăzi pe unul dintre cei mai merituoşi scriitori contemporani ai literaturii române, îl cinstim cu pietate pe mult regretatul frate şi părinte al nostru Dumitru Matcovschi (20-10-1939 – 26-06-2013), poet martir, precum l-a definit Adrian Păunescu, strălucit dramaturg, temerar publicist, academician, patriot în faptă, SIMBOL al luptei pentru Libertate şi Demnitate Naţională din Basarabia postbelică (1988-1991), ba chiar din 1986-87, cînd Dumitru Matcovschi şi Mihai Dolgan au dat tonul Mişcării, lansînd public cîntecul antisovietic Basarabia.

Dumitru Matcovschi rămîne a fi, totodată, unul dintre cei mai cîntaţi poeţi din spaţiul românesc – circa 200 cîntece, care-s, de fapt, oglindă a frămîntărilor şi dramelor noastre istorice de la mărgioară de ţară, de la Nistru…

În această semnificativă zi, aducem în actualitate un cîntec pe versurile lui Dumitru Matcovschi scris parcă astăzi contra: impostorilor, mititeilor deveniţi academicieni peste noapte, vînzătorilor de Neam, clasei politice lacome, corupte, ticăloşite şi antiNaţionale de pe ambele maluri ale Prutului.

Va fi cîndva, va fi oriunde,
Neapărat va fi, de aceea
Hai să vedem ce vom răspunde:
Noi am trădat ori nu ideea?
Noi am furat sau nu poporul?
Noi am vîndut sau nu Credinţa?
Noi am ştiut ce-nseamnă dorul?

Ce rost mai are pocăinţa?

 

Anastasia Lazariuc-captura video

Anastasia Lazariuc, interpreta cîntecului „Va fi cîndva!”

Este vorba de cîntecul Va fi cîndva! din spectacolul Sperietoarea, (PLAYERul de sub prima foto), montat în anul de răscruce istorică 1989. Muzica este scrisă de Ion Enache, plecat și el la Domnul, la începutul anului 2021, cîntă Anastasia Lazariuc.

24 de ani mai tîrziu, în 28 iunie 2013, la funeraliile poetului academician Dumitru Matcovschi de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, anume acest cîntec a răsunat ca mesaj testamentar, ideea aparţinînd acad. Gheorghe Duca.

Va fi cîndva, va fi odată,
Neapărat va fi, ca mîine,
Vom apărea la judecata
Mult pătimitelor ţărîne…

Să ascultăm atent versurile poetului vizionar Dumitru Matcovschi şi să medităm profund asupra celor ce ni s-au întîmplat după 1991, poate ne redeşteptăm şi ne luăm ţara furată înapoi?! Poate ne dezmeticim şi înţelegem cumva de ce am pornit Mişcarea de Renaştere Naţională atît de sincer, frumos, curajos, înţelept, ca să ajungem, în numai cîţiva ani, în mlaştina sărăciei, trădării, dezbinării… Altfel, nu vom avea nici o şansă de supravieţuire ca popor, căci scoşi vom fi din joc (versuri de Alexei Mateevici)!

Va fi cîndva, VA FI!

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Luminiţa Dumbrăveanu – Dumitru Matcovschi, ULTIMUL dialog de proporţie al poetului (111 min.)

Mihai Dolgan şi Dumitru Matcovschi – „Basarabia”, primul cântec antisovietic pe scena din Chişinău (1987)

Dumitru Matcovschi şi Ion Aldea Teodorovici – „Focul din Vatră” („Sărut, femeie, mâna ta…”)

Ion Aldea Teodorovici: „Pentru ea”, cîntec pe versurile lui Grigore Vieru, dedicate confratelui Dumitru Matcovschi

Sofia Rotaru – „Inimă de mamă…”, vers. Dumitru Matcovschi, muz. Ion Aldea Teodorovici

 

Dumitru Matcovschi după accident – prima apariție la tribuna Marii Adunări Naționale, 16-12-1990

Medicul Gheorghe Ghidirim despre starea sănătății poetului Dumitru Matcovschi la Marea Adunare Națională din 1989

28 iunie (2013) – dată de trei ori tragică în istoria noastră: 3. Adio, poet martir Dumitru Matcovschi (Video AŞM)

 

Ambasadorii UE, Germaniei, Turciei, R. Azere recită din D. Matcovschi și Gr. Vieru

Bustul poetului martir Dumitru Matcovschi inaugurat în satul natal, Vadul-Rașcu// 29 iunie 2016

Numele poetului Dumitru Matcovschi înveşnicit în titulatura Gimnaziului nr. 1 din Soroca

Poetul Dumitru Matcovschi eternizat azi, de Ziua Unirii, și pe Aleea Literaturii Române din Chișinău

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: citate Dumitru Matcovschi

Sursa audio: Colecţia Flacăra Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter