Ambasadorul Valeriu Turea, personalitate de aleasă cultură, este de astăzi ministrul moldovenilor din Diasporă


Cunoscutul publicist, scriitor, traducător, diplomat, Valeriu Turea, care şi-a încheiat recent misiunea de Ambasador al R. Moldova în Portugalia, a fost numit astăzi în funcția de șef al Biroului pentru Relații cu Diaspora, structură încadrată Guvernului de la Chişinău.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului moldovean, numirea în noua funcţie a diplomatului Valeriu Turea s-a făcut prin dispoziția Prim-ministrului interimar, Natalia Gherman.

„Valeriu Turea și-a încheiat mandatul de Ambasador al Republicii Moldova în Portugalia și urmează în scurt timp să revină în țară. Dumnealui posedă toate calitățile necesare pentru a deține această funcție. Experiența sa este înalt apreciată și de către cetățenii de peste hotare”, a subliniat Natalia Gherman.

 

Guvernul RM-sedinta din 1 iulie 2015Iată că Guvernul R. Moldova poate aduce în casele noastre şi veşti bune, dacă este voinţă politică, responsabilitate şi competenţă…

Considerăm decizia dnei Gherman inspirată sub toate aspectele, or, dl Valeriu Turea nu este doar un iscusit diplomat şi un om de rafinată cultură, dar este şi un bun organizator, generator de idei şi evenimente, demonstrând în misiunea sa de la Lisabona că poate realiza sute de manifestări / fapte mari cu mijloace mici, prin care a reuşit să încurajeze şi să unifice forţele conaţionalilor noştri din Portugalia.

Credem, totodată, că în această etapă istorică, cea mai mare misiune a dlui Turea este să-i ajute, să-i motiveze pe moldovenii noştri să revină Acasă, altfel, fără acel milion de voturi conştiente, nu vom reuşi să schimbăm nimic în esenţă!

 

Felicitări, dle Ambasador Valeriu Turea!

Felicitări, conaţionali de pretutindeni!

Sunteţi pe mâini bune, e omul de omenie şi patriotul, care ştie gustul pâinii printre străini…

 

 

Sursa material: FlacăraTV / Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa foto: Diez.md

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter