Ambasadorii României, Franței și Qatarului în R. Moldova recită din EMINESCU


De Sărbătorile Naționale, pe care le marcăm în Augustul Libertății noastre, colegii noștri de la Televiziunea publică Moldova 1 TV ne-au prilejuit o bucurie imensă printr-o inițiativă ingenioasă de valorificare și promovare a Limbii Române.

Bravii noștri telejurnaliști au invitat 12 ambasadori acreditați în R. Moldova să recite versuri în Limba Română, scrise de poeți clasici și contemporani ai literaturii române.

Frumos și plăcut până la înduioșare a fost sa-i ascultăm pe acești admirabili iubitori de cultură și de Moldova, vorbindu-ne românește prin cea mai sublimă, elegantă și romantică dimensiune a literaturii – poezia.

E clar, ambasadorii au cinstit limba noastră la unison cu noi, cu prilejul Zilei Limbii Române, mărturisindu-ne astfel respectul și dragostea lor, arătându-ne că le pasă de destinul nostru istoric, dar, în același timp, ne-au făcut și un serviciu extraordinar de mare: au demonstrat vorbitorilor de limba rusă din R. Moldova cât de frumoasă, muzicală și prietenoasă este Limba Română și că o pot învăța cu ușurință – numai să dorească! – pentru a se integra plenar în societatea noastră.

Versurile scriitorilor Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Petrea Cruceniuc, Nicolae Dabija au fost recitate de Ambasadorii României, UE, SUA, Italiei, Franței, Germaniei, Suediei, Lituaniei, Poloniei, Azerbaidjan, Turciei, Qatar.

Pe această pagină de pe Flacăra TV vă invităm să-i urmăriți și admirați pe Ambasadorii României – Daniel Ioniță, Franței – Pascal Vagogne și Qatarului – Mohammed Bin Mohammed Ali Mohammed Al-Maliki, care au ales să ne îndulcească Sărbătoarea Națională „Limba noastră cea Română” cu versurile Poetului poeților Mihai EMINESCU: Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, La steaua și Glossă.

 

Vă mulțumim din suflet, Excelențe!

La mulți ani, Limba Română!

 

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” de Mihai EMINESCU, recită Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță

 

 

„La steaua” de Mihai EMINESCU, recită Ambasadorul Franței la Chișinău, Pascal Vagogne

 

 

„Glossă” de Mihai EMINESCU, recită Ambasadorul Statului Qatar la Chișinău, Mohammed Bin Mohammed Ali Mohammed Al-Maliki

 

 

 

Sursa material: Flacăra TV & Film

Sursa foto: știri TRM

Sursa video: Moldova 1 TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (3)

  1. […] Ambasadorii României, Franței și Qatarului în R. Moldova recită din EMINESCU […]

  2. […] Ambasadorii României, Franței și Qatarului în R. Moldova recită din EMINESCU […]

  3. […] Ambasadorii României, Franței și Qatarului în R. Moldova recită din EMINESCU […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter