7 aprilie 2009// Diaspora de la Paris a protestat în faţa Ambasadei Moldovei, cerând Dreptate


Basarabenii din Paris au participat la un miting de comemorare a victimelor evenimentelor din aprilie 2009.

Acţiunea a fost organizată de către Clubul Liberal Paris în faţa Ambasadei Republicii Moldova în Franţa.

Solicitat de TRM.MD, Vasile Calmațui, președintele Clubului Liberal din Paris, a comunicat că astfel au fost comemorate victimele din 7-8 aprilie 2009.

„S-a protestat contra faptului că nu s-a făcut dreptate celor peste 600 de tineri care au fost maltratați și torturați în străzi și comisariate”, a declarat Vasile Calmațui.

În cadrul acțiunii de protest, organizată săptămâna trecută, au fost afișate pancarte cu lozincile:

 

„Cine o să răspundă?”,

„Unde-s torționarii?”,

„Când va fi dreptate?”,

„Fără Dreptate nu există Libertate!”.

 

Potrivit organizatorilor, spre deosebire de anii precedenți, în acest an niciun reprezentant al Ambasadei Republicii Moldova nu a ieșit să participe la eveniment sau să discute cu protestatarii.

 

 

FlacăraTV recomandă şi:

Aurica Basarabeanca la TVM – STRIGĂT (cântec despre 7 aprilie 2009)

Aurica Basarabeanca ne cântă „Cocorii”, îndemnând tinerii plecaţi la studii să revină Acasă

 

 

Sursa material: ştiri TRM

Sursa foto: Vasile Calmațui

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter