Remember scriitorul Victor Dumbrăveanu. Emisiune cu fiica Doina şi prietenul Ştefan Ţurcanu


La 4 decembrie 2011, a plecat în lumea Iubirii eterne Victor Dumbrăveanu, unul dintre cei mai valoroşi şi mai prolifici publicişti şi scriitori din spaţiul românesc, dar înainte de toate – Om de rarisimă blândeţe, modestie, înţelepciune, nobleţe, demnitate umană şi profesională, care nu s-a căciulit niciodată în faţa nimănui.

Născut la 20 august 1946, în satul Corlăteni, judeţul Bălţi, într-o familie de ţărani vrednici, prozatorul – nuvelistul şi romancierul – Victor Dumbrăveanu a ales cea mai grea cruce a literaturii: creaţia pentru adolescenţi şi tineri, domeniu literar dificil sub toate aspectele, pe care nu s-au înghesuit să-l ocupe prea mulţi scriitori din R. Moldova şi România, mai cu seamă în ultimii 25 de ani… A scris, totodată, mai multe cărţi pentru copii.

S-a stins fulgerător de repede, la numai 65 de ani… I-ar mai fi trebuit 2-3 săptămâni ca să termine romanul vieţii sale Iubirea noastră-i ca şi ura – operă beletristică şi-n acelaşi timp profesionist documentată, de circa 700 pagini – despre soarta dramatică a Basarabiei de după ocupaţia sovietică din 1940…

Romanul neterminat a fost, totuşi, publicat în 2015, prin strădania fiicei sale, Doina Dumbrăveanu-Munteanu, o urmaşă demnă a Dumbrăvenilor de la Corlăteni, firavă ca făptură, dar luptătoare ca o leoaică pentru Dreptate.

Emisiunea In Memoriam Victor Dumbrăveanu, pe care o propun atenţiei dvs, am realizat-o la un post privat de radio după înmormântarea scriitorului – 10 decembrie 2011, invitând în studio pe fiica mai mare a scriitorului, Doina Dumbrăveanu-Munteanu şi pe prietenul său de-o viaţă, Ştefan Ţurcanu, profesor universitar, care a fost alături de Victor până în ultimele zile. La emisiune participă, prin telefon, şi confraţii de condei: Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Mihail Gheorghe Cibotaru.

 

Victor Dumbraveanu-la lansare carte Luminita Dumbraveanu-12-11-1999-800px

Victor Dumbraveanu la lansarea cartii Luminitei Dumbraveanu „Moartea ca o certitudine”, alaturi de poetul Arcadie Suceveanu si jurnalista Luminita Popa de la Radio Moldova, 12 noiembrie 1999

 

Anul 2011 a fost unul foarte trist pentru mine… La 7 aprilie a plecat în lumea celor Drepţi tatăl meu, Vasile, apoi, în numai o săptămână, am pierdut doi oameni apropiaţi sufletului: scriitorii Victor Dumbrăveanu – 4 decembrie şi Leonida Lari – 11 decembrie. Două luni din acest an, aprilie şi decembrie, am umblat cu vocea ruptă, afectată de durerea acestor pierderi, pe care m-am străduit s-o înăbuş, dar şi de ploaia ciobănească, măruntă, care a căzut în zilele înmormântării lui Victor şi a Leonidei… Dumnezeu mi-a dat putere, totuşi, să realizez această emisiune radiofonică dedicată consăteanului drag, Victor Dumbrăveanu, iar în următoarea zi de sâmbătă, 17 decembrie 2011, să-i aduc un omagiu poetei Leonida Lari, ediţie realizată cu soţul ei, actorul Mihai Iorga.

În satul nostru Corlăteni, de lângă Bălţi, părinţii lui Victor Dumbrăveanu şi ai mei au fost vecini şi s-au împăcat bine toată viaţa. Nu suntem rude, ne tragem din viţe diferite de Dumbrăveni, dar Victor mi-a devenit aici, la Chişinău, ca un tată, un om care m-a susţinut mereu atât în domeniul jurnalismului, cât şi-n cel înrudit al literaturii. Datorez acestui valoros scriitor însuşi drumul meu în jurnalistică şi literatură. Fiind în clasa a X-a (în 1988, ultma clasă din şcoala medie de cultură generală), nu ştiam unde să merg la studii superioare, aveam trei dorinţe – 1. Institutul de Arte (actorie, regie), 2. Facultatea de Istorie şi 3. Facultatea de Jurnalistică… Anume în aceste condiţii i-am scris o scrisoare la Chişinău şi Victor mi-a recomandat cu tărie să aleg presa, că „ai nerv”, că dacă voi şti a scrie, voi cuceri şi celelalte domenii dragi mie şi că el mă va ajuta cu tot ce poate. Aşa a şi fost, susţinându-mă părinteşte de-a lungul deceniilor, cu sfatul, bunătatea şi generozitatea sa proverbială. Deseori, nici nu meritam, probabil, dar Victor mă lăuda, inclusiv în emisiuni sau adunări publice, ca să mă încurajeze să tind să fac mai mult.

La rândul său, tatăl meu, născut în 1933, cu şcoală românească, tare-l iubea pe Victor Dumbrăveanu, ca pe un fiu, îi savura fiece cuvânt rostit corect, frumos, literar la Radio sau TV. „Tăceţi, vorbeşte Victor a lu’ badea Lisandru, aista-i om mare şi deştept, cu carte, să n-aud musca…”, – ne cetăra tata şi ascultam toţi omul „din cutia magică”, voce blajină de preot, fără să deschidem gura sau uşa… Nici în visurile cele mai îndrăznţe nu mi-am imaginat că voi ajunge şi eu ca Victor Dumbrăvenu să vorbesc oamenilor la Radio şi chiar să lucrez vreo 10 ani la Radioteleviziunea Naţională. Deseori mă gândesc că deloc întâmplător tata şi Victor s-au călătorit în acelaşi an, cred că stau şi acolo, sub un nuc, la sfat, aşa, ca-n viaţă, dar numai Dumnezeu ştie rânduiala…

„Pentru Luminiţa Dumbrăveanu, draga şi demna mea consăteancă şi colegă, poetă de talent – cu dragoste şi admiraţie – al tău Victor Dumbrăveanu, 24-07-2002”, – scria generos acest autograf pe noul său volum de nuvele „Trăim ultima dată”, carte pe care am citit-o în aceeaşi seară…

Doamne, am să ajung eu să pot să-i mulţumesc destul acestui Om, pentru tot binele făcut mie, printr-o creaţie publicistică, literară sau prin film?! Te rog, Hristoase, ajută-mă să pot.

În conextul iubirii sale neţărmurite de cel de-aproape, de oameni în general, am să dau un exemplu, care m-a frapat pur şi simplu. Prin 2002-2003, Ambasadorul Moldovei în Franţa, apoi, în Belgia, Mihai Popov, îl suna deseori pe scriitorul Victor Dumbrăveanu, ca să-şi exprime admiraţia pentru fiica sa de la Paris, care „vorbeşte curajos şi cu dreptate la Radio France Internationale”. Victor îi tot mulţumea, dar nu deschidea parantezele…, apoi, cu o anumtă ocazie, i-a spus că fiica sa, Dumitriţa, nu lucrează la RFI, unde corespondent este, de fapt, Luminiţa Dumbrăveanu, consăteancă, dar care „îmi este ca o fiică”… E o întâmplare hazlie, despre care mi-a povestit chiar Victor Dumbrăveanu. N-am să uit niciodată această lecţie de omenie, prietenie şi încerc în tot ce fac să fiu ca el, să sar în ajutor, să încurajez, să promovez pe alţii.

Sunt multe de spus în această zi specială, am zeci de notiţe în Jurnalul meu despre întâlnirile cu Victor Dumbrăveanu; despre cât de profund m-au marcat în adolescenţă cărţile lui de dragoste curată, tandră, înălţătoare (Strigătul de pe celălalt ţărm al dragostei, Numeşte fericirea altfel, File de adio, Nesomnul bărbaţilor, Pasărea din noi…); despre impactul covârşitor pe care l-au avut revistele lui Orizontul şi Columna asupra mentalităţii tinerilor români din Moldova sovietizată; impresiile, notiţele de după lectura cărţilor sale; despre participarea lui la lansarea cărţii mele Moartea ca o certitudine (vezi foto alăturată, am şi înregisrarea audio); – sper, sper, sper să-mi dea Dumnezeu ceva timp liber, ca să mă retrag undeva, să mă concentrez şi să scriu un eseu în toată legea despre Victor Dumbrăveanu şi opera sa, aşa cum o merită acest înzestrat scriitor şi Om cu suflet de busuioc, marginalizat pe nedrept încă în timpul vieţii…

Nu pot încheia, însă, această evocare a personalităţii lui Victor Dumbrăveanu, fără a reliefa şi calitatea sa de bărbat de caracter şi scriitor vertical, curajos, implicat cu fapta concretă în Mişcarea de Renaştere Naţională din Basarabia postbelică (1988-1991), fără să se bată cu pumnul în piept. Deci, pe cât de cuminte, bun, conciliant era în relaţiile cu oamenii, pe atât de temerar şi principial era în problemele de interes Naţional.

Iată doar un exemplu de la prima sursă, mai exact, de la publicistul, scriitorul şi lingvistul Vlad Pohilă: în luna iulie 1988, nimeni dintre redactorii-şefi nu acceptase să publice replica lui Vlad dată odiosului lingvist sovietic Borşci, care spunea că alfabetul rusesc este cel mai potrivit „limbii moldoveneşti”. Victor Dumbrăveanu a publicat, însă, articolul lui Vlad Pohilă în revista Orizontul, inclusiv în ediţia tradusă în rusă, fără nicio schimbare, deşi materialul despre alfabetul latin şi identitatea românească a moldovenilor era destul de voluminos, iar vremurile tulburi de tot…

Acesta-i Victor Dumbrăveanu, scriitorul, patriotul, consăteanul, pe care-l iubesc: Om cu har, cu Demnitate profesională şi Naţională neclintite!

 

Lumina Lina lui Victor cel Bun.

Mă-nclin,

 

Luminiţa Dumbrăveanu

 

P.S. Sunt bucuroasă că şcoala de cultură generală din satul Corlăteni, unde am învăţat şi eu, devenită Liceu teoretic, poartă numele scriitorului Victor Dumbrăveanu, demersul oficial în acest sens fiind făcut la începutul anului 2012 de consilierul local, Nicolae Dumbrăveanu, fratele meu. Atunci, am redactat împreună şi un demers către autorităţile oraşului Râşcani, pentru a fi inaugurată o stradă cu numele scriitorului de la Corlăteni, nu cunosc, însă, rezultatul…

 

 

Sursa material: Flacăra TV & Film

Sursa foto: Biblioteca Mihail Sadoveanu din Străşeni

 

 

Flag Counter

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

În 2018 marcăm Centenarul Marii Uniri.
Ce credeți că vom obține de-a lungul anului?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...