28 iunie (1883) – dată de trei ori tragică în Istorie: 1. Arestarea lui Eminescu și condamnarea la moarte civilă


La București, în anul 1883, 28 iunie, a fost comisă cea mai mare crimă contra poporului român, nedescoperită pînă la capăt și mai ales, necondamnată oficial de statul român pînă în prezent, desi făptașii implicați direct și din umbră sînt cunoscuți aproape toți, majoritatea fiind nominalizați de însuși Eminescu în articolele sale din Timpul

În această nefastă zi, ucigașii au țintit în sufletul și creierul Națiunii noastre: a fost arestat, legat și dus la casa de nebuni Poetul poeților Mihai Eminescu, cel mai talentat, cinstit, demn, curajos, mai cu autoritate morală jurnalist, scriitor, gînditor, comentator politic dintre toți cîți s-au născut vreodată în spațiul cultural românesc, Eminescu fiind expresia plenară a Ființei noastre Naționale.

Această crimă a fost comisă cu premeditare, pregătită temeinic imediat după ce Mihai Eminescu a citit la Iași, în 4 iunie 1883, cu prilejul dezvelirii statuii lui Ştefan cel Mare (potrivit ed. PERPESSICIUS), poezia sa DOINA, un manifest contra străinilor care acaparaseră puterea politcă, comercial-economică și jefuiau bunurile României, sfîșiau Țara ca niște lăcuste, proces care continuă pînă astăzi…

Nu cunosc un documentar mai bun și mai curajos despre tragedia lui Mihai Eminescu, omul, gazetarul și poetul, ca filmul realizat de Camelia Robe și prezentat de jurnalistul Andrei Gheorghe de la București.

În această zi cernită de 28 iunie, vă îndemn să privim acest film cu mai multă luare-aminte, ca să pricepem și ce n-a putut (încă) să ne spună cunoscutul jurnalist/narator al zilelor noastre, atenție deosebită la modul de a ucide un Om nevionovat cu mîinile altora, ca-n Biblie…, precum și la numărul îngrozitor de mare de așa-ziși prieteni, care au „roit” în jurul lui Eminescu, fiind infiltrați cu ani buni înainte în anturajul său, pentru a-l turna pe la spate și a-l trăda pe față, cînd mîinile omului bun ca pîinea și genialului Poet Mihai Eminescu fuseseră legate la propriu…

Documentarul Mihai Eminescu face parte din serialul TVR Mari români, fiind realizat îna anul 2006. Calitatea tehnică lasă de dorit, dar cine dorește să știe, va afla, va cunoaște și va înțelege…

 

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

28 iunie (1940) – dată de trei ori tragică în Istorie: 2. Cedarea Basarabiei, n. Bucovinei, ţ. Herţa (FILM de epocă)

28 iunie (2013) – dată de trei ori tragică în Istorie: 3. Adio, poet martir Dumitru Matcovschi (VIDEO AŞM)

videoCLIP Flacăra Film: „Basarabie, nu plânge!” cu Aurica Basarabeanca (muzică, versuri, voce)

 

DOCumentar ART-EMIS: „28 iunie 1940 – Ocuparea teritoriilor româneşti de către Armata Roşie”

DOC.// Hotărîrea istorică a AȘM: 28 iunie 1940 – dată a OCUPAȚIEI Basarabiei și nordului Bucovinei

 

DOCument VIDEO// Filmul „Să nu ne răzbunaţi” – mărturii despre crimele ruso-comuniste din Basarabia

Film dedicat martirului Valeriu Gafencu – „Noaptea pătimirilor”, TVRI, 1998

Filmul documentar „A fost odată în Transilvania” (crimele ungurilor asupra românilor – sept. 1940)

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminița Dumbrăveanu

Sursa foto: Internet

Sursa video: YouTube / Istoria Adevarata

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] 28 iunie (1883) – dată de trei ori tragică în Istorie: 1. Arestarea lui Eminescu și condamnare… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | 28 iunie (1940) – dată de trei ori tragică în istoria noastră: 2. Cedarea Basarabiei, n. Bucovinei, ţ. Herţa (FILM de epocă) Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter