20.01.2015, 23:56

3883

0

DOCumente, Istorie

Gânduri de ADIO pentru poetul lacrimii şi luminii, Grigore Vieru, împărtăşite în 20 ianuarie 2009, la despărţirea de marele poet – voce distinctă şi clopotar al conştiinţei româneşti…

Adrian Păunescu, poet şi prieten: Moare nu numai sufletul Basarabiei, ci o parte importantă din sufletul României

„În mod normal, în România ar trebui să fie doliu naţional. Pentru că nu moare oricine. Moare nu numai sufletul Basarabiei, ci o parte importantă din sufletul României. Atât prin viaţa sa de până acum, cât şi prin moartea sa, Grigore Vieru se aşază la temelia unităţii naţionale. Noi vom fi ceva în lume dacă o să ştim să ne păstrăm sensibilitatea şi legămintele faţă de cei care ne-au premers. Iată, Grigore Vieru intră în rândul celor care ne-au premers!”

Traian Băsescu, preşedintele României: Voce a conştiinţei româneşti

„Am primit cu adâncă tristeţe vestea dispariţiei dintre noi a poetului basarabean Grigore Vieru. Voce a conştiinţei româneşti, Grigore Vieru va rămâne în memoria noastră prin dragostea sa pentru limba şi istoria românilor de pe ambele maluri ale Prutului, prin idealurile pe care le-a slujit neobosit. Stingerea sa din viaţă reprezintă o mare pierdere pentru cultura română.
Pe această cale, doresc să transmit sincere condoleanţe familiei sale!
Dumnezeu să-l odihnească!”

Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române: Un mare patriot

„Dispariţia marelui poet Grigore Vieru este o pierdere pe care o va resimţi cultura românească de dincolo şi de dincoace de Prut. În puţinele lui apariţii la Academia Română, era un om care vorbea întotdeauna cu suflet, din inimă, despre limba română. Era un mare patriot şi acest lucru nu se va uita.”

Răzvan Theodorescu, academician: Unul dintre cei mai desăvârşiţi români pe care i-am cunoscut

„Prin moartea lui Grigore Vieru, România pierde unul dintre puţinii săi reprezentanţi care credeau cu tărie în unitatea acestui popor şi în unitatea sa prin limba pe care a cultivat-o ca nimeni altul. Într-o vreme în care uităm priorităţile noastre naţionale, într-o vreme în care ideea de românitate nu mai are valoare, Grigore Vieru, acest român de dincolo de Prut, ne-a reprezentat pe noi toţi şi a fost unul dintre cei mai desăvârşiţi români pe care i-am cunoscut.”

Ion Iliescu, fostul preşedinte al României: rămâne un simbol de mare poet naţional

„Grigore Vieru va rămâne pentru români simbolul unui mare poet naţional, iar dispariţia sa reprezintă o mare pierdere pentru cultura română. Ne-a zguduit această veste despre accidentul tragic care i-a curmat viaţa lui Grigore Vieru, care se întorcea de la o manifestare consacrată lui Mihai Eminescu. Pentru noi, rămâne un simbol de mare poet naţional, a cărui poezie ne-a impresionat de la început pe toţi.”

Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din R. Moldova: Reprezentant al identităţii româneşti din Basarabia

„Moartea lui Grigore Vieru, cunoscut poet, reprezentant al identităţii româneşti din Basarabia, este o pierdere enormă pentru întreg neamul românesc. Grigore Vieru a avut importanţa unui poet naţional în perioada de renaştere naţională, a avut conştiinţa unităţii spaţiului cultural românesc, pe care a încercat şi i-a reuşit, în bună parte, să o impună şi tuturor generaţiilor. Grigore Vieru a fost poetul numărul unu. Personalitatea lui este una axială, nu doar în literatură, dar şi viaţa publică. A fost un punct de legătură între cultura românească din Basarabia şi cultura românească în ansamblu.”

Vladimir Beşleagă, scriitor, prozator: Sufletul lui Vieru se odihneşte pe fruntea necăjitei Basarabii

„Tăcere… Tăcere… Tăcere…
Să păstrăm o pioasă tăcere…
Să lăsăm sufletul chinuit al poetului să se odihnească puţin pe fruntea necăjitei Basarabii.
Să-i auzim, pentru ultima dată, vocea lină, duioasă:
„m-am amestecat cu cântul
ca pământul cu mormântul”…
Şi tot în tăcere, cu toţi noi, care l-am iubit atât de mult, să urmărim cum îşi ia zborul sufletul lui şi se duce în slava lui Dumnezeu, ca să se aşeze întru Veşnicie, alături de Eminescu, pe care l-a cântat cu atâta dragoste – şi pentru el, şi pentru noi…”

Nicolae Leahu, poet, critic literar: Grigore Vieru a aşteptat de la oficiali recunoaşterea limbii române

„Este un lucru cunoscut că orice poet încearcă să reîntemeieze poezia, să-i refacă fiinţa de la-nceput, proiectând-o în nesfârşire. E însăşi raţiunea intimă a actului poetic, dar şi singura promisiune, tacită, pe care o acceptă de la acesta ursitoarele atunci când îi dăruiesc răbdarea, speranţa şi harul de a-şi exprima semenii prin propria-i simţire. Pentru Grigore Vieru, în Basarabia, însă, acest gest a avut, în cel puţin două privinţe, o valoare întemeietoare. Pe de o parte, pentru că poetul nu venea susţinut de soliditatea culturii literare clasice, izgonită din şcoli şi biblioteci de regimul de ocupaţie, iar, în al doilea rând, pentru că actualitatea literară încerca să acopere sunetele harpei sale cu întreg zgomotosul arsenal al proletkultismului. Intuiţia şi formaţia, moştenite de la lirica populară, au colaborat, însă, miraculos, în spiritul său, ajutându-l să aleagă calea potrivită spre inimile contemporanilor. Eu nu vreau să fiu simplu, spunea adeseori poetul, eu vreau să fiu înţeles…

Apreciind meritele lui Grigore Vieru, Guvernul de la Chişinău a decretat ziua de 20 ianuarie zi de doliu naţional în Republica Moldova. Un act redundant, în esenţă, pentru că însăşi imensa preţuire populară a Poetului ar fi impus-o cu de la sine putere. Dar nu aceasta aşteptase întreaga viaţă Poetul de la mai marii politicii basarabene, ci recunoaşterea OFICIALĂ a numelui limbii – ROMÂNA! – în care şi-a scris opera, ca şi a adevăratei identităţi a neamului – ROMÂNESC! – căruia i-a dedicat strădaniile sale de slujitor al cuvântului.  Dumnezeu să împlinească voinţa Poetului care a dat, alături de Mateevici, numele sărbătorii Limba Noastră Cea Română!
Dumnezeu să-l odihnească!”

Mircea V. Ciobanu, poet,critic literar: Cu Grigore Vieru (…) pleacă o întreagă stare poetică, o întreagă estetică, o epocă

„Dincolo de polemicile (rostite sau tacite), privind stilisticile poetice şi generaţiile literare, poezia lui Grigore Vieru a fost, decenii în şir, camertonul după care şi-au potrivit vocea liricii basarabeni. A avut admiratorii săi, epigonii săi. Din păcate, mulţi i-au exploatat talentul şi personalitatea ori s-au ascuns după spinarea lui, poetul asumându-şi orice povară, inclusiv cele potrivite altora.

„Numele tău”, volumul din 1968, a avut un impact, neegalat pînă azi în istoria literaturii dintre Prut şi Nistru. Poezia modernă, în acest spaţiu, începe cu adevărat (abia) odată cu acest volum. Este absolut imposibil să explici, în câteva fraze, în ce constă unicitatea lui Grigore Vieru în acest teritoriu literar. Ar fi vorba, mai curând, despre o uimitoare îmbinare a câtorva calităţi: integrat mai mult decât alţi contemporani ai săi în literatura română, poetul a rămas, poate, cel mai basarabean în scrisul său (şi în asumarea durerilor şi tarelor acestui pămînt); poet de o sensibilitate dusă la limita nervilor dezgoliţi, a produs, în acelaşi timp, un limbaj poetic modern, la nivelul modelelor; vulnerabil şi aerian ca puful de păpădie, Poetul a stat, la propriu şi la figurat, pe baricadele emancipării naţionale, scriind texte patriotice cantabile şi militante în acelaşi timp; a fost eminescian şi blagian, dar şi sorescian şi stănescian. Cu Grigore Vieru, pe  segmentul basarabean al literaturii române, pleacă o întreagă stare poetică, o întreagă estetică, o epocă.”

Emilian GALAICU-PĂUN, poet, critic literar: A rămas întreaga viaţă ceea ce s-ar numi un clopotar al neamului, dar şi al fiinţei umane

„Despre Grigore Vieru nu se poate vorbi la timpul trecut, chit că trecerea lui în lumea celor drepţi închide o lungă paranteză de peste 20 de ani în care poetul s-a confundat până la uitare de sine cu omul cetăţii cu acelaşi nume, pentru a-i face loc acum, în postumitate, celui care a fost, este şi va fi una cu poezia.

Ilustru reprezentant al generaţiei „luptei cu inerţia”, alături de Liviu Damian, Ion Vatamanu, Gheorghe Vodă, dar şi Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Marin Sorescu ş. a., ca să-i pomenesc doar pe marii noştri dispăruţi, Grigore Vieru debuta acum jumătate de veac cu volumaşul pentru copii Alarma – ce titlu pentru o carte destinată puştilor! –, rămânând întreaga viaţă ceea ce s-ar numi un clopotar al neamului, dar şi al fiinţei umane, chiar dacă cele mai profunde note le-a scos la un alt instrument, odată cu publicarea Litaniilor pentru orgă, incluse în premieră în volumul antologic Taina care mă apără (1983). Aşa se face că, la începutul acestui an, tocmai îşi adunase opera poetică într-o altă Taină care mă apără, titlu premonitoriu şi cu valoare de testament, şi asta fiindcă Litaniilor pentru orgă redactate la moartea mamei sale, pe care a iubit-o ca nimeni altul, sunt acum pentru fiul acesteia. Pieta!”

Valentina BUTNARU, filolog: Grigore Vieru a plâns pentru noi toţi

„Grigore Vieru a scris pentru noi toţi.
Grigore Vieru a plâns pentru noi toţi.
Grigore Vieru a cântat Limba  Română pentru noi  toţi.
Acum, la plecare, i-a adunat împreună, într-o durere comună, pe toţi  românii împrăştiaţi prin lume…”

Sursa material: JURNAL de Chişinău din 20 ianuarie 2009

Sursa foto: www.grigorevieru.md