11-02-1866: Detronarea Domnitorului moldovean al Unirii A. I. Cuza de către „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie” care l-a detronat pe iubitul Prinţ al Unirii
Greu de găsit în întreaga Istorie naţională un episod la fel de dureros şi înconjurat de mister, precum abdicarea forţată a primului lider modern de etnie pur românească.
În noaptea de 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice, ca urmare a conjuraţiei pregătite de „Monstruoasa Coaliţie”.
Aceasta era formată din conservatori şi liberali radicali, nemulţumiţi de reformele în stil occidental ale domnitorului, unii dintre ei temîndu-se că vor fi desproprietăriţi în folosul ţăranilor.
S-a format o Locotenenţă Domnească, compusă din Lascăr Catargiu (reprezentant al Moldovei şi al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Munteniei şi al liberalilor) şi colonelul Nicolae Haralambie (reprezentantul Armatei), precum şi un guvern provizoriu condus de Ion Ghica (prim-ministru şi ministru de Externe).
La orele 5 dimineaţa, a pătruns în Palat un grup de ofiţeri cu pistoalele în mînă, silindu-l pe domnitor să semneze abdicarea.
Liniştit, fără să riposteze, deşi ar fi putut să se opună, avînd pistoalele pe noptieră, a acceptat cererea şi, fiindcă n-a avut la îndemînă un pupitru, a semnat pe spatele căpitanului Pilat, care avea să se fălească mai tîrziu de misiune şi, apoi, să se ruşineze, regretînd fapta.
Le-a spus doar să citească conţinutul „Noi, Alexandru Ioan Cuza, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea pe tron, depun, astăzi, 11 februarie 1866, cîrma guvernului în mîna unei Locotenenţe Domneşti şi a unui minister ales de popor”.
Ulterior, a fost obligat să se îmbrace în haine civile şi a fost scos din Palat, printre două rînduri de soldaţi, care primiseră ordin strict să stea întorşi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Atît de mari erau temerile complotiştilor în privinţa unei eventuale reacţii violente a soldaţilor, cu toţii fii de ţărani împroprietăriţi de Cuza. A trecut printre soldaţi şi s-a urcat în trăsura lui Ion Ghica, numit prim-ministru şi dus sub pază într-o direcţie necunoscută.
La pornirea trăsurii, căpitanul Costescu a tras un foc de pistol, pentru ca toţi cei interesaţi să ştie că acţiunea s-a încheiat cu succes. În acest timp, avea loc un mare zaiafet la reşedinţa înaltului dregător C.A. Rosetti, vizavi de Curtea Domnească, unde protipendada Capitalei petrecea. Auzind pocnetul, petrecăreţii au transformat balul într-un mare banchet cu urale, cupe de şampanie, ocări şi cereri de pedepsire a arestatului, pentru îndepărtarea căruia, emisarii lor, în frunte cu Anastasie Panu, se plînseseră, fără efect, pe la înaltele scaune europene, încă de prin 1864 şi cheltuiseră o mulţime de galbeni, punînd la cale felurite mişcări.
A doua zi, fostului domnitor i s-a permis să plece spre Austria, de unde n-a revenit niciodată.
Modul în care s-au precipitat şi desfăşurat faptele ridică interesanta întrebare: cum ar fi evoluat Statul Român dacă Domnul Unirii rămînea pe tron şi consolida un regat?
Flacăra TV & Film recomandă şi:
Cum s-a făcut Unirea Principatelor. Ridicarea si prăbusirea lui Alexandru Ioan Cuza
Mihai Eminescu: Trădarea lui Vodă Cuza, „o pată pentru vecii vecilor pe steagul tării”
Mărturii că Eminescu nu agrea Regele străin al României, nu i-a acceptat onorurile şi banii
„…Numai român nu!” Cum a ajuns un neamţ Rege al României în 10/22 mai 1866
Sursa material: ziarul „Tricolorul”
Sursa foto: Radio România Craiova
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
