10 pictori din Moldova, UE şi Arabia Saudită şi-au expus lucrările la Chişinău


Inaugurarea Expoziţiei „Culori eterne” a avut loc la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, fiind organizat de Galeria Europe’s ART, sub patronajul preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu. 

Arta autentică uneşte creatorii de frumos de pe diferite meridiane, în ideea că frumosul va salva lumea. Dovadă sunt lucrările realizate de maeştri din Moldova, Franţa, Grecia, Bulgaria, Rusia, Arabia Saudită.

„Galeria de Artă Europe’s ART reprezintă artişti din 14 ţări. Din aceştia, 40 de procente sunt din Moldova. Noi încercăm să-i promovăm în ţările europene, cât şi peste hotarele Europei”, a declarat Iana Stanţieru, directoarea Galeriei de Artă.

„Mă bucur că suntem partenerii Europe’s ART. Am avut mai multe proiecte şi expoziţii, inclusiv recent, în Bahrain, Arabia Saudită. Artiştii de acolo nu au putut veni, dar au transmis lucrările lor aici”, a specificat Elvira Cemortan-Voloşin, preşedinta Centrului Cultural „Artelit”.

Şeful Legislativului, Andrian Candu, a menţionat că a auzit prima dată despre acest eveniment în Parlamentul European. „Tematica galeriei „Culori eterne” ne arată diferenţele ce există de la ţară la ţară, de la autor la autor, dar şi ceea ce ne uneşte pe noi toţi, arta şi cultura”, a spus el.

„Încercăm prin acest eveniment să aducem la cunoştinţa întregii lumi ideea că, cultura ne uneşte. Salut această iniţiativă a structurilor europene, pentru că este o tradiţie deja, ca în toate instituţiile internaţionale europene să se producă acţiuni culturale şi ar fi bine şi la noi să se înrădăcineze”, a afirmat ministrul Culturii, Monica Babuc.

„Într-adevăr, sunt lucrările diferitor artişti, culori diverse. Prin artă depăşim graniţele şi contribuim la unitatea popoarelor, la unitatea ideilor”, a menționat Daniel Ioniţă, Ambasadorul României la Chișinău.

Şi artiştii care-şi expun lucrările în cadrul proiectului se bucură de deschiderea spre lumea largă.

„Sper ca aceste lucrări să-şi ia zborul. Am înţeles că este o expoziţie ce încearcă să promoveze cultura, istoria Neamului peste hotare. Să dea Domnul să fie într-un ceas bun”, a spus Andrei Mudrea, artist plastic.

În final, participanţii la eveniment s-au delectat cu sonorităţile muzicii instrumentale interpretate de maestrul Victor Botnaru, iar organizatorii evenimentului i-au dăruit preşedintelui Parlamentului o compoziţie realizată de Elvira Cemortan-Voloşin.

 

10 pictori din Moldova, UE şi Arabia Saudită şi-au expus lucrările la Chişinău

 

 

 

Flacăra TV notează că în cadrul Expoziţiei CULORI ETERNE / ETERNAL COLORS, inaugurată pe 21 iulie 2016 la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, sunt prezentate lucrările a 10 artişti plastici:

Expozitie Culori eterne-poster-21 iulie 2016-300pxElvira Cemortan-Voloșin (Republica Moldova)  

Eleonora Romanescu (Republica Moldova)

Vitalii Tiseev (Republica Moldova)

Natalia Procop (Republica Moldova)

Cassandra J. Vainhouse (Franța)

Cezara Kolesnik (Franța)

Kassimir Savov (Bulgaria)

Helene Pavlopoulou (Grecia)

Ekaterina Shuster (Rusia)

Abbas Almosawi (Bahrain)

 

 

Flacăra TV recomandă şi:

5 artişti plastici din R. Moldova prezenţi în Expoziţia „Summer ART” din Bahrain

 

 

Sursa material: ştiri TRM

Sursa foto: Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală şi Eugenia Tofan

Sursa video: Moldova 1 TV şi Flacăra TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] 10 pictori din Moldova, UE şi Arabia Saudită şi-au expus lucrările la Chişinău […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter